În 22 Februarie, 2015, la ora 10,15, când clopotele unicei
bisericii, romano-catolice, din Amoltern, au terminat de sunat, pentru
liturghia de duminică, în acel moment, într’o cameră a unei case de tip țărănesc german, un suflet își lua drumul spre cer. Unul din patriarhii
Culturii românești și moroșene,
sculptorul, pictorul, poetul, folcloristul și
publicistul MIHAI OLOS (1940-2015) pornea pe drumul spre Domnul. Părăsea senin,
măruntul și pitorescul sat german, de
coline, la vest de Freiburg, la 10 km de granița
franceză.
La vârsta la care unii încă sunt activi și valoros productivi, Mihai avea deja ani
grei de suferință în casă și la pat, îngrijit cu abnegație „acasă,” refuzând spitalul. Asta și pentru că, în țară străină, necunoscând limba, pe care nu se străduia prea
mult, să o învețe, motivând că nu poți învăța
toate limbile Pământului, ținea să aibă
în jurul său, doar pe cineva de limbă română.
Mihai Olos se alătură patriarhilor culturii moroșene plecați
dintre noi: Francisc Nistor, Aurel Socolan, Valeriu Achim, Iuliu Pop „Duda”, D-na
Elvira Gabor, Vasile Radu Ghenceanu, Ion Burnar și
alții, care pentru a salva de Mamona,
patrimoniul material și spiritual al
Maramureșului și Oașului, (pe când
eram regiune) împreună cu Ioniță Andron
și încă cei câțiva ce mai sunt în viață,
au făcut sacrificii și compromisuri,
numai de ei știute, pentru salvarea
valorilor creștin-românești: biserici de lemn, documente, publicații, artă, obiceiuri, datini și colinde, credința creștină și Limba românească! Compromis au făcut, dar
nu s’au vândut nici pe ei și nici conștiința
lor. Asta se vede azi și s’a văzut
atunci, când malaxorul ateo-comunist-moscovit, căuta să ne sfarme.
În compromisul său cu tovarășii,
Mihai Olos a rămas în sufletul său, față
de sine și față de Dumnezeu același țăran drept și
cinstit din „Ardihat pă Someș” după cum
își făcea titlu de mândrie să se
definească și mai rar, din „Ariniș pă Someș.”
La fel de cinstit și
drept, ca și episcopul martir, Ioan
Dragomir, vecinul său pe care la arestarea lui de către „secu” „l-au bătut cu
lanțurile încât bărbatul voinic,
Dragomir, urla” ceea ce Mihai a auzit, trăit și
ne-a transmis.
Dacă omul de cultură Mihai Olos a făcut compromisuri, n’a
făcut-o pentru el, căci nu era lacom nici de bani, nici de avere și nici de glorie, pe care poate că tocmai de
aceea, pe toate le-a avut, ci așa cum a
declarat la vernisajul expoziției
personale de la Nijmeegs/Olanda, în Decembrie 1989: „Tot ceea ce fac este
pentru nefericita mea Țară!” iar
sinceritatea profundă și curată a
acestei declarații făcută în fața publicului olandez-român, de la vernisaj,
i se citea în glas, în ochi și pe fața emoționată.
Același profund și curat sentiment patriotic l-a făcut să devină ambasadorul
culturii românești în lume, până în
Japonia.
Dar prin ceea ce s’a impus Mihai Olos, ca om, față de societate a fost o latură de caracter
uimitoare, într’o lume în care limbajul murdar era întrodus de „clasa
conducătoare” ca ceva elevat, Mihai Olos, nu’l folosea. Declarația prietenilor săi, buni și răi și
a tuturor cunoștințelor,Mihai Olos nu înjura! Și-a avut și
el păcatele lui ca ori ce muritor, căci doar: „Tu Doamne ești, singur, fără de păcat !- dar acest păcat
Mihai nu l-a avut! Pe Mihai Olos nu l-a auzit nimeni vreodată, nici în glumă,
grăind „îmbălăciuni”= vborbe spurcate, cum le spune la legea creștinească, nici măcar vorba de batjocură
întrodusă de tovarăși: „Hai bă, ce ești țăran!”pentru
că el avea un respect față de semenul
său și față
de Limba română! Chiar prieteni fiind, manifesta un grad de politețe, folosind pronumele de reverință.Când ținea
„să se descarce” Mihai țupurea! Iar
atunci era satiric și inteligent. Mihai
Olos era preocupat în mod deosebit de originea cuvintelor așa încât capul lui era un glosar etimologic.
De la el am învățat și noi acest cult al cuvintelor! „Vezi,
zicea, cioban, este un cuvânt turcesc. Cuvântul nostru românesc, latin este
păcurar, păstor, așa zice moroșanul și
oșanul, care ține oile în staul și nu
în saivan, tot cuvânt turcesc întrodus de colectiv pe statele de plată, ca și cuvânt mai „domnesc!” Tot turcism este și cuvântul sarmale, sau musafir. Noi avem
latinul, curechi umplut sau varză umplută, ca și
ospătoi sau ospătar în loc mosafir. Când folosești
un cuvânt, în scrierile dumitale, să cauți
întotdeauna să’l folosești pe cel mai
potrivit, pe cel mai curat românesc, numai așa,
lucrările dumitale vor avea valoare, vor fi folositoare Nației!”
Ce mult îi datorăm moștenirii
artistice, de culoare și de cuvânt, lui
Mihai Olos, noi contemporanii, dar mai ales urmașii.
Îți mulțumim
Mihai, dragul, regretatul și neprețuitul nostru prieten, coleg și îndrumător. Pe cine mai felicităm de 8
Nov. Mihail și Gavril? Îi plăcea să fie
felicitat iar noi îi făceam plăcerea.
L-am așezat de veci,
azi, 26 Februarie, 2015, ziua când ar fi împlinit 75 de ani! În ultima
săptămână a suferit mult și greu.
Sâmbătă după masa era semiconștient, nu
mai vorbea decât sunete neînțelese, dar
a cântat un timp, o melodie moroșană,
lentă, în gamă minoră, din care, cuvinte, Helga n’a înțeles. L-a îmbrăcat după cum a cerut, cu gacii lui largi și cu cămașa
albă, de pânză țărănească și desculț,
așa a fost așezat în sicriu. Și tot
după cum a cerut, când Helga și-a dat
seama că sfârșitul e aproape, în
sunetele clopotelor de duminică, a aprins lumânarea și dacă ultima săptămână a fost foarte grea, moartea i-a fost ușoară. În timpul anilor de suferință s’a gândit la „petrecania” lui pentru care
a cerut să fie adus un preot greco-catolic. Mihai și-a așteptat
„petrecania”, de duminică și până joi,
în camera sa, pe catafalc, ceva puțin
obișnuit. Miercuri seara diaconul
romano-catolic, în prezența puținilor cunoscuți
din parohie, a oficiat serviciul părăstasului. Joi, a fost închis în sicriu și dus la biserică unde părintele
greco-catolic, Gheorghe Cismaru, de la Mainz, de la ora 14,30 a oficiat
serviciul prohodului cu mult suflet. A fost o zi cu soare de primăvară. A fost
depus în cimitirul satului, pe deal, un loc frumos. Prezenți au fost și
fii lui, Liviu cu soția, de la Baia
Mare și Luiza de la Berlin, a lipsit
Marius, de la Toronto, care n’a obținut
bilet de avion decât cu întârziere, pentru a doua zi. În anii de suferință, Mihai s’a gândit să fie dus „acasă” și înmormântat la Ariniș, lângă mama sa, dar cimitirul din Ariniș fiind „reorganizat” nu se mai știe unde este mormântul mamei lui Mihai!!!...
”Întru odihna Ta Doamne, und toți sfinții și drepții
se odihnesc, odihnește Doamne și sufleul servului tău Mihai în loc de
odihnă, în loc de verdeață de unde a
dispărut toată durerea și întristarea.
Terezia BOLCHIŞ TĂTARU
Augsburg, joi, 26 Febr. 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu