La colecţia debut PROZA, editura eCreator Baia Mare a apărut încă o carte valoroasă semnată Terezia şi Gheorghe Silaghi „Noi doi şi o lume întreagă”, o carte care surprinde de la prima lectură, nu prin elaborarea scriiturii ci prin emoţia şi sinceritatea autobiografică pe care o transmite drama celor doi copii abandonaţi în casele de copii ale anilor ”80.
„Motiv de meditaţie”, obiect de reflecţie, îndemn de a contribui măcar la diminuarea suferinţei unor „fiinţe nevinovate” , după cum mărturiseşte în prefaţă naratoarea, Terezia şi Gheorghe Silaghi trăiesc marasmul copiilor din orfelinatele româneşti, siliţi să trăiască într-un mediu ostil, să lupte cu mizeria, cu foamea, cu frigul, cu violenţa „asistaţilor”, dar mai ales cu lipsa de iubire „ca nişte plante smulse” din rădăcini şi lăsate în voia vântului, să se usuce ori să se prindă de sol şi să se obstineze să-şi continue existenţa.
Volumul cuprinde trei poveşti: prima este a Tereziei, o fetiţă „atât de micuţă şi fragilă” abandonată în 1986 „într-un loc atât de rece, cu pereţi reci, pătuţuri de fier”, de unde la 3 ani „fără nici un fel de amintiri” ajunge la leagănul de copii, iar la 6 anişori împliniţi e dusă „într-un loc cu totul special, un loc cu o pădurice, cu un castel imens, cu două blocuri, plin de copii care alergau în curtea mare, ruginită, cu copaci înverziţi”. În fapt e o şcoală dură, într-o lume sălbatică, în care fata învaţă să trăiască „cu de toate, de la fericire la tristeţe” şi să se salveze prin puterea prieteniei colegelor, prin devotamentul învăţătoarelor Ioana şi Ildiko, dar mai cu seamă prin înţelegerea faptului că numai învăţătura o va scoate din infern. Promovează cu brio examenul de capacitate, examenul de bacalaureat, apoi continuă cu Facultatea de Asistenţă Socială, îşi va întâlni sufletul-pereche, „prima şi ultima dragoste”, pe Ghiţă Silaghi. Aşadar o poveste reală, a autoarei, care se încheie cu happy end.
Saga lui Gheorghe e mult mai dramatică, adevărat scenariu de film. Abandonat în 1982 la Spitalul Judeţean „Constantin Opriş” din Baia Mare de nişte părinţi foarte săraci, tatăl – culegător de ciuperci din Chelinţa, mama Aurica Dorina Rezmiveş, copilul care a primit prenumele tatălui, e lăsat de mamă la spital. După 2 ani petrecuţi în secţia de pediatrie, fără act de identitate şi fără ca nimeni să se intereseze de familia lui, Ghiţă este transferat la Casele de copii Cavnic, apoi la Bocicoiu Mare, lângă Sighetu Marmaţiei. Acolo are şi el parte de acelaşi regim ca al Tereziei, ba chiar mai inuman. Între timp familia se mută în Surduc, Sălaj iar Gheorghe nu va şti nimic despre ea ani de zile!
Cu trăsăturile de caracter notate de un evaluator şcolar „sinceritate, modestie şi cinste” Gheorghe reuşeşte să absolve Liceul Agricol din Seini, o şcoală postliceală de informatică şi Facultatea de Teologie Catolică şi Litere, dar când vrea să se angajeze la un Centru de zi pentru copii romi şi are nevoie de cazier, află că identitatea îi fusese furată, că numele şi CNP-ul îi fusese dat la spital unui alt copil, dus acasă după 2 ani de către cei din familie, iar acum acest Gheorghe Silaghi e un infractor recidivist, aşă că Ghiţă e nevoit să-şi dovedească nevinovăţia, să-şi recapete identitatea după 6 ani de luptă cu sistemul birocratic românesc. În plus, e permanent respins de angajatori şi marginalizat, doar pentru că a crescut la casa de copii şi nu prezintă credibilitate.
Puterea şi tăria de caracter, dragostea profundă îi fac pe cei doi îndrăgostiţi să-şi unească destinele în 2013, apoi să-şi găsească „raza de lumină – copilul”, pe Mark-Ştefan, minunea căruia cei doi părinţi îi vor oferi „tot, o copilărie frumoasă, nu cum a fost a lor, o viaţă împlinită”.
Cartea se termină într-o notă optimistă. Cei doi autori lucrează şi sprijină, prin profesiile lor, copiii nevoiaşi şi se bucură în micul lor apartament de miracolul oferit de Dumnezeu, de Mark-Ştefan.
Confesiunile Tereziei şi ale lui Gheorghe Silaghi oferă un model de viaţă pentru copiii din orfelinatele de azi, pentru tinerii ieşiţi din sistem, viaţa şi experienţele lor, scrise cu suferinţă dar şi cu dragoste, sunt un exemplu de luptă, de ambiţie şi de realizare prin instrucţie, cinste şi dăruire. Felicitări!
Gelu
Dragoş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu