de Traian RUS
În Grecia
antică, mesele pe care se servea mâncarea erau frecate cu frunze de mentă,
pentru răcoare şi miros plăcut. Fanarioţii au adus şi la noi obiceiul în
secolul XVIII, familiile înstărite din Bucureşti şi din Tulcea adoptând cu
iuţeală acest tabiet de bonton. Pentru că servitorii din casele lor ajunseseră
să-şi dispute cu ardoare sarcina frecării meselor cu mentă, infinit mai uşoară
decât tăiatul lemnelor, spălatul rufelor sau alte activităţi casnice, „a freca
menta” a devenit sinonim cu ideea de a păcăli munca.
Semnificaţia expresiei s-a păstrat până în prezent, dar
povestea s-a pierdut.