Lumina de la Ierusalim nu trebuie idolatrizată, iar în semnificația ei este absolut egală cu Lumina de pe sfânta masă a unei biserici de lemn de oriunde din România, a declarat sâmbătă purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.
„Eu însumi am ținut de multe ori să subliniez că
Lumina care vine de la Ierusalim nu trebuie idolatrizată. Noi suntem foarte
ușor antrenabili pe panta idolatrizării unor lucruri”, a declarat Vasile
Bănescu, la un post de televiziune.
„Lumina și Minunea venirii Luminii la Ierusalim sunt
expresia, în primul rând, a unei cereri izvorâte din credința celor care se
roagă pentru ea, dar această Lumină care vine la Ierusalim și pleacă din
Biserica Sfântului Mormânt, și e adusă datorită unor mijloace moderne de
transport acum și în alte țări, și, iată, și în România datorită inițiativei pe
care Părintele Patriarh Daniel a avut-o în 2009, este o Lumină care în
semnificația ei este absolut egală cu Lumina luată de pe sfânta masă a unei
biserici de lemn de oriunde din această țară”, a punctat Vasile Bănescu.
„Cineva dintr-un sat, dintr-un cătun, care n-are acces la această Lumină, să nu
aibă vreodată sentimentul de frustrare. Lumina Învierii este una singură, iar
aducerea Luminii de la Ierusalim reprezintă doar un plus de bucurie – mereu e
loc de un plus de bucurie în viața noastră – pentru cei care știu că își aprind
lumânarea în marile orașe, cel puțin, din această Lumină”, a adăugat
reprezentantul BOR.
Sursa:
B1 TV
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu