Dragi colegi
învăţători, educatoare şi profesori,
Congresele și Școlile de vară organizate de AGIRo au fost și
sunt forumurile educaționale de cea mai mare amploare din România.
• întâlniri cu
personalităţi de prestigiu din spaţiul public şi din mediul academic
• în fiecare an
evenimentele se bucură şi de patronajul ministerelor educaţiei din ţările
participanţilor, al inspectoratelor şcolare, al caselor corpului didactic,
universități partenere
• cel mai mic număr
a fost de 450 delegaţi, iar cel mai mare de 1 500 delegaţi din absolut toate
judeţele ţării
• doar de peste
hotare, anul acesta, vor fi peste 300 de participanți, din țară vor fi mult mai
mulți
• oprtunități de
parteneriate naționale și internaționale
• au participat la
congresele AGIRo miniştrii educaţiei în funcţie şi foşti miniştri ai educaţiei
din România şi din alte ţări, preşedintele României, preşedintele şi vicepreşedintele
Academiei Române, parlamentari, europarlamentari, reprezentanţi ai
autorităţilor locale, personalităţi ale vieţii publice şi din domeniul culturii
• organizatorii
asigurăm şi certificarea corespunzătoare a activităţilor de formare ce se vor
derula și dau posibilitatea publicării unor articole în publicațiile AGIRo
• la niciun hotel
din România nu veți găsi cazare+masă la 70 lei/zi în total (numărul mare de
participanți ne face să putem negocia aceste prețuri fără egal)
Variante de pachete de cazare (hotel) şi masă (din 6 iulie
căutăm şi variante ieftine de transport pentru grupurile din țară și de peste
hotare):
• Pachetul 1: doar
Chişinău (24-26 iulie cu posibilitatea vizitării Cetății Albe): 2 zile X 90
lei=180 lei pentru 2 zile
• Pachetul 2: doar
Eforie Sud (26-29 iulie): taxa de participare de 30 lei+ 3 zile X 75 lei=255
lei pentru 3 zile (pot fi comandate mai multe zile la acelaşi preţ. Să se
precizeze care zile dacă se doresc zile în plus înainte sau după cele 3 zile
standard)
• Pachetul 3: şi
Chişinău (24-26 iulie cu vizitarea Cetății Albe) şi Eforie Sud (26-29 iulie):
435 lei pentru toate cele 5 zile
• Pachetul 4: doar
Cluj (18-22 august cu posibilitatea vizitării în 22 august a Maramureșului):
taxa de participare de 30 lei+ 4 zile X 70 lei=310 lei pt 4 zile
• Pachetul 5: şi
Chişinău (24-26 iulie cu posibilitatea vizitării Cetății Albe) și Cluj (18-22
august cu posibilitatea vizitării în 22 august a Maramureșului): 490 lei pt 6
zile
• Pachetul 6: şi
Eforie Sud (26-29 iulie) şi Cluj (18-22 august cu posibilitatea vizitării în 22
august a Maramureșului): 535 lei pt 7 zile
• Pachetul 7: şi
Chişinău (24-26 iulie cu posibilitatea vizitării Cetății Albe) şi Eforie Sud
(26-29 iulie) şi Cluj (18-22 august cu posibilitatea vizitării în 22 august a
Maramureșului): 715 lei pt 9 zile
Cu bine,
Viorel Dolha, preşedintele Asociaţiei Generale a
Învăţătorilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu