Deputatii din Comisia
de invatamant au aprobat un proiect de lege privind siguranta in scoli, care
prevede, intre altele, ca elevii vor trebui sa poarte un semn distinctiv pentru
fiecare scoala, fie uniforma, esarfa sau insigna, acesta urmand sa fie stabilit
de Consiliul de Administratie al scolii. Precizarile in acest sens au fost
facute de deputatul PNL Florica Chereches, unul dintre initiatori.
"S-a decis sa existe un semn distinctiv pe care sa-l
poate elevii din fiecare scoala, care sa arate ca elevul respectiv face parte
din scoala. Aceste semn poate sa fie uniforma, o esarfa, o tichie sau o
insigna. Acest lucru va fi stabilit de Consiliul de Administratie al scolii.
Peste tot in lume exista scoli care aleg sa aiba un asemnea semn distinctiv,
incurajeaza si spiritul de mandrie al elevului ca apartine unei scoli", a
mentionat Florica Chereches.
Proiectul aprobat in comisie mai prevede ca fiecare scoala
sa aiba un regulament de ordine interioara stabilit de Consiliul de
Administratie, precum si o comisie pentru prevenirea si combaterea violentei in
mediul scolar, aceasta fiind formata din profesori, reprezentanti ai
parintilor, ai elevilor, lucratorul de politie si reprezentantul Consiliului
local, a mai spus Chereches.
Ea a aratat ca proiectul mai stabileste ca accesul unei
persoane in scoala sa se faca doar dupa legitimare, elevii sa se legitimeze cu
carnetul scolar si sa fie interzis accesul persoanelor aflate in stare de
ebrietate sau care detin materiale necorespunzatoare.
O alta prevedere este ca elevii nu au voie sa paraseasca
scoala pe perioada orelor, decat in conditii speciale. Scolile vor fi obligate,
incepand cu anul scolar 2015-2016, sa aiba imprejmuite perimetrele, acolo unde
astfel de garduri nu exista.
Proiectul a fost initiat de deputatii Ovidiu Ioan Dumitru,
Razvan Rotaru, Mihai Tararache, Costel Alexe, Stefan-Alexandru Baisanu, Vasile Berci, Mircea Vasile Cazan,
Steluta-Gustica Cataniciu, Florica Chereches, Horia Cristian, Traian
Dobrinescu, Mircea Dolha, Andrei
Daniel Gheorghe, Maria Grecea, Eleonora-Carmen Harau, Nechita-Adrian Oros,
Gheorghe-Mirel Talos, Laurentiu Tigaeru-Rosca, Elena-Ramona Uioreanu, Dorinel
Ursarescu, Vasile Varga, Mihai Voicu, Radu Zlati, Mihai Deaconu si de senatorii
Petru Ehegartner, Marius Neculoiu, Marius Nicoara. Mediafax
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu