sâmbătă, 18 aprilie 2026

România, lider negativ în UE: cea mai mare inflație, scumpiri la alimente și puterea de cumpărare în scădere alarmantă


„Bravo Bolojan”! România a ajuns la începutul lui 2026 cu cea mai mare inflație din UE, cele mai mari scumpiri la alimente și cu puterea de cumpărare în scădere continuă. Consumul și investițiile bugetare, pe minus față de perioada anterioară măsurilor dure luate după instalarea Guvernului Bolojan.

Dincolo de comentariile politice, de schimbul de acuzații și de disputele dintre partide, datele economice arată o realitate care nu poate fi contestată: în ultimul an, România a înregistrat o deteriorare generală a unor indicatori esențiali pentru nivelul de trai.

Primul semnal de alarmă vine din comparația europeană. În februarie 2026, rata anuală a inflației din România a ajuns la 8,3%, de aproape patru ori peste media UE, de 2,1%. Nicio altă țară din Uniune nu se apropie de nivelul României: următoarele locuri sunt ocupate de Slovacia, cu 4,0%, și Croația, cu 3,9%.

Presiunea se vede și mai clar la alimente. În ianuarie 2026, România a avut cea mai mare inflație alimentară din UE, 7,6%, în condițiile în care media europeană a fost de 2,5%. Estonia a urcat la 6,1%, iar Grecia la 4,7%, însă diferența față de România rămâne semnificativă.

C.L.

Un comentariu:

  1. O ducem la fel de greu ca pe vremea lui ceausescu! Oare cat vor mai tacea romanii? Cat vor mai putea rabda?

    RăspundețiȘtergere