joi, 22 martie 2012

Delicii transilvăne la Strasbourg


Peste 300 de delegaţi din toată Europa au avut prilejul să afle mai multe despre tradiţiile din Transilvania de Nord, delectându-se cu mâncăruri şi băuturi tradiţionale, cu ocazia unui pranz românesc organizat ieri, 21 martie, la sediul Consiliului Europei din Strasbourg. Evenimentul a avut loc cu ocazia desfăşurării celei de-a 22-a sesiuni a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale.
 Feluritele mâncăruri specifice, vinul de casă şi pălinca, dar şi soliştii de muzică populară Maria şi Mihai Nemeş, i-au încântat pe participanţi, membri ai Congresului.
Evenimentul s-a bucurat de participarea şi aprecierile preşedintelui Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale, domnul Keith Whitmore, si ale reprezentantului permanent al României pe lângă Consiliul Europei, domnul Stelian Stoian. La eveniment au fost prezenti de asemenea, din partea organizatorilor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, domnul Radu Ţîrle, precum si o delegaţie a Consiliului Judetean Maramures, condusa de domnul Gheorghe Marian, consilierul presedintelui CJ Maramures.
Evenimentul a fost organizat de Consiliul Judeţean Bihor, Consiliul Judeţean Maramureş si Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, cu participarea Consiliului Judeţean Timiş, si a avut ca scop promovarea regiunii Transilvania de Nord şi a specificului local al judeţelor participante.
Informaţii de background:
Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei este un for consultativ al Consiliului Europei, având rolul de a promova democraţia locală şi regională, de a îmbunătăţi guvernarea locală şi regională şi de a consolida auto-guvernarea autorităţilor. Mai multe informaţii puteţi afla de pe pagina de internet a Consiliului Europei, accesând linkul http://www.coe.int/t/Congress/default_en.asp

Contact:
Innes Mercean, expert comunicare
ADR Nord-Vest, Biroul de Comunicare Publică şi Cooperare Internaţională
tel: 0264-431550, mobil: +40 755 777021, e-mail: comunicare@nord-vest.ro, www.transilvania-nord.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu