9 mai (1945), proclamată Ziua Victoriei şi sărbătorită cu mare fast în timpul regimurilor comuniste în ţările-satelite ale URSS, este folosită propagandistic de Vladimir Putin ca termen-limită pentru înfrângerea totală a Ucrainei.
An de an, URSS îşi etala arsenalul militar, mii şi
mii de soldaţi defilând în Piaţa Roşie. Putin a continuat tradiţia afişând cu
această ocazie armamentul modern cu care este dotată cea de-a doua armată ca
putere după SUA.
Prima parte a războiului împotriva Ucrainei a arătat
că armata rusă nu era chiar atât de modernă pe cât voia să arate.
În loc de războiul-fulger pe care îl preconiza, pe
teren s-a dovedit a fi o armată neinstruită, slab dotată, fără un plan de
bătaie bine pus la punct.
Au căzut zece generali şi mai mulţi ofiţeri, iar din
rândul armatei invadatoare se estimează că ar fi murit cam 20% la care se
adaugă imensele pierderi materiale, tancuri, avioane, elicoptere etc.
Federaţia Rusă după ce a ratat cucerirea unor oraşe,
a apelat la mercenarii ceceni, recunoscuţi pentru ferocitatea cu care se aruncă
asupra populaţiei civile. Războiul acesta de la graniţa Uniunii Europene, din
câte s-a văzut, nu a respectat nici cele mai elementare reguli din codul
războiului. Sunt dovezi indubitabile că în Ucraina a avut loc un genocid
împotriva populaţiei civile. Au fost distruse localităţi întregi, oraşele au
fost supuse unor bombardamente barbare.
Dacă în urmă cu 30 de ani, un eventual război de la
porţile Europei ar fi fost considerat „războiul viitorului”, ultramodern, cu
arme sofisticate, iată că războiul declanşat de Rusia este mai barbar decât ne
imaginăm că au fost războaiele medievale. Principala caracteristică este
dezinformarea, dublată de ameninţarea cu arme nucleare, ca în timpul lui
Hruşciov.
România, ca stat vecin, dar mai ales din cauza
scutului anti-rachetă de la Deveselu, este o piesă importantă în bătălia
ştirilor false.
Propaganda rusă anunţă ba că România a trimis o
armată de mercenari în Ucraina, ba că navele care transportă cerealele din
Ucraina rămasă fără ieşire la mare, la întoarcere sunt pline de arme trimise
armatei ucrainene.
Datorită mijloacelor de informare, pe deasupra
rachetelor se duce un război al dezinformării la care participă fiecare posesor
de telefon mobil interesat de acest conflict între Est şi Vest cu totul
neaşteptat.
Dacă războiul-fulger a fost ratat, Vladimir Putin a
fixat un nou termen, cu valoare simbolică, ziua de 9 mai, devenită Ziua
Victoriei asupra Germaniei fasciste.
Armata Roşie a avut aportul ei indiscutabil, dar
fără debarcarea americanilor victoria ar fi fost imposibilă. URSS s-a ales în
urma celui de-al doilea război mondial cu cea mai mare pradă de război,
constând în ţări întregi, începând cu o parte din Germania, Polonia, Cehoslovacia,
Ungaria, România, Bulgaria, Iugoslavia, Albania.
Niciuna din aceste ţări nu duce dorul Uniunii
Sovietice. Doar Ungaria lui Viktor Orban are o poziţie neadecvată faţă de
Federaţia Rusă care nu-i face cinste, mai ales după invazia din 1956. Atunci
ungurii s-au dovedit cei mai curajoşi luptători pentru libertate.
Ce se va întâmpla în data de 9 mai? Va folosi
Vladimir Putin arme interzise, poate chiar nucleare? Este inutil să ne întrebăm
la ce îi va folosi Rusiei acest măcel. Despre o victorie totală asupra Ucrainei
nu poate fi vorba pentru că nu va permite acest lucru NATO şi Statele Unite.
Până la 9 mai este o săptămână. Dar numărătoarea
inversă a început încă din momentul invaziei Ucrainei.
Când se va sfârşi? În acelaşi timp se aşteaptă o
revenire a pandemiei. Dacă mai adăugăm şi scumpirile, viitorul se arată în
culori sumbre din toate punctele de vedere.
Autor:
Dumitru Păcuraru
Sursa:
Informaţia zilei Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu