Aniversare poetul Ion TOMA IONESCU. La mulți ani binecuvântați!

 

Copacul care şi-a pierdut pădurea

Şi odată am surprins
un copac tembel
care şi-a pierdut pădurea…
Desprins din rădăcini,
acoperind cu umbra lui soarele
şi călătorind cu el
în tandem
Mă tem, numai unul din doi.
în nebunia sa,
va primi înapoi umbra
când va înnopta.

Nepregătită lumea
cu nefirescul situaţiei,
s-a strâns după urs
gură cască, pe străzi şi în pieţe,
ca la un miracol sau
concurs de frumuseţe.
Ce-o mai fi cu copacul ăsta,
ce se pune mască în faţa soarelui?
şi se dă în spectacol,
înflorind flori de gheaţă respiraţiei?
(priveam prin geamurile
fumurii eclipsa…)
" Cineva să-i reteze cu securea,
ramurile!"
E un semn de la Dumnezeu,
n-a mai vrut să-şi bifeze lipsa!
Umbra îşi întinde
nestingherită corona.
Un linţoliu de doliu
înfricoşează planeta.
S-a înroşit toată zona.
Doar scorbura de-acasă-i ferită...
Păsările şi-au pierdut girueta şi graiul.
Volbura se târăşte fără rost
peste câmpul de grâne.
Raiul a ajuns un iad efemer.
Ce ne rămâne? Ca să fim cum am fost?...

Ne rămâne să îngropăm
Rădăcinile în cer!...


Iazul albastru

pletele-i - râu
revărsat între perne,
şi sânii, puiandrii de lup
cum scânceau
flămânzi …

surde semnale,
falangele
degetelor
mângâiau resfirate,
răsuflarea în rugi…

aud foşnetul
de mreană al iubitei,
şi şoimul din carnea mea
sfârtecându-mă
blând.

simt aidoma
olarului, lutul,
lujer pe roată
în cer
crescând…

buzele-s arse,
către iazul albastru
coapsele nopţi-n surpare …
se crapă
ziua.


Lumea se schimbă

Parte din noi, murind,
lumea se schimbă.
Apoi nimic nu va mai fi
în aceeaşi limbă…

Dacă nu am avea
teamă de cuvinte,
ştime ale apei şi focului,
şi ne-am strămuta
într-o stea,
anul 2020
l-am numi pe veci
anul zero,
iar cele două acronime
îdC şi dC
n-ar mai răsuci
cuţitul în os…

Roata norocului
n-ar mai perverti viaţa,
în iluzorii
victorii,
stârnind a la Pirus
proaspetele
morminte
înainte
şi după Coronavirus

DE LA JAI LA JOI PÂNĂ MAI APOI

 

Ai dreptate prietene Firiţă Carp, şi tu prietene Marian Nencescu, şi tu prietene Adrian Alui Gheorghe, care nu aici, în altă parte m-ai certat adesea sfătuindu-mă să-mi cultiv relaţiile, să învăţ cum să înmoi inimile critice ale lobbyiştilor agreaţi, să fiu mai ofensiv, căci doar cu cinste şi spirit mioritic pacifist, nu-ţi poţi depăşi în vremea lupilor, condiţia de cel mai trist miel rebel dintre candidaţi, doar pentru că ţi-ai făcut toate temele şi ţi-ai scris cărţile.

Nu intri atât de uşor în Schengenul tău de scritor. Ar trebui să gândeşti, cărţile sunt degeaba dacă nu sunt citite, şi, ar trebui să fii dispus să plăteşti ca să fii, iubite autor!… Aşa stă treaba se pare. Nimic şi nimeni nu-ţi devine de la sine inamic dacă ştii să faci compromisuri. Cu diplomaţie se rezolvă în draci problemele în democraţie.

Singur/singură, Schengenul meu personal din umbră, sau ca ţară, Schengenul european, nu pică din cer,- că nu e pară mălăiaţă, ce şade în pom şi se răsfaţă la soare, gata să pice. Însă rar se întâmplă să cadă natural, doar dacă te uiţi intens jinduind la ea! Tot trebuie să scuturi oleacă de cracă, tu sau cancelaria austriacă, nu-I aşa?.

Şi acu-i acu, să-ţi vând un pont ca să nu rămâi iar repetent. Te poate lovi la tâmplă în cădere fructul mălăieţ. Orişicât, nu-i o plăcere, dar să fii atent să nu fie drobul de sare mascat al cancelarului, să-ţi spargă borcanul cu miere.

De-aia zic Ionescule şi te întreb în nume personal direct, ai înţeles ceva din tevatura asta cu Schengenul şi literatura din aval de subiect?...

Ai fost la Gaudeamus la târg, să socializezi cu prietenii tăi ce ţi-au rămas şi cu lobyştii răi din Parnas? Era un bun prilej să-ţi etalezi parfumul de culoare bej…şi să-l blamezi pe cancelar. Tocmai ce perele au dat în pârg.

Nu m-am dus! Am fost Zen de joi, pe alte fronturi. Am stat la coadă la Raiffeizen să-mi iau petrolul înapoi din conturi…

Ion Toma IONESCU