umbră de toamnă
din roua-neînțeleasă
răsare umbra
mult mai grea decât orice visare a beznei
e-n obiceiul nostru
să curățăm în fiecare toamnă
nostalgiile îngrămădite
în sufletul de colb
respir un aer trădător
ce se curbează
ca un șarpe
printre cicatricile luminii
lăsând acel ieri
desculț
în adâncul regret al evadării
umbra ta se apleacă
singurătatea se întinde
acoperind pașii
iar mai departe nu mai poți separa
memoria de frunzele bolnave
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu