Reprezentantul bisericii din comuna Mireşu Mare a sfidat evenimentul cultural aflat la IX-a ediţie, desfăşurat duminică, 7 iunie 2015 . Cei patru sute de copii , invitaţi la spectacolul concurs au fost uitaţi de popa Ioan Romulus Ciurdaş în faţa bisericii . Pe o caniculă de peste 40 grade la soare copii incolonaţi pe ansambluri în frunte cu primarul localitatii, dl. Virgil Prună şi invitaţii acestuia stăteau răbdători şi transpiraţi la uşa biserici. De după uşă se auzeau aplauze din când în când. El Ciurdaş Ion Romulus avea invitaţii lui ce concertau gâlgâieli fanariote , iar sătenii nu puteau ieşi de la liturghie fără binecuvântare. Cu toate că programul a fost anunţat cu multă vreme în presa locală şi înaintat official şi feţei bisericeşti , iar acesta ţinea cont de serviciul religios care se termina la miezul zilei ciurdaşul a vrut să arate stăpânirii că el şi numai el este numit ceilalţi sunt doar aleşi. După mai mult de oră de aşteptări senatorul roşu al locului a plecat înjurând la altă întâlnire prin colegiu. Cortegiul cultural în frunte cu vicepreşedinţii Consiliului judeţean, cu preşedinţi de partide, cu primari, megieşi invitaţi la evenimentul concurs au pornit spre scena într-o paradă a portului popular. La scenă cu mult tupeu s-a prezentat şi "ciurdaşul" să binecuvânteze concursul bâiguind o scuză pentru întârziere. Fireşte că a fost aplaudat …cel care i-a atras atenţia public, purtătorului de sutană, deoarece nu se poate numi păstor un astfel de infatuat ce din umbra credinţei batjocoreşte copiii celor care la urma urmei îi asistă spiritual tot pe bani lor. Acei invitaţi plătesc cu voinţa lor huzurul de care se bucură clerul rural care se bucură de stipendii de stat şi recunoaştere de cadru didactic plătit separate. De aceste facilităţi nu se bucurau preoţii locului în nici o alta orânduire.
Vasile Tivadar
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu