ELENA FECIORU-SCÂNTEIOARĂ

DOAR TIMPUL... HRANĂ ȘI IZVOR

(apariție editorială, autor Vasile BELE)

,,Asta sunt eu.

Pot fi copil din nou, pot fi fecioară,

Cu har ales de Dumnezeu,

Mă nasc a doua oară.

Nu vă mirați, eu sunt poet, rămân cu voi,

Cu toți acei care mă știți,

În frunză verde-a firii

Vă mulțumesc și vă iubesc.

 

Doar pentru voi am strâns comori

In cântec, poezie și culoare,

Rămân copil, fecioară

Și mai ales... FECIORU.

Ulcior cu apă vie, nestemate,

Căci Dumnezeu veghează peste toate!"

LENUȚA- SCÂNTEIOARĂ, (coperta IV, spate).

Ups! La ce mă gândesc? La cele mai frumoase lucruri... și la cadourile pe care încă le primesc. Mulțumesc dragi prieteni! Azi este despre... este despre darul primit de la ELENA FECIORU-SCÂNTEIOARĂ... ,,DOAR TIMPUL... HRANĂ ȘI IZVOR". Mulțumesc bună prietenă. Mă bucur că am putut să fiu de folos, într-o formă sau alta. Să fiți sănătoși și fericiți toți cei dragi ție, prietenă poetă ELENA FECIORU-SCÂNTEIOARĂ... un dar de care mă bucur și pe care îl voi prețui! Să aveți spor în toate...

Chiuzbaia, 22 martie 2021

,,Am tăvălit idei în praf de stele

Cuvinte pregătind pe Dumnezeu,

Am presărat umor pe clipe grele

Să-mbrac în dimineți plăpandul 《EU》.

 

Când Timpul, meșter cioplitor

Mi-a șters din ANOTIMPURI primăvara,

Am pus la treabă gândul călător

Să-i umple anotimpului cămara.

 

Cu gândul călător

Sunt aripa de zbor,

Sunt visul cel de flori, Din noapte până-n zori!",

poezia EU, pag. 17, din volumul DOAR TIMPUL... HRANĂ ȘI IZVOR, Editura Vatra veche, Târgu-Mureș, 2021, pag. 168, ISBN 978-606-9014-03-2, autor ELENA FECIORU-SCÂNTEIOARĂ, repet, primit în dar zilele astea, pentru care rostesc un mare și din suflet MULȚUMESC. Volumul beneficiază de o PREFAȚĂ, pag..5-6, semnată de Ștefan Gheorghe, Anul Domnului 2020, Undrea, Grădina Maicii Domnului, Brăila-Vidin.

Paginile 7-10, cuprind o scurtă autobiografie, întocmită de către autoare, din care aflăm amănunte semnificative. Mă voi opri deocamdată aici, pentru că vreau dragii mei prieteni-cititori, să o descoperim pe autoare, așa cum ni se prezintă.

Deci, din AUTOBIOGRAFIE ELENA FECIORU-SCÂNTEIOARA, aflăm că este născută în anul 1947, ,,într-un an de 《foamete》, cum zic țăranii, sau de secetă. Fiind 《Prâslea》", mama nu prea m-a dorit din cauză că avea pământ și copiii o țineau din treabă. Singurul care m-a dorit, m-a iubit și m-a protejat, a fost tăicuțul meu, fiind poreclită din acest motiv 《fata moșului》. Eram umbra lui! Imi plăcea să-i ascult poveștile, cântecele, glumele și mai ales când cânta din fluier, doine, cântece și jocuri parcă ireale", pag. 7.

O viață dură, aspră, cu prea multe lacrimi, cu prea puțină bucurie, cu poezii scrise pe ascuns și ținute în sertărașul sufletului, nu cumva să le găsească soțul, care se pare că era mai mult aspru decât iubitor. Cuvinte simple, dar care stârnesc emoție și te ajută să-ți duci traiul zilnic. Mărturisiri sincere despre o viață destul de dură. Un soț nu prea înțelegător, care, probabil nu i-ar fi permisă foarte multe libertăți... ,,mergeam la șifonier și mângâiat costumul popular plângând, neîndrăznind să sper că-l voi mai putea vreodată", idem pagină... Până într-o zi... când, prinzând curaj și putere, arată câteva dintre poeziile scrise, unei învățătoare, care a îndrumat-o și sprijinit. Nobil și sensibil suflet...

Așa stând lucrurile, este sfătuită să trimită poeziile scrise la ziarul FLAMURA PRAHOVEI, publicându-le și invitând-p într-o emisiune TV. Așa a fost startul literar, care  

i-a adus bucurie și încredere. Anul 2015, este cel de debut literar, cu volumul TRISTEȚI TAMĂDUIND CUVINTE.

Au urmat, în 2009, POEZII, iar în 2012 PORNIND DE LA BALADĂ. Numeroasele premii și diplome care au urmat, nu fac altceva decât să îi dea încredere și o legitimează din punct de vedere literar. ,,În consecință poezia s-a născut odată cu mine, mi-a întins mâna atunci când am avut nevoie, că un adevărat prieten, că un bob de lumină ocrotitoare, îndepărtând întunericul unei ursite crude și apăsătoare.

Poezia, a fost, este și va rămâne aripa mea de zbor spre steaua mîntuirii mele", mi se destăinuie, autoarea, pag. 9. Atunci, mai lăsăm poezia să vorbească:

,,Bătrânețe crizantemă

Puseși vieții diademă

Părul de mătase albă,

Poartă anii prinși în salbă.

 

Bătrânețe haină sură

Calci la mine-n bătătură

Cu bocancii grei de taină

Și cu ochii plini de vină.

 

Pașii-încearcă să străbată

Drumul greu și plin de zloată,

Dar se-mpiedică-n durere

În dor greu și dorul geme.

 

În amar și-amaru-i mare

Pune lanțuri la picioare,

Târșâind în glodul vieții,

Stinge roua dimineții",

din poezia BĂTRÂNEȚE CRIZANTEMĂ, pag. 18. Poezia omului simplu. Este o poezie eliberatoare și încurajatoare în același timp. Pe cât de simplă în vers și strofă, pe-atât de profund îi găsim mesajul.

Este o poezie pătrunzătoare. Una de echilibru... încât, banal, fără să vreau, îmi pun întrebarea - ce ar fi fost Elena Fecioru-Scânteioara fără poezie? Viața ei ar fi fost seacă, multe lacrimi, deloc zâmbet. Să nu uităm de expozițiile de pictură, organizate la Timișoara, Mănești PH sau Târgu Mureș. Citind din lirica poetei, îmi dau cât de norocoasă poate să fie, regăsită în poezie și pictură.

Revin la cuvântul de întâmpinare din prefață, unde, cel care semnează afirmă, superb: ,,Elena Fecioru-Scânteioară este prototipul păsării măiestre, dar este și mai presus, fiindcă, pe lângă ideea de zbor, gâlgâie în ea minunea ideii de jertfă. De aceea, Dumnezeu a răsplătit-o, aruncând asupra sa un coș plin cu mărgăritare ouate de 《Cloșca cu puii de aur》 a neamului românesc. Pădurea i-a dăruit un destin aspru, iar câmpia spaima intensității. Cu toate acestea, în urma sa, pe unde trece, grâul se-frățește și macii îmbobocesc. Ea s-a născut ca să risipească în lume vorbe menite să înfrunte veacul, fiindcă toate provin din marele tezaur al copilăriei, dintr-un sătuc dâmbovițean", pag.5.

Volumul este marcat de un motto, semnat personal de SCÂNTEIOARĂ.

,,Doar timpul

Meșter cioplitor,

Sculptează-n chip

Mănunchiul cel de clipe

Și fiecare cută din obraz

E un necaz

Ce și-a-ngropat amarul!", pag. 2.

Prima pagină are o ,,dedicație și iscălitură", către mine, și-i mulțumesc, pentru popas și urări:

,,Mulțumiri și prețuire,

Pentru-ncrederea deplină,

De-a aduce la lumină,

Clipele sculptate-n timp,

《Rădăcini》scăldate-n soare,

Mi-au fost 《Hrană și izvor》,

Din lumini odihnitoare,

《Dor de sat și sat de dor》.

Dumnezeu ca un părinte,

Ne-a dat harul său din ceruri,

Să rămânem în cuvinte,

Peste vremi și peste vremuri. Domnului Vasile Bele cu aleasă prețuire...

S S. SCÂNTEIOARĂ 15. 03. 2021

Mănești - PH.

O minune! O bucurie imensă! Iubesc oamenii simpli. Ei sunt sinceri. Sunt curați la sufiet. Așa este și poeta noastră.

Poemele când în urmă, când în vers alb, îmbracă în frumos volumul, precum albastrul senin, cerul. Primele nici forțate, când echilibrate dau sensibilitatea versului, strofelor, poemului în sine. Ofer doar câteva exemple:

,,Spumegând val după val,

Să coboare-al vieții mal",

(...)

,,Mâinile îți fac în poală

Și stai cu găleată goală",

(...)

,,Ochii zac făr' de lumină,

Tresărind către grădină",

din DEALU-I DEAL ȘI VALEA-I VALE, pag. 21, sunt câteva exemple de rimă împerecheată, când primul vers rimează cu al doilea și al treilea cu al patrulea.

,,Călător că și strămoșii,

Trec în rând cu păcătoșii,

Doamne, voi veni cândva,

Așteptând la mila Ta!",

din poezia SFÂNTA BOABĂ DE CREDINȚĂ, pag. 53.

,,Măi, române! Vai de tine!

Faci umor de-amărăciune!

Dă-i încolo! Dă-i încoace,

Strângi cureaua, n-ai ce-i face!", din poezia MĂI, ROMÂNE!, pag. 69.

Altădată în strofă și poezie avem parte de rimă încrucișată, când versul prim rimează cu versul trei, și versul doi cu versul patru.

,,Trezită, clipa, ostoită-n jale,

Cuprinsă de-anotimp și de visare,

Deschide muzei însorită cale,

Spre lumi de rugăciuni și de-nchinare",

din poezia TREZITĂ CLIPA, pag. 29.

Poeta nu renunță la limbajul tradițional, unul ce îi este de folos în acest demers. O avantajează. Nu îngreună versul sau poemul... poeziile BĂTRÂNEȚE HAINĂ SURĂ, pag. 83, UN SOCRU DE COȘMAR (O SOACRĂ MILOASĂ), pag. 80, sau TREI IEZI CUCUIEȚI (Marea Alianță - poveste actualizată), de la pag. 67, redau frumusețea vieții, uneori cu tentă umoristică, poate pentru a ajuta citirea.

Alte poeme beneficiază și de un fragment scurt de proză, o adaptare la poem. Mă exemplific prin poemele UM ZÂMBET DE COPIL, pag. 92-93, POVESTE DIN GURA ZĂVOIULUI, pag. 94-96.

Urmează secțiunea, CONFESIUNI, pag. 99-110, cu o serie de poeme, unul chiar așa numit:

,,Singurătatea își strigă

deznădejdea

ridicând mâinile

în puncte cardinale.

Dezlănțuită, durerea,

rupe dinlăuntrul meu

eliberând cuvinte,

dar, prea puține sunt

și prea cernite!

Bătrânul an le ține

împotmolite!", COFESIUNI, pag. 100.

In partea a treia din volum, intitulată RĂDĂCINI, ne sunt prezentate câteva povestioare, gen RĂDĂCINI, un  frumusețea vieții, uneori cu tentă umoristică, poate pentru a ajuta citirea.

Alte poeme beneficiază și de un fragment scurt de proză, o adaptare la poem. Mă exemplific prin poemele UM ZÂMBET DE COPIL, pag. 92-93, POVESTE DIN GURA ZĂVOIULUI, pag. 94-96.

fragment din volumul TREPTE - A FOST ODATĂ ,,FATA MOȘULUI", RĂDĂCINILE DRAGOSTEI și altele de o sensibilitate aparte și foarte interesante. AMINTIRILE COPILĂRIEI MELE - proză și poezie - încheie volumul, așa cum voi face și eu, finalizând cu cele două catrene, UNDE-AȚI PLECAT, VOI, ANI AI COPILĂRIEI, pag. 163:

,,Dacă opresc acuma timpu-n loc,

Mai pot spera să vă privesc măcar?

O clipă, doar, să-mi dați al vieții joc,

Să nu-mi mai treacă timpul în zadar!

 

Aștept, aștept și timpul mi se pare,

C-a stat o clipă doar, zâmbind în vreme,

Găsind în trupul meu o alinare,

A suspinat pe-a vremurilor gene!

Bănești-PH, 1975".

Ce lăsăm în urma noastră, prin trecerea anilor? E o întrebare retorică. Răspunsul îl știe fiecare sau este în fiecare. Elena Fecioru-Scânteioară lasă în urmă să cărțile, poeziile, versurile, rima... așezate și sfințite, împărtășite, precum în biserică... Le-a adunat pentru că acesta i-a fost datul, talantul.

Poeta îl înmulțește și îl dăruie celor care vor să-l primească. Mă bucur că am cunoscut așa oameni minunați. Mă bucur că am mai cunoscut un om al literelor, al poeziei. Auzisem despre ea si despre truda ei. Am decis să mă implic și să susțin omul-poetul, fără să stau pe gânduri.

Așa a vrut Dreptul Dumnezeu să fie.

Mulțumesc apoi, poetei Gabriella COSTESCU, pentru că prin intermediul Domniei sale am aflat de toate acestea. În final, atât pot să spun, parafrazând - ,,cinste cui te-a scris, carte frumoasă!".

Felicitări pentru acest frumos dăruit și primit. Doamne ajută și succes în continuare...

 

Chiuzbaia,  martie 2021