La margine de viaţă - Irina Lucia Mihalca

În toate există o căutare, o chemare! 
Mă căutai în cântecul ploii 
pe care, deşi toţi aud, doar cei sensibili îl înţeleg, 
Mă căutai în mugurii 
ce-aduc, timizi, dorinţa lor de lumină, 
Mă căutai în lacrimile dulci de floare 
ce tremurau când respiraţia ta le-atingea... 

Tot ce este puternic vibrant şi-apoi nu mai este, 
aduce un pustiu de nu-l mai umple nimeni! 
Dulcele este doar un moment. Nu evenimentele 
ne afectează, ci doar ideile 
ce ne rămân sunt greu de suportat! 
De aici, pe firul izvorului vieţii, 
drumul spre împlinire, spre copacul din ceruri. 
Pe aceeaşi undă, fără bariere 
pornim în căutarea noastră, dincolo de timp şi loc! 

Căutarea ne dă starea de oboseală 
şi plăcerea de a fi, de a exista! Oare cum ai fi fost 
un întreg, căci după tot nu mai urmează nimic?! 
După tot urmează noi căutari, trecerea în noi spaţii... 

Îţi place să atingi stelele şi să revii pe pământ, 
Din palma mea, 
una câte una îţi cobor stelele pe pământ 
- întinse emoţii, adânc simţi ecoul vibraţiilor - 
Când căldura te invadează, lacrima se deschide! 

Să păstrăm timpul! … În spatele la tot stă un timp pierdut, 
acel timp ne dă toate sentimentele de dragoste sau ură, 
de împlinire sau sacrificiu. Ce ne este interzis ne satisface! 

În drumul meu acolo, la margine de viaţă, 
am văzut o biserică luminată, cu flăcări şi pe dinafară. 
Cineva mi-a spus: 
” - Vezi, asta-i biserica ta! Atâta lumină ai adus aici!” 

Dincolo de substrat, privirile ne rămân în lumină. 
Pe pânza tabloului redăm imaginea din noi. 
Privitorul nu are timp să privească tot, 
uneori chiar se pierde. 

Partitura abia a început să fie cântată! 
Un cântec ce creşte, se-nalţă, trăieşte 
din sămânţa iubirii sădită-n adâncul inimilor noastre...