marți, 16 octombrie 2018

Regimentul 230 Tancuri aniversează o jumătate de veac de existență


 Filiala Asociației Naționale a Cadrelor Militare în rezervă și în retragere „Alexandru Ioan Cuza” a sărbătorit, în 4 octombrie 2018, împlinirea a 50 de ani de la înființarea Regimentului 230 Tancuri”. Activitățile s-au desfășurat la Cercul Militar Baia Mare și Camera de Comerț și Industrie Maramureș. Alături de cadrele militare prezente s-a aflat și președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, care a vorbit despre acest an aniversar atât pentru Regimentului 230 Tancuri, cât și pentru România și județul Maramureș
„Mă bucur că am reușit particip la acest moment aniversar, dat fiind faptul că sunt foarte multe instituții ale județului Maramureș care în acest an serbează o jumătate de veac de existență. Este un an special, iar 100 de ani de la Marea Unire ne oferă prilejul de a căuta cu toții punctele care ne unesc. Trebuie să găsim împreună acele proiecte de țară pe care le-am uitat în ultima perioadă, iar în acest an vorbim și despre celebrarea a 50 de ani de la reorganizarea administrativă a Maramureșului, din anul 1968, când Unirea Țărilor Maramureșului: Codru, Chioar, Lăpuș și Maramureșul Voievodal a dat României cel mai frumos județ din țară”, a apreciat președintele Gabriel Zetea.
De asemenea, șeful administrației județene a asigurat Asociația Națională a Cadrelor Militare în rezervă și în retragere „Alexandru Ioan Cuza”, de întreg sprijinul Consiliului Județean Maramureș, manifestându-și deschiderea în orice fel de colaborare.
„Vă asigur de întreg respectul și aprecierea noastră. Instituții precum ISU și Centrul Militar pot confirma colaborarea foarte bună cu Consiliul Județean Maramureș, inclusiv în ceea ce privește bugetul și relațiile interpersonale. Autoritățile locale și centrale, alături de asociațiile de pensionari și instituțiile militare trebuie să discute pe bază de respect. Prin unitate și exprimarea voinței comune a asociațiilor lucrurile trebuie transmise împreună, pentru că atunci vor fi cu adevărat puternice. Abia atunci, cei care decid temporar în anumite funcții, le vor lua mai mult în considerare. Aveți la Consiliul Județean Maramureș o ușă deschisă pentru dialog și doar împreună vom rezolva multe dintre problemele care încă au rămas nerezolvate pentru o categorie socială a românilor, atât de importantă”, a transmis Gabriel Zetea, președintele CJ Maramureș.

                                                                                      CJMM

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu