Irina-Camelia Begu
(55 WTA) a fost învinsă de Ajla Tomljanovic (58 WTA), scor 4-6, 6-3, 6-3, în
prima rundă a turneului de categorie Premier 5 de la Cincinnati. Australianca
de origine croată va juca în turul următor cu Simona Halep (1 WTA), principala
favorită a competiției din Ohio.
Pentru Irina Begu, aceasta a fost a șasea înfrângere consecutivă în circuitul WTA. Românca nu a mai
câștigat un meci de la Roland Garros,
din turul secund (6-3, 6-2 cu Shuai Zhang). Au urmat apoi înfrângeri cu:
Caroline Garcia, Camila Giorgi, Katie Swan, Ons Jabeur, Ashleigh Barty și Ajla Tomljanovic.
Pentru prezența în
primul tur de la Cincinnati, Irina Begu va primi 8.100 de dolari şi un punct
WTA. Calificarea în runda a doua este recompensată cu 15.180 de dolari şi 60 de
puncte.
Ajla Tomljanovic trecuse în ultimul tur al calificărilor de
Sorana Cîrstea, scor 6-3, 6-2. Astfel, australianca va avea parte la Cincinnati
de a treia partidă consecutivă cu o jucătoare din România. În meciul următor,
Tomljanovic va da piept cu Simona Halep (1 WTA), care a avut bye în primul tur.
Simona Halep şi Ajla Tomljanovic nu au mai fost adversare în
circuitul WTA, dar s-au întâlnit în 2010, în Fed Cup, unde românca s-a impus cu
6-7 (5), 6-1, 7-6 (2).
Pe tabloul principal al probei de simplu feminin de la
Cincinnati se mai află și Ana Bogdan
(78 WTA), care va evolua astăzi cu rusoaica Ekaterina Makarova (49 WTA).
Partida este programată azi de la ora 18:00 (ora României) și poate fi urmărită în direct la Digi Sport
2.
Despre turneul de la
Cincinnati
Competiția americană
face parte din categoria "Premier 5". Turneul este dotat cu premii
totale în valoare de $2,874,299 și se
dispută în perioada 13-19 august. Pe tabloul principal se află 64 de jucătoare,
iar suprafața este hard.
La ediția de anul
trecut, Simona Halep a fost cap de serie numărul 2 și a ajuns până în finală, unde a fost învinsă de Garbine
Muguruza, scor 1-6, 0-6.
Ultimele campioane de
la Cincinnati:
2017 - Garbine Muguruza
2016 - Karolina Pliskova
2015 - Serena Williams
2014 - Serena Williams
2013 - Victoria Azarenka
2012 - Na Li
2011 - Maria Sharapova
2010 - Kim Clijsters.
HotNews
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu