POESIS - ADRIAN POPESCU

Poet, prozator, eseist si traducator, născut pe 24 mai 1947 la Cluj Napoca. A absolvit Facultatea de Filologie a Universitatii Babeş-Bolyai, Cluj Napoca (1971).

A fost echinoxist si apoi redactor al revistei Steaua, pe care o conduce în prezent, ca redactor-şef. În 1964, debutase cu poezie chiar în paginile acestei reviste.

Peste douazeci si cinci de volume publicate, printre care : Poezie - Umbria (1971), Câmpiile magnetice (1976), Curtea medicilor (1979), Suburbiile cerului (1982), Calatoria continua (1989), Pisicile din Torcello (1997), Poezii (1998), Drumul strâmt (2001) ; Eseu - Lancea frânta. Poezia lui Radu Gyr (1995), Italia subiectiva (1997), Aur, argint, plumb (2005) ; roman - Tânarul Francisc (1992; 1996), Cortegiul magilor (1996).

A obtinut de mai multe ori Premiul Uniunii Scriitorilor din România : pentru debut în 1971, pentru poezie în 1979 si 1997.

Scrierile sau au fost încununate,  de asemenea, de Premiul "Mihai Eminescu" al Academiei Române (1989) si Premiul naţional Mihai Eminescu - Opera Omnia.

Arsura

Carnea mea toata e o lumanare

Dar eu sint flacara intr-un cerc straveziu,

Ca pasarile, mort, voi cantari mai mult decat viu.

Ochiul arzand se hraneste cu ceara

Si face un strop de roua fierbinte.

Odata am stiut sa zbor, odata,

Dovada n-am, dar imi aduc aminte.

Trupul meu tot e o lumanare

Dupa ce se va fi scurs tot in tarana

Si flacara se va topi in albastru,

Veti mai simti o arsura pe mana..

Poetul

                   lui Ion Mureşan

Iata-l bâjbâind în gara dupa cele doua  cutii de bere

alunecate sub rotile trenului, vârându-si degetele sub ghilotina

nepasator, nestiutor,

un fel de copil barbos si stângaci

care-i sigur pe el doar când

vorbeste despre lucruri pierdute

atunci o sibilinica putere pulseaza în

corpul sau slabit de multimea noptilor albe

Printr-o minune are înca degetele întregi

trenul n-a pornit, dar poate porni  în orice clipa

îl strig înspaimîntat sa lase total dar el nu ma aude

Cautându-si moartea cu lumânarea versului,

zece râme, zece serpi zbatându-se, vad sub  roti,

pe sinele negre

îl strig si nu ma asculta.

Îsi misca doar degetele, cum ar scarmana  lâna,

cum ar cânta la o harfa,

cum ar cauta-ntr-un cuib ouale neantului,

copil râzând cu pistruii copilariei

înaltat pe vârfuri acum, în echilibru înselator.

Dar el nimereste mai întotdeauna cuibul,

miezul ascuns, osia

surubaraia universala,

tânar îmbatrânit între case de lut strâmbe  si silozuri,

între cârciumi de cartier si cafenele din metropole,

gasindu-si prieteni în Montmmartre si  pe Via Margutta,

unde-si recita cu voce de înger cântecul de demon.

Sepia

Copil venisem de la scoala  cu geanta burdusita
si priveam uimit cum un baiat lapida
cu furie o pisica înnebunita de spaima
alergând printre darâmaturi - se înalta
Blocul din Piata Pacii erau anii entuziasti
ai Reconstructiei proletare - ultima piatra
i-a provocat un val de sânge mai negru
a tors o spuma rosiatica si s-a resemnat
înecându-se furioasa în fuioare trandafirii
eram prea marunt pentru a-l provoca pe
agresor i-am aruncat totusi calimara
în plina fata si am fugit înotând prin
multime de la locul faptei.


Presimţirea primăverii

Înca putin si cerul se va limpezi
înca putin si frigul va conteni
înca putin si ne vom plimba prin padure
înca putin si adevarul va fi egal cu frumusetea
înca putin si copiii vor creste mari
înca putin si mâinile mele rosii se vor albi
înca putin si vita de vie va scoate lastari
înca putin si sloiurile vor aluneca pe Dunare
înca putin si prietenii dusi se vor întoarce
din calatoriile lor dincolo de cercul polar
înca putin îmi soptesc rabdatoarele parce.