Cu adâncimi în ani în istoria literară și istoria jurnalismului, interesul prozatorului și al ziaristului pentru reportaj își găsește expresie în reviste, cărți, televiziune și, nu în ultimul rând, în presa scrisă. Această evidență nu este fără importanță, căci legitimează o atitudine civică pentru ziaristul și prozatorul din spațiul limbii române. Aceștia au învățat spiritul obiectivității și nu iubesc exagerarea, ideologia tendențioasă, mistificarea, sau unele cazuri patologice.
Acești creatori, ziaristul și prozatorul, au luat
din ideea de realism acel miez valabil care privește peisajul, timpul, mediu,
oamenii și societatea, inclusiv istoricitatea – în raporturile tipice, fără
excurs în cadrul excepției, pe liniile legităților generate.
Am analizat de curând reportajele apărute începând
cu 1940 și până în prezent. Imaginea este dezechilibrată, până în 1948 acestea
erau obiective, lipsind din ele bombasticul și politicul, după această dată,
aceste elemente au apărut în reportajul jurnalistic și mai puțin în cel
literar. Însă se evidențiază valoarea medie, uneori crescătoare, și mai ales
acel sentiment de amplificare a complexității umane prin care a înaintat
reportajul nostru. E interesant de urmărit drumul celor două tipuri de
reportaj, cel politic și cel literar. Am constatat creșterea factorului
analitic, înțelegând prin aceasta pasiunea pentru peisaj, realitate, istorie,
oameni și societate. Acolo unde se întâmplă un eveniment deosebit, ce poate
rămâne în istorie, acolo și-a așezat aparatul de fotografiat și filmat
ziaristul și prozatorul nostru.
După
evenimentele din decembrie, reportajul cu laude în transformarea naturii
și contrucția socialistă a fost înlocuit de investigația socială, oglindirea
realității, de expertiza comportărilor, de analiză, într-un cuvânt.
Omul și acțiunile sale în transformarea naturii nu
mai sunt hiperbolizate, el este oglindit cu toate izbânzile și eșecurile lui,
demn de o realitate pe care o trăim. Reportajul nu mai insistă pe transformarea
naturii – omul trebuie să trăiască în armonie cu natura și să o protejeze.
Al doilea fenomen notabil în evoluția reportajului
este diversitatea de stiluri, care crește în reportajul ultimelor trei decenii
proporțional cu apropierea de actualitate. A scăzut numărul producțiilor scrise
și filmate în grabă, cu tendință, fără identitate, aproape după o singură
matriță și aproape simultan a urcat proporția reportajelor tv de viziune vastă
și de contemplație cu sens universal.
Al.
Florin Țene / UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu