Se afișează postările cu eticheta Adrian Popescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Adrian Popescu. Afișați toate postările

luni, 22 octombrie 2018

Poetul Adrian Popescu a citit la Miercurea de poezie în Baia Mare




    Edițiile manifestărilor organizate de consilierul cultural, poetul Nicolae Scheianu și Centrul creatiei  populare, prin directorul  său dr. Ștefan Mareș s-au extins la nivel național invitând în fața iubitorilor de poezie și a scriitorilor  din Maramureș personalități distincte ale literaturii contemporane. Astfel cunoscutul poet și director al revistei Steaua din Cluj – Napoca Adrian Popescu a citit poeme din volumele sale, a dialogat  cu cititorii prezenți azi la Biblioteca Județeană Petre Dulfu din Baia Mare, în Sala de conferințe, iar  celor apropiați le-a dăruit exemplare din revista Steaua ce apare  la Cluj- Napoca de 69 de ani. Poetul Adrian Popescu, echinoxist de marcă a citit poeme foarte gustate de ascultători, poemele sale fiind ușor de reținut și de înțeles datorită   simplității lor studiate și a rafinamentului  conținutului lor.

                                                                  Ştefan Jurcă

luni, 25 aprilie 2016

eCreator în „vizorul” revistei „În bătaia peniţei”

  Am avut şansa să citesc revista de cultură, literatură şi artă, fondată la Caransebeş de către Ana - Cristina Popescu, Adrian Popescu şi Simona Petronela Mîţu, „În bătaia peniţei”, numerele din ianuarie – martie 2016, în care apar cu materiale importanţi scriitori maramureşeni şi am rămas cu o impresie bună.
         Astfel, la rubrica Evenimente este prezent poetul Ioan Romeo Roşiianu, care spune despre gruparea „eCreator şi PRIETENIILE LITERARE legate cu scriitori cunoscuţi din ţară inclusiv cei din Mehedinţi, printre altele: „Ideea de a face o ediţie specială din eCreator, împreună cu confraţii din Mehedinţi mi se înşurubase în minte şi în suflet de mai multă vreme, Gabriela Mimi Boroianu fiind primul confrate cu care am bătut monedă pe asta, căreia i-am împărtăşit intenţia.”
          La rubrica Religie preotul stavr. Radu Botiş semnează un articol intitulat „Moartea şi Învierea Domnului”, adică vorbeşte despre semnificaţia morţii lui Iisus şi despre cina cea de taină din Joia Mare.
          O plăcută surpriză pentru mine este faptul că sunt alocate pagini multe învăţământului din acel areal. Sunt articole despre activităţile desfăşurate în săptămâna  „Şcoală Altfel”. Aici semnează: Ana -  Cristina Popescu, Simona Gabriela Ţîru, Manuela Dănescu Procoian, Simona Petronela Mîţu, Marciana Corici şi Irina Turnea.
         Poezie semnează Valentin Busuioc, Ana Ghiaur, Maria Ieva, Claudia Iazmina Lazăr şi Petru Andraş.
         Eseul este reprezentat de Marco Duţă, Minodora Amariei, Dariana Lavinia Dunărinţu, Gabriela Dagman Preda şi Viorel Gabriel Picher.
         Monografia este prezentă prin Ion Turnea, iar Pagini de istorie semnează Romulus Frâncu.
          La rubrica „Gânduri” apare Simion Teodorescu, iar despre Apariţiile editoriale şi câteva recenzii semnează cunoscuţii: Ionuţ Caragea, Maria – Ana Tupan, Ion Turnea, Melania Rusu Caragioiu şi Victor Rusu.
         „În bătaia peniţei” este o revistă modernă, uşor de citit şi atractivă datorită graficii şi tehnoredactării realizată de Ana – Cristina Popescu.
         Cei care doresc să trimită materiale pentru numărul următor al revistei care o să apară în luna iulie, o pot face la adresa inbataiapenitei@yahoo.ro  sau pe adresa redacţiei: str. 1 decembrie, bloc 4, scara A, ap. 18, localitatea Caransebeş, cod 325400, jud. Caraş Severin.


miercuri, 16 octombrie 2013

Prima întâlnire a Comitetului Director al Filialei Cluj a USR

Comitetul Director al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, nou ales, s-a întrunit  în prima lui şedinţă la sfârşitul săptămânii trecute pentru a discuta programul pentru anul 2014.
    În urma alegerilor din 27 septembrie din Comitetul director  fac parte Irina Petraş (preşedintă), Doina Cetea, Ion Cristofor, Ovidiu Pecican, Adrian Popescu (locţiitor al preşedintei). A participat şi Ruxandra Cesereanu reprezentanta Filialei Cluj în Consiliul Uniunii Scriitorilor.
     La conducerea celor trei Reprezentanţe ale Filialei au fost reconfirmaţi: în calitate de preşedinţi scriitorii Gheorghe Pârja pentru Maramureş (foto), George Vulturescu pentru Satu Mare şi Cornel Cotuţiu pentru Bistriţa-Năsăud. Pentru minorităţi a fost ales scriitorul Karacsanyi Zsolt. Ei vor participa la toate şedinţele Comitetului Director şi vor lua parte la deciziile importante ale filialei.
    La şedinţele lărgite vor fi invitaţi şi conducătorii Asociaţiilor şi Societăţilor de scriitori din filială precum şi redactorii şefi ai revistelor editate sub egida Uniunii Scriitorilor din România. Noile structuri de conducere ale Filialei au fost alese pe o perioadă de cinci ani. Mult succes noii conduceri.


                                                                                             G.D.L.

miercuri, 20 februarie 2013

POESIS - ADRIAN POPESCU


Poet, prozator, eseist si traducator, născut pe 24 mai 1947 la Cluj Napoca. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii Babeş-Bolyai, Cluj Napoca (1971).
A fost echinoxist si apoi redactor al revistei Steaua, pe care o conduce în prezent, ca redactor-şef. În 1964, debutase cu poezie chiar în paginile acestei reviste.
Peste douazeci si cinci de volume publicate, printre care : Poezie - Umbria (1971), Câmpiile magnetice (1976), Curtea medicilor (1979), Suburbiile cerului (1982), Calatoria continua (1989), Pisicile din Torcello (1997), Poezii (1998), Drumul strâmt (2001) ; Eseu - Lancea frânta. Poezia lui Radu Gyr (1995), Italia subiectiva (1997), Aur, argint, plumb (2005) ; roman - Tânarul Francisc (1992; 1996), Cortegiul magilor (1996).
A obtinut de mai multe ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România : pentru debut în 1971, pentru poezie în 1979 si 1997.
Scrierile sau au fost încununate,  de asemenea, de Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române (1989) si Premiul naţional Mihai Eminescu - Opera Omnia.

Arsura

Carnea mea toata e o lumanare
Dar eu sint flacara intr-un cerc straveziu,
Ca pasarile, mort, voi cantari mai mult decat viu.
Ochiul arzand se hraneste cu ceara
Si face un strop de roua fierbinte.
Odata am stiut sa zbor, odata,
Dovada n-am, dar imi aduc aminte.
Trupul meu tot e o lumanare
Dupa ce se va fi scurs tot in tarana
Si flacara se va topi in albastru,
Veti mai simti o arsura pe mana..


Poetul
                   lui Ion Mureşan

Iata-l bâjbâind în gara dupa cele doua  cutii de bere
alunecate sub rotile trenului, vârându-si degetele sub ghilotina
nepasator, nestiutor,
un fel de copil barbos si stângaci
care-i sigur pe el doar când
vorbeste despre lucruri pierdute
atunci o sibilinica putere pulseaza în
corpul sau slabit de multimea noptilor albe

Printr-o minune are înca degetele întregi
trenul n-a pornit, dar poate porni  în orice clipa
îl strig înspaimîntat sa lase total dar el nu ma aude
Cautându-si moartea cu lumânarea versului,
zece râme, zece serpi zbatându-se, vad sub  roti,
pe sinele negre
îl strig si nu ma asculta.

Îsi misca doar degetele, cum ar scarmana  lâna,
cum ar cânta la o harfa,
cum ar cauta-ntr-un cuib ouale neantului,
copil râzând cu pistruii copilariei
înaltat pe vârfuri acum, în echilibru înselator.

Dar el nimereste mai întotdeauna cuibul,
miezul ascuns, osia
surubaraia universala,
tânar îmbatrânit între case de lut strâmbe  si silozuri,
între cârciumi de cartier si cafenele din metropole,
gasindu-si prieteni în Montmmartre si  pe Via Margutta,
unde-si recita cu voce de înger cântecul de demon.


Sepia

Copil venisem de la 
scoala  cu geanta burdusita
si priveam uimit cum un baiat lapida
cu furie o pisic
a înnebunita de spaima
alergând printre d
arâmaturi - se înalta
Blocul din Pia
ta Pacii erau anii entuziasti
ai Reconstruc
tiei proletare - ultima piatra
i-a provocat un val de sânge mai negru
a tors o spum
a rosiatica si s-a resemnat
înecându-se furioas
a în fuioare trandafirii
eram prea m
arunt pentru a-l provoca pe
agresor i-am aruncat totu
si calimara
în plin
a fata si am fugit înotând prin
mul
time de la locul faptei.


Presimţirea primăverii

Înc
a putin si cerul se va limpezi
înc
a putin si frigul va conteni
înc
a putin si ne vom plimba prin padure
înc
a putin si adevarul va fi egal cu frumusetea
înc
a putin si copiii vor creste mari
înc
a putin si mâinile mele rosii se vor albi
înc
a putin si vita de vie va scoate lastari
înc
a putin si sloiurile vor aluneca pe Dunare
înc
a putin si prietenii dusi se vor întoarce
din c
alatoriile lor dincolo de cercul polar
înc
a putin îmi soptesc rabdatoarele parce.