Condoleanțe poporului turc și sirian!

 

Jurnalist american de la Fox News: ”Ai noștri mint în legătură cu Siria!”

Tucker Carlson, Fox News. La un centimetru de războiul total, sau într-o nebună comedie de proporţii globale pentru a contra „deep state-ul” american?

Înainte de a-i da cuvântul lui Tucker, să cugetăm câteva secunde la partea  a doua a titlului: suntem la o secundă, un minut, o zi distanţă de războiul ultim, sau suntem într-o comedie burlească de proporţii planetare? – să fim înţeleşi, comedie a lui Trump, nu şi  a CIA, State Department, Pentagon etc.

După cum aţi putut constata, am relatat despre diverse acţinui, măsuri ale lui Trump fără a discuta aplicat pe personajul Trump. De ce? Pentru că încă nu sunt lămurit: este un negustor veros şi ipocrit, un alt mega-ticălos, sau un personaj care joacă, într-o dramă de esenţă shakesperiană, şi rolul regelui şi pe cel al nebunului?

Am, din urmă, trei motive foarte serioase pentru a merge pe ultima variantă, dar doar ceea ce se va întâmpla acum, în criza siriană, îmi poate aduce şi un al patrulea argument într-o descifrare care ar deveni aproape fără fisură. Dacă SUA merge mai departe şi atacă, atunci nu mai e nicio speranţă: războiul total va fi la cale de minute, ore, zile şi doar o minune – ceea ce cade clar în jurisdicţia lui Dumnezeu – mai poate calma şi întoarce lucrurile. Dacă, după flamboaiante şi terminatoare declaraţii, Trump „o dă cotită”, atunci  confirmă posibila mea teorie despre ce face şi cum face  pentru a sabota un „deep stat”e mult mai puternic, în termeni pur tehnici, decât el.

Până atunci, despre ticăloşia, iresponsabilitatea, dispreţul şi ura faţă de oameni a Occidentului – faza pe America – îl las să vorbească pe Tucker Carlson într-o desfăşurare considerată  la ora actuală drept „cel mai important monolog” al acestuia din întreaga sa activitate. Aveţi tradus întregul discurs pe care îl puteţi asculta în paralel cu citirea traducerii.

„În noaptea aceasta, liderii din ambere tabere ale Congresului, din media, din serviciie noastre secrete şi din toate supra-finanţatele noastre thin-tank-uri din Whington, s-au aliniat brusc într-un cor asupra unui unic punct: America trebuie să pornească războiul în Siria, imediat! Bashar al Asaad nu mai poate continua să conducă acea ţară, el trebuie dat jos.

Assad este un om rău, ni se spune. Ultima lui crimă este un atac cu clor gazos desfăşurat în weekend asupra unei suburbii a Damascului, încă deţinută de rebeli. Gazul otrăvitor al lui Assad a sufocat copii. Imagini ale urmărtilor acestuia sunt peste tot pe internet şi sunt îngrozitoare. Assad este un monstru – aceasta este povestea oficială. Aproape oricine, dintre cei din nomenclatură, pretinde că crede în ea.Apropo, forţarea unui război în Siria, i-a unit pe politicienii din ambele tabere. Lindsey Graham şi Howard Dean, de obicei, nu prea sunt de acord pe nimic, dar astăzi ambii cer războiul din Siria. Graham cere atacuri masive asupra armatei siriene. Dean merge mai departe. Pe twitter a spus că preşedintele este o „mămăligă” pentru a trimis doar câteva mii de soldaţi şi a lansat tone de bombe în Siria. Nu e deajuns pentru Howard Dean, care, dacă vă amintiţi, a concurat pentru preşedinţie ca „candidatul păcii”. În noaptea asta el vrea război total în Siria.

Specialiştii din televiziuni, desigur, sunt de acord. În această dimineaţă, echipa de politică externă de la MSNBC explica că este mult mai important pentru trupele americane să lupte în Siria decât să-şi apere propriile graniţe aici, în America. Trump trebuie să treacă la acţiune, era acordul sălbatic al fiecăruia.

Toate acestea ar trebui să vă supere deja.

Acordul bipartizan universal asupra unui lucru este, de obicei, primul semn că ceva profund lipsit de înţelepciune este pe cale să se întâmple, măcar pentru faptul că nu mai rămâne nimeni care să pună întrebările pornite din neîncredere. Şi noi trebuie să fim neîncrezători în ceea ce se întâmplă, începând cu atacul cu gaze însuşi.

Toate geniile ne spun că Assad a omorât acei copii, dar ştiu ei sigur acest lucru? Desigur că ei nu ştiu, ei doar se prefac a ştii. Nu au nici cea mai mică idee despre ceea ce s-a întâmplat în realitate.

De fapt, ambele părţi din războiul civil din Siria posedă arme chimice. Care ar fi fost avantajul lui Assad să utilizeze clor gazos săptămâna trecută? Ei bine, nu ar fi avut niciunul. Forţele lui cîştigă războiul din Siria, adminsitraţia americană tocmai a anuţat intenţia de a retrage trupele din Siria. Acestea sunt veşti bune pentru Assad. Singurul lucru pe care ar trebui să-l facă acum, pentru a le da peste cap şi a-şi provoca probleme, ar fi să utilizeze clor gazos împotriova copiilor. Şi totuţşi, ei ne spun că a făcut-o. El este răul.

Vă rog să vă amintiţi că aceasta este exact aceeaşi poveste pe care ne-o spuneau în aprilie anul trecut. Vă amintiţi că, în urmă cu un an, noua administraţie anunţa că nu mai are în vedere debarcarea lui Assad? Schimbarea regimului nu mai era politica noastră. Corul războiului de la Washington a început să urle cuprins de nebunie şi doar peste câteva zile Assad, se presupunea, a fi folosit gaz sarin împotriva civililor. Aveau un video. Drept care, am bombardat, ca răspuns, o bază siriană.

În acelaşi timp, întrebarea pe care o ridica acest spectacol era une evidentă: suntem noi siguri că Assad a făcut-o? Părea ciudat şi contraproductiv pentru el. Gura – ne explicau ei, bineînţeles că suntem siguri. Ce întrebare nepatriotică! Dar, evident, minţeau!

Acum două luni, ministerul apărării a admis că, de fapt, noi nu avem nicio dovadă că Assad a folosit gaz sarin. Povestea, reiese, nu a fost decât propagandă destinată să-i manipuleze pe americani, ca mai tot ceea ce ei spun. Am mai văzut acest film şi înainte şi ştim cum se termină.

Doar ca un exemplu de discuţie, să presuunem că ei nu mint de data asta. Să presupunem că Assad chiar a folosit clor gazos împotriva copiilor. Apropo, sunt convins că este capabil de asta. Nu caut aici să-i apăr dimensiuna sa morală. Să spunem că a făcut-o. Merită acest fapt începerea unui nou război?Dărâmarea lui Assad ar avea ca rezultat haosul în Siria. Alte multe mii ar muri. Am putea, în realitate, să asistăm la genocidul uneia din ultimele comunităţi creştine din Orientul Mijlociu şi asta ar trebui să ne intereseze. Ar fi şi nişte victime americane. Un nou război ar costa zeci de miliarde de dolari, poate sute de miliarde.

Ar face el America mai sigură? Ar face el regiunea mai stabilă? Apropo, cam cum a funcţionat de fapt schimbarea de regim din Irak şi din Libia?

Asta nu conează, spun liderii noştri morali pe CNN şi peste tot. Atrocităţi ca acestea nu pot fi tolerate.

În regulă, dar hai să fim realişti – nu tolerăm noi, de fapt, tot timpul atrocităţi ca acestea, nu este, de exemplu, o foamete devastatoare care omoară copii din Yemen? Saudiţii sunt cei care provoacă această foamete. Ar trebui să tragem cu tomahawk-uti asupra Riyadului?Nu, dacă nu este şi pe You Tube – se pare.

Arunci când îţi conduci politica externă după filumleţe virale, imaginile sunt esenţiale, dar, în viaţa reală, Siria este un loc extrem de complicat.

Dacă pleacă Assad, cine va conduce? Avem un alt om puternic pentru a-l instala sau sperăm că o democraţie stabilă va apărea în mod magic la finalul acestui război civil prelungit?

Şi, mai precis, cine sunt aceşti rebeli moderaţi despre care tot auzim, cei pe care îi susţinem cu dolarii din impozitele noastre? În realitate, se dovedeşte că o mulţime dintre ei sunt nişte islamişti nebuni. De exemplu, oraşul în care se spune că atacul chimic a avut loc este controlat de Armata islamului, un grup radical, care a chemat la stabilirea în Siria a unui stat islamic condus după legea Shariei. Fondatorul acestui grup cerea exterminarea tuturor şiiţilor şi alawiţilor, iar noi, se presupune, ar trebui să pornim un nou război, pe seama acestui grupări. De ce?

În 2013, atunci când războiul sirian era doar la început, un spectator al acestuia scria pe tweitter:

Trebuie să nu ne implicăm în Siria, rebelii sunt la fel de răi ca şi regimul, ce am obţine pentru vieţile noastre şi miliardele de dolari? Zero!:

Să lăsăm Liga arabă să poarte de grijă Siriei. De ce nu ne plătesc aceşti arabi bogaţi pentru costurile uriaşe ale unui astfdel de atac?

Ce altceva vom obţine din bomdardarea Siriei, în afara unor datorii suplimentare şi a unui posibil conflict pe termen lung?

Ştiţi desigur cine a scris aceste tweeteruri. Donald Trump şi avea dreptate şi acesta este unul dintre motivele pentru care a fost ales preşedinte.

Acum, aceiaşi oameni care au adus clasa mijlocie americană în pragul decesului, au lăsat America cu graniţele neapărate şi prinsă în conflicte fără sfârşit în ţări pe care nu le puteţi găsi pe hartă, ne spun că preşedintele trebuie să-l dea jos pe Assad pentru motive care sunt atât neclare cât şi demonstrabil necinstite. Şi, apropo, acest lucru chiar se poate întâmpla.

Înainte ca să se întâmple, Congresul ar trebui să ia în discuţie un nou amendament la constituţie. Să-i spunem amendamentul Lindsey Graham. Iată cum ar trebui să sune:

„Congresul nu ar trebui să mai răstoarne vreun regim până când nu termină de reconstruit ultimul regim pe care l-a răsturnat şi, de asemenea, generalii de „talk-show” vor trebui să viziteze personal fiecare câmp de luptă pentru care susţin necesitatea războiului.”

Aceasta ar avea un efect imediat şi pozitiv.

Să sperăm că va trece!”

Autor: Paul Ghițiu

Sursa: Solidaritate europeană

“Refugiat” sirian cu patru soții dă lovitura în Germania: Primește 360.000 euro pe an ajutor social pentru cei 23 de copii

Povestea lui Ghazia A. a generat multe reacții în Germania, după ce ziarul BILD a publicat un articol care detaliază condițiile în care acest sirian în vârstă de 49 de ani, care, după ce a fugit din Siria, a ajuns, via Turcia, în Germania, găsindu-și în cele din urmă refugiul în regiunea Renania-Palatinat împreună cu cele patru soții și 23 de copii, primește, din ajutor social…. 360.000 euro pe an!

Între timp, una dintre fetele sale s-a mutat în Arabia Saudită, unde s-a măritat.

Conform tradiției islamice, bărbatul poate avea peste patru neveste, dacă este capabil să le întrețină.

Germania însă, nu recunoaște în mod legal poligamia, drept pentru care, Ghazia A. a fost obligată să-și aleagă doar o nevastă ”principală”, pentru ca restul familiei să aibă dreptul să ceară beneficii sociale. Celelalte trei neveste sunt considerate ”prietene” pe viață ale sirianului.

La ora actuală, Ghazia A. locuiește împreuna cu soția ”principală” și cu cinci dintre copiii săi în localitatea Montabaur, regiunea Renania-Palatinat. Celelalte trei neveste și restul copiilor au fost mutați într-o localitate învecinată.

Bărbatul a lucrat în Siria într-un garaj, dar de când este în Germania nu a lucrat nici o zi, titrează AnimaNews. “Zilnic sunt pe drumuri pentru a a fi cu familia mea. Dar aș fi fericit să lucrez “, a declarat el ziarului BILD

                                                                                               NapocaNews

Acesta este adevărul despre România pe care niciun Guvern nu vrea să îl spună. Documentele tocmai au fost publicate

Este una dintre cele mai „sensibile” informaţii despre România, iar Guvernele din ultimii 26 au evitat să vorbească despre acest lucru. Documentele au fost însă publicate, iar informaţiile au fost preluate de cele mai mari ziare din lume.

O anchetă realizată de jurnaliştii de investigaţii prezintă documente care până acum nu au mai fost făcute publice, iar datele nu au fost negate de Guvernul României care a preferat să dea o replică seacă prin intermediul Ministerului de Externe.

Află aici care este adevărul despre România pe care niciun Guvern nu vrea să îl spună. Documentele tocmai au fost publicate

                                                              Andrei Luca POPESCU

VIZITA LA BUCUREŞTI A ŞEFILOR SERVICIILOR SECRETE POATE FI UVERTURA CELUI DE-AL III-LEA RĂZBOI

Vizita la Bucureşti, în două zile consecutive, a decidenţilor celor mai puternice Servicii Secrete ale Planetei, respectiv, secretarul Consiliului de Securitate al Federaţiei Ruse, Nikolai Patruşev, şi marţi, directorul CIA, John Brennan, este legată de iminentul atac al SUA împotriva Siriei. Bagdadul este, în acest moment, mărul discordiei între Federaţia Rusă şi SUA, Vladimir Putin fiind principalul susţinător al regimului Al-Assad, poziţie la care s-a raliat şi China. Asta, ca să nu mai vorbim de Iran, care a anunţat că va trimite 4.000 de militari. Concret, deşi Washingtonul încearcă de ceva timp să răstoarne regimul de la Damasc, o eventuală operaţiune militară de proporţii nu se poate face sub umbrela NATO, datorită, în principal, statutului Pactului Nord-Atlantic, construit ca o organizaţie militară cu scop defensiv. În acest context, pentru a da o cît mai mare legitimitate unei intervenţii, americanii caută încheierea unor acorduri militare bilaterale cu ţări membre NATO. În paralel, Federaţia Rusă duce o campanie pentru ca planul SUA să nu se realizeze.

Încheierea unor acorduri bilaterale militare între SUA şi alte state este o strategie uzitată de yankei în ultimii ani. Aşa s-a născut „legitimitatea“ politică a războiului din Irak, a intervenţiei în Afganistan, sau a celei din Libia, pentru a enumera numai cîteva din marile zone ocupate de trupele americane. Astfel, în timp ce americanii caută să convingă România să se angajeze într-un nou conflict – prin Nikolai Patruşev, unul dintre prietenii intimi ai lui Vladimir Putin, Moscova a transmis luni la Bucureşti un mesaj extrem de dur. Conform surselor noastre, în discuţia confidenţială, pe care Nikolai Patruşev a avut-o cu Traian Băsescu, generalul rus i-a spus că, în cazul în care România se va lăsa tîrîtă în noua aventură militară americană, Rusia va depune toate eforturile pentru a dezgheţa conflictul din Transnistria. Dacă mesajul rusului a fost unul direct, în schimb, cel al americanilor este plin de semnificaţii şi înţelesuri ascunse. Faptul că, marţi, prima întîlnire oficială a directorului CIA, John Brennan, a avut loc la Palatul Victoria, şi nu la Palatul Cotroceni, spune multe despre relaţia lui Traian Băsescu cu noile structuri ale Departamentului de Stat şi ale Serviciilor Secrete americane. Prin faptul că a făcut primul popas la Palatul Victoria, pentru o întrevedere cu Victor Ponta, John Brennan, numit în acest an director CIA, după ce Barack Obama a cîştigat cel de-al doilea mandat la Casa Albă, a dorit să îi arate lui Traian Băsescu că Washingtonul şi-a schimbat preferatul, acum el fiind un pion secundar. Discret, la întrevederea dintre Victor Ponta şi directorul CIA au participat directorul SRI, George Cristian Maior, dar şi directorul SIE, Teodor Meleşcanu, americanul dînd, astfel, un răspuns indirect la întrebarea: pe cine preferă americanii din România? Un alt aspect: în timp ce întîlnirea de la Palatul Victoria a fost secretă, cu o agendă secretă şi pregătită inclusiv cu dispozitive de bruiaj, cea de la Cotroceni a fost doar una oficială, fără o agendă bine conturată. Un lucru e sigur: dacă Siria va fi atacată, aşa ceva poate constitui uvertura celui de-al III-lea război mondial! Preluare http://www.ziartricolorul.ro/alarma-de-gradul-zero-vizita-la-bucuresti-a-sefilor-serviciilor-secrete-poate-fi-uvertura-celui-de-al-iii-lea-razboi/

Editorial - MUSTUL CARE FIERBE

Sunt multe subiecte care fac lumea de azi să tremure. Mă refer la spaimele pe care le induc evenimente de multă vreme refuză soluţii viabile, acceptabile şi durabile. 

            Ne dă frisoane prelungita criză din Siria. În ţara clădită pe poteci bătătorite îndelung de fenicieni înaintea plecării lor la drum lung pe corăbii priceput construite şi dibaci conduse, zilele şi nopţile încep şi se termină pe un butoi de pulbere. Preşedintele Assad, continuator al regimului clădit ani îndelungaţi de predecesor, tatăl său, persistă într-o atitudine unanim dezavuată. Dictatorial, dur în  ce face, violent faţă de tot ce se arată potrivnic acţiunilor lui, preşedintele sirian reprimă fără reţinere orice acţiune de stradă, provocând victime omeneşti. Un conducător de ţară care stă cu puşca îndreptată către propriul popor. Refuză dialogul internaţional iar tentativele venind dinspre actori de anvergură s-au izbit de refuzul dictatorului de la Damasc. Voci de autoritate venind dinspre ONU, Uniunea Europeană, din diverse mari capitale sună din ce în ce mai apăsate şi neiertătoare. Încercările Consiliului de Securitate se află şi ele în impas, fiind marcate mai ales de atitudinea unora din membrii permanenţi. Jimmy Carter, fostul preşedinte american, afirma răspicat: nu se întrevăd soluţii... Până la ivirea căilor de urmat, starea de tensiune devine tot mai ameninţătoare. 

Golful Persic devine pe zi ce trece, ameninţat de spectrul unui conflict local ce poate deveni fără întârziere unul cu o largă cuprindere în regiune sau la scară planetară. Auzim voci care vorbesc despre conflictul dintre Israel şi Iran ca despre o realitate iminentă. Nici nu poţi cuprinde cu mintea ce ne poate aştepta! Apariţia pe frontul de luptă a armamentului nuclear devine inevitabilă. Asta ne mai lipseşte? 
            Apele Pacificului tremură şi ele sub ameninţarea unui conflict între coloşii rasei galbene-China şi Japonia. De la Pearl Harbour încoace parcă n-au mai sunat atât de ameninţător vorbele aparent nevinovate. Sperăm, în rând cu alţii, ca evoluţia evenimentelor să infirme perspectiva unui film de genul celui văzut în studenţie, faimosul ''Tora, Tora, Torra!'' 

Mustul fierbe şi în America! Alegerile prezidenţiale se apropie vertiginos, acompaniate de alegerile parţiale pentru Congres. Cele două curse se desfăşoară pe culoare paralele, aparent fără legătură între ele. Nu este aşa! Viitorul preşedinte poate fi Democratul de azi sau adversarul său Republican. Ca de fiecare dată, viaţa locatarului de la Casa Albă pe durata mandatului depinde esenţial de configuraţia politică a Senatului şi a Camerei Deputaţilor. Preşedintele american nu este un preşedinte jucător. El, în calitate de şef al Executivului-funcţia de premier lipseşte pe Potomac-propune. Votul din Congres este decident. Iar acesta depinde dacă tu ai acolo majoritatea necesară sau adversarii de care nu ai nevoie? 

 Să venim mai aproape de noi, în Europa, mai exact în Uniunea Europeană. La câte lucruri neclare ne bântuie somnul la noi acasă, ne-ar fi greu să numim fie şi o celulâ a U.E. unde să nu dea ceva în clocot. Avem inima cât un purice pentru soarta legată de Shengen-mai e de aşteptat, oricum-dar perspectiva monedei unice europene face valuri. Va rezista sau nu? Asta e întrebarea. Starea de lucruri prin flancul sudic al Uniunii trezeşte temeri şi agită spiritele la nivel academic. Grija noastră este alta. Presupunând că vom reuşi să ne legăm trainic de angajamentele deja puse pe hârtie, astfel că la un moment dat am putea intra în Acvariu (bancul îl cunoaşteţi, desigur...). La respectiva dată, ne va fi deschisă poarta? De ce întreb? Citeam de curând în presa noastră, declaraţiile a doi pilaştri ai politicii europene din ultima parte a veacului trecut-Valery Giscard d'Estaign, fost preşedinte al Franţei, respectiv, Helmuth Schmidt, cancelar
german în anii '70. Spusa lor mă sperie. Zona Euro, afirmă cei doi, ar cam trebui să rămână în actuala configuraţie redusă. S-ar putea adăuga cel mult Polonia. Noi,ceilalţi? Ne-am putea gândi, eventual, la nişte combinaţii de viitor, eventual cu Ucraina, cu Turcia. Asta să ne aştepte?

                                                                  NICOLAE BUD
                                                                          deputat