Mihai Tîrnoveanu: Nu accept să fie acum deținut
„incorect politic”!
Nu accept eliminarea lui Octavian Goga!
Nu accept să fie acum deținut „incorect politic”, pentru
că în timpul vieții lui a fost deținut politic în imperiul austro-ungar. Nu
accept acum condamnarea lui la moartea uitării, pentru că atunci, a fost
condamnat la moarte de străini. Nu accept acum să fie prizonier într-un beci de
instituție la Iași, pentru că atunci, a luptat voluntar pe front, în Primul
Război Mondial pentru România, pentru ca Țara Noastră să poată avea instituții.
Luați aminte, omul acesta și-a consfințit idealul
exprimat de cuvânt, prin jertfă. Nu a fost o „metaforă”, nici „doar” o poezie,
deși ar fi fost îndeajuns, fiind atât de puternică încât a ridicat o Armată.
Românul acesta a fost în tranșee. Fiecare vers scris cu cerneală a fost semnat
cu sânge și suferință. Octavian Goga este simbolul Transilvaniei care s-a unit
cu Țara, doctrinarul acestei lupte românești, continuându-l cel mai strălucit
pe Mihai Eminescu.
Pentru toate astea la un loc, n-ai cum să-l vinzi pe
Octavian Goga pentru arginții fricii, al „legilor” fără de lege. Ni-l asumăm,
în pofida tuturor.
Cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului
Românesc!
Sursa:
Mihai Tîrnoveanu

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu