Jocul vieții și al morții

 
Starea de fapt din ultima vreme mi-a adus aminte de o piesă de teatru scrisă de Horia Lovinescu, în urmă cu o jumătate de veac. Purta un titlu șocant pentru timpul acela: „Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă.” Am văzut spectacolul, la Teatrul Nottara. Pe scenă erau George Constantin, Diana Lupescu, Alexandru Repan și Ștefan Sileanu. Un spectacol în care s-au dezvoltat concepte profunde și dezbateri de idei. Reprezenta lumea după apocalipsă. Pustiul este desă­vârșit, iar singurătatea absolută. Efectul mitologic al dramei are rezonanțe filosofice. Parabola pornește de la legenda biblică a fratricidului, filtrată prin viziunea lui Dostoievski. Și extinsă asupra relației dintre tată și fiii săi, Cain și Abel. Unul reprezintă binele, frumosul și iubirea, celălalt, răul, urâtul și ura.

Mitul extras din Biblie este organizat pe societatea de acum. Unde stau, alături, frumosul steril și urâtul fecund, care se integrează în mișcarea acestei lumi. Pandemia asta a evidențiat această asociere. Adică viața devine o monedă de schimb, iar moartea o avizuhă care ne bântuie preajma. Suntem sortiți să prețuim nespus de mult viața, și să ne obișnuim cu moartea. Deoarece, pe neașteptate, pleacă, dincolo de Orizont, prieteni, vecini, cunoștințe. Rămâne amintirea lor ca o umbră tremurată. Ceremonia ultimului drum se face cu lume puțină. Cred că după plecarea pandemiei, această simplificare a alaiului funebru va deveni obișnuință. Și câte se vor pierde? Dacă ar fi să căutăm un nume potrivit pentru epoca noastră, un nume care să-i cuprindă esența, trăsătura dominantă, care ar fi acela?
Unii au spus Era digitală, alții Era inteligenței artificiale. Unul din umbră i-a pus numele potrivit: Era post-adevărului. Suntem parte dintr-o lume amestecată, defectă, plină de nepotriviri, pândită de pericolul atomizării, în care adevărul și-a pierdut relevanța. Există o tentație puternică de a ignora și disprețui adevărul. Or, fiecare decretează un adevăr personal. Sentimentele negative, frustrarea, invidia și ura au căpătat astăzi dimensiuni îngrijorătoare. Rețelele de socializare înseamnă un cadru potrivit pentru această maladie devastatoare, numită fake news. Mesajele otrăvite au mare căutare. De aici, o realitate rebelă, orgolii care nu mai pot fi stăpânite. Starea aceasta a contaminat lumea politică. Ne place, nu ne place, societatea este organizată cu vectori politici. Care, în forma actuală, au intrat în coliziune tocmai cei care și-au dat mâna pentru a conduce țara.
De ce ați dorit puterea? Cu toată înțelegerea pentru cei tineri, ajunși la putere, nu pot să nu observ că ei au pus orgoliul în fața asumării destinului țării în această vreme de răscruce. Criza guvernului putea fi evitată dacă demnitarii implicați activau în interes public, în interesul celor care i-au ales. Conflictul dintre PNL și USR Plus nu are o profunzime democratică, ci este o răfuială între orgolii, mofturi, funcții și bani. Lumea a intrat într-un joc, pe fundalul pandemiei, cu scenarii de adevărat coșmar. Fostul ministru al sănătății, după ce a fost debarcat, s-a trezit să se răzbune. A ieșit în public și a spus că numărul morților Covid este fals. Adică multe mii nu au fost declarați. Mi se pare o chestiune macabră număratul morților și o naivitate mizerabilă să te autodenunți când ești pus pe liber. A venit să spună că în ministerul pe care l-a condus s-au întâmplat atâtea nereguli.
Mi se pare absurd! Jocul cu morții mi se pare un păcat. Dar acești tineri, care nu au jurat pe Biblie, acum își dau aură mesianică. De ce este atâta tevatură în jurul acestui minister vital pentru aceste vremuri? Unii numără morții, alții numără banii. Cert este că nu am simțit, din partea ministrului, nici un dram de compasiune pentru pierderea de vieți omenești. Au cu totul alte preocupări. Un ministru îl face pe premier zombi politic. Adică un cadavru. Altul îl denumește pe același premier vătaf. Domnilor tineri politicieni, știu și eu de pe cărările nordului că ierarhia în guvern este obligatorie. În politică, socotesc ei, totul este permis. Dar nimic nu se uită. Sunt tineri, zic unii, mai au de învățat. Da, dar nu în contul țării. Doamne, câte sunt de făcut în țara asta! Cine să le facă? Ei se ceartă pe funcții și pe bani. Noroc că, uneori, țara merge fără conducători. Dar este periculos să nu ai șofer la autobus! Da, alianțele sunt extrem de imprevizibile.