Am crezut că ne lasă-n pace de sărbătorile pascale, să ne vedem de sărbătorit/ghiftuit. Nu și nu, lumea politică nu are răgaz, au muncit din greu să ne facă divertisment. Au reușit, dar din păcate gustul e amar, nu râdem cu toată gura…
Evident, cap de afiș e Donald, marele entertainer al
Planetei. Îl doare burtica de nu e o știre zilnică despre și cu el. E drept, ai
și cu cine. A reieșit acum că strategia sa măreață, nu degeaba strategii
militari au fost demiși pe capete, a fost așa: ordonă o blocadă navală pentru a
debloca blocada ce trebuie deblocată doar pentru că el a început un război care
a cauzat blocada… Absolut firesc. În lumea lui. Dar mai sunt și alții. Șeful
armatei din Uganda, fiul președintelui, se trezește din senin cerând…Turciei un
miliard de dolari și cea mai frumoasă femeie din Turcia. Asta după ce anul
trecut îi ceruse mâna premierului italian Georgia Meloni. Clar, acolo făina nu
se face din grâu. Revenind la Donald, după ce a intrat în conflict cu Papa de
la Roma, doar era printre ultimii căruia nu-i impusese tarife sau ceva, s-a
postat ca fiind Isus, vindecând un om ce arată a… Epstein. Circul de pe lume,
inclusiv ai lui MAGA au zis că e posedat de Diavol, ca apoi să iasă să zică
senin… el a fost înfățișat ca doctor. Alt val de bășcălii. În realitate, cineva
i-a zis să spună că fotografia era „doctored/trucată” și el atât a înțeles… Nu
departe de el e omul lui de război, Pete Hegseth, care a ținut un speech la
Pentagon și a dat un citat biblic…doar că nu era din Biblie, era o răstălmăcire
la mișto făcută de Samuel Jackson în filmul cult „Pulp Fiction”, predicând în
timp ce executa un om. De-ar durea prostia, eheeei! O confirmă și Mike Johnson,
șeful camerelor reunite al legislativului american, ce îi ia apărarea șefului
Donald în disputa cu Papa Leon și zice că celălalt nu înțelege ce e aia
„doctrina războiului just”. Dacă nu se uita la femei pe Internet, pe telefon și
dădea o căutare simplă, afla că Papa Leon a fost călugăr augustinian, a
petrecut 12 ani studiindu-l pe Sf. Augustin și conducându-i ordinul religios.
Cum care Sf. Augustin? Cel care a definit și inventat doctrina războiului
just!!
Dar să ne vedem de oile noastre. Președintele
spectator (da, avem și de ăsta, după jucător, călător etc) dă interviu rarisim
de unde reiese că… nimic. Îl voiam ca sarea-n bucate, că de aia l-am ales, dar
el e ca sarea-n prăjitură. A numit la justiție că a numit, nu-s hăpt așe răi,
nu-l susține nici pe Bolojan datorită căruia are mandat, vă amintiți tandemul,
el e ca bicarbonatul fără apă. Dar zice c-ar mai candida. Ei… dacă nu o faci
iar împotriva vreunui trol rusesc, șansele tale scad spre zero cu atâta amar de
atitudine, fie și împotriva stegarului dac. Între timp, s-a hotărât și PSD-ul,
zice Manda nu Tanda, că ies de la Guvernare. Nu mai suportă atâta reformă, deja
a ajuns în energie și la companiile naționale grele, nu se face, dom’le.
În fine, cât pe ce să uităm de Rusia, că e alt
jucător pe „piața știrilor”. Guvernatoarea Băncii Naționale a lor are un
interviu devenit viral, în care explică rușilor că trebuie să pună umărul, să
nu scadă economia, deci se va trece la săptămâna de lucru de …72 de ore! Faceți
calculul! La noi, 8×5 zile, hai 6, dă maxim 48 de ore. La ei, de dragul
mașinăriei de război ce stă pe loc cu motoarele turate, se va lucra 12 ore x 6
zile! Vezi ce înseamnă să ai un Măreț Conducător, cu braț de oțel?! Așa Tătuc
ne lipsește și nouă! Aceeași țară a lansat în presa mondială online o campanie
de recrutare, în lipsă de mână de lucru și de carne de tun, cu mottoul „E
timpul să trăiești în Rusia”, pentru forță de muncă în industrie, calificată.
Mda da… Cât despre Israel, alt actor major, nu mai zicem nimic pentru că
efectiv nu e de râs, ci de plâns.
Autor:
Alexandru Ruja
Sursa:
Graiul
Maramureșului

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu