Al
patrulea curs, coordonat de lect. univ.
dr. Delia-Anamaria RĂCHIŞAN a valorificat manifestările agrare care se
respectă, cu sfinţenie, în prezent, pe meleagurile maramureşene: Tânjaua din Hoteni ‒ Ţara Maramureşului
şi Udătoriul din Şurdeşti ‒ Ţara
Chioarului. Partea teoretică a fost augmentată de documentarele etnografice,
realizate de coordonatoarea cursului în urma cercetărilor întreprinse pe teren.
Explicaţiile, documentarele etnografice, suportul de curs contribuie la
revitalizarea tradiţiilor căpătate moştenire din generaţie în generaţie. Cele
două obiceiuri agrare vizează sărbătorirea primului gospodar care a ieşit la
arat şi reprezintă o reminiscenţă desacralizată a unui străvechi ritual agrar.
„Aceste manifestări riscă să devină perimate, sesizăm tendinţa de
contemporaneizare a tradiţiei, graniţa laxă dintre tradiţie şi inovaţie,
dinamica obiceiurilor, mediatizarea, politizarea, accentul pus pe spectacular,
dar şi nevoia impetuoasă a ţăranului trăitor în lumea satului românesc de a
respecta datinile străvechi primite moştenire, de veacuri, de la străbuni”, a
precizat Delia-Anamaria RĂCHIŞAN.
Invitatul
principal ‒ FĂRCAŞ Dumitru Felician din Unguraş a explicat etapele necesare
realizării unui ou potcovit. Oul potcovit era o probă de iniţiere prin care
ucenicul îşi etala priceperea, iscusinţa. Măiestria, răbdarea, talentul,
dexteritatea sunt câteva dintre calităţile pe care le deţine domnul FĂRCAŞ Dumitru-Felician din Unguraş.
Partea
aplicativă a constat în confecţionarea zgărdanelor. Majoritatea cursantelor
aproape au finalizat prima lor zgardă maramureşeană, care le va rămâne ca
amintire după ce, la cursul următor,
toate zgărdanele vor fi expuse.
Săptămâna viitoare, 12 matie 2015,
participă la curs „Dănţăuşii” de
la Palatul Copiilor pregătiţi de d-na coregraf SERAZ Maria. Totodată se vor
prezenta reminiscenţe ale cultului solar din Maramureş, dar şi graniţa fragilă
dintre tradiţie şi modernitate. Cursanţii vor vizita Atelierul marelui sculptor
băimărean GHEZA VIDA.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu