Din punctul de vedere al Inspectoratului Școlar Maramureș acordarea burselor școlare sociale, de merit și de performanță este pe drumul cel drept. S-a făcut o centralizare, s-a organizat ședință cu directorii în care s-a analizat fiecare articol din lege pentru a nu mai greși. S-au făcut bugete, au fost identificați toți elevii care au dreptul de a primi bursă de merit, respectiv de performanță și s-au analizat dosarele pentru copiii care au solicitat bursă de studiu sau bursă socială.
În luna iulie ISJ Maramureș a renumărat elevii care
au dreptul la bursă. S-a identificat un număr de 18.000 de copii și s-a cerut
rectificare bugetară pentru a acoperi valoarea necesară.
În luna august s-a emis decizia către Trezoreria
Statului, care a deschis conturi pentru fiecare UAT din județ pentru a
repartiza bani la fiecare unitate școlară. Banii ar fi trebuit să intre în
conturi, însă s-au produs niște întârzieri.
La începutul anului școlar 2022-2023, fiecare
familie, fiecare copil avea obligația de a depune dosarul pentru bursele de
merit și de performanță. După această etapă a urmat analiza acestor dosare în
urma căreia s-a trecut la virarea sumelor pe card sau numerar. Însă timpul
prevăzut pentru aceste etape a fost depășit în unele UAT-uri, cum a fost și
Primăria Baia Mare, care a dorit să suplimenteze sumele peste suma acordată de
către Guvern, fapt pentru care s-a mai produs o întârziere.
Din informațiile Inspectoratului Școlar Maramureș în
acest moment sumele sunt plătite până la nivelul lunii august la toate
unitățile de învățământ, dar s-a început să se plătească și pentru lunile
septembrie și octombrie.
ISJ Maramureș a solicitat să se reanalizeze dosarele
depuse, pentru că sunt școli unde s-au respins burse de merit pentru medii de
9,60 sau 9,70 pe motiv că nu au avut bugete, însă ISJ Maramureș susține că au
avut bugete și se poate face o revenire ca acei copii să-și primească bursele.
Multe școli au dat liste pentru copii cu medii peste 9,70, dar legea spune că
bursele de merit se cuvin elevilor cu medii peste 9,50.
ISJ MM

