de Gheorghe Pârja
Sunt multe neajunsuri, de care te lovești în fiecare
zi. Se simte o lipsă acută de meseriași. Este o adevărată aventură să ai nevoie
să-ți verifici o instalație electrică, să-ți schimbi un robinet, ca să nu mai
spunem că vrei să-ți pui un gard. Și la orașe, dar mai ales la sate, penuria
meșterilor este evidentă. Constatările noastre cotidiene sunt prilej de
discuții fără final. Chestiunea este mai veche și nu-i greu să-i deslușești
motivele. Școlile de meserii s-au subțiat serios, ba, prin 2009, au fost uitate
în mod organizat. Prin ordin de ministru. După evaluarea națională, nu mulți
absolvenți au dorit să se îndrepte spre școlile de meserii.
Ce-i de făcut? Câteva imbolduri le poți desprinde
din explicațiile experților în educație, unul fost consilier în ministerul cu
pricina. Crede că s-a atrofiat serios instinctul autentic pentru muncă. Cu
sprijin serios din partea statului, care acordă ajutoare fără discernământ.
Primesc și cei care au nevoie, dar și cei care sunt stăpâni de muncă. Și sunt
mulți! Apoi este luată în batjocură o normă de mare onoare și demnitate umană –
meseria este brățară de aur. Nu-i de sorginte comunistă, cum se spune adesea,
ci îi de pe vremea lui Ion Creangă. Ba și mai veche, dacă mă gândesc la
celebrele bresle. Expertul spune că două ar fi motivele pentru care apetitul
pentru învățământul profesional este scăzută. S-a creat o atmosferă incertă
în jurul faptului că a face o școală profesională înseamnă o condiție modestă.
Te plasează la marginea societății. Fals!
Din păcate, facultățile cu profil sonor dau și ele
absolvenți care nu-și află rost în societate, pe măsura pregătirii. În vecini,
o absolventă de comunicare vinde la nonstop. Cinste ei că muncește. Dar nu
pentru asta s-a pregătit! Sistemul actual nu oferă un învățământ coerent,
motivat și o garanție că după absolvire ai o pâine în mână. Nu este pusă în
acord pregătirea profesională, câtă este, cu nevoile de pe piața muncii.
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Maramureș pune periodic la
dispoziția celor interesați locuri de muncă vacante. Se caută administratori
baze de date, administratori societate comercială, barmani, bucătari, lăcătuși
mecanici, muncitori necalificați, farmaciști, ingineri, șoferi, ucenici,
psihologi etc.
De unde se recrutează persoane pentru aceste
meserii? Ne spune expertul, care a fost la fața locului, că în Germania și
Elveția, state cu vechi aptitudini tehnice, învățământul profesional este o
realitate normală, sub semnul onoarei meseriei. Tinerii din aceste țări trec în
număr mare pragul școlilor de profil. Mult mai puțini tineri merg la licee
teoretice și mult mai mulți fac calificări în meserii. Elevii au asigurată
legătura cu practica prin companii. Statul face contracte ferme, puternice, cu
clauze greu de încălcat. Tinerii fac trei zile școală și trei zile practică.
Practica se face la locul de muncă, cu tutorat și mentorat, au specialiști
care-i îndrumă. Tinerii știu exact ce-i așteaptă după terminarea școlii.
Pregătirea de calitate și cariera profesională sunt extrem de bine definite, cu
efect.
Noi, care suntem îndemnați să luăm pilde bune de la
Occident, de ce nu putem ieși din cercul vicios? La nemți cultul muncii nu a
dispărut. Importă forță de muncă, și de pe la noi, dar… la sparanghel. Și la
noi sunt câteva experiențe de luat în seamă. Despre școala profesională de la
Brașov am mai scris. Este făcută sub oblăduire nemțească. Cei pregătiți acolo,
în mare parte, iau trenul spre Berlin. Expertul ne mai semnalează școli de
profil la Zalău, Cluj, Ploiești, locuri de excelență patronate de companii
foarte puternice. Care pregătesc forță de muncă pentru ele. Avem nevoie de
meseriași la orașe și sate. Aici domnul stat trebuie să se trezească. Să
sprijine învățământul vocațional. Tabloul actual românesc arată o criză acută
de meseriași! O penurie ucigătoare de meseriași, care să presteze munci pentru
cetățeni.
Semnez pentru cel care va iniția o lege a
meseriilor. A celor necesare pentru omul de rând. Nu uit pe ce lume trăiesc.
Dar nici calculatorul, nici telefonul mobil, daruri ale acestui timp,
deocamdată nu-mi repară lumina în podul casei. Nici robotul Ion. Reconstruiți
mesajul public: meseria este brățară de aur. Cerere este în societate, în
cartiere, pe străzi, la sate. Așteptăm oferta. Visez la firme mici, cu
meseriași pricepuți, care să ne facă viața mai liniștită. Se poate! Ceva, dar timid,
constat în Baia Mare. Ateliere de ceasornicărie și chei. Dar să nu uităm
brățara de aur!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu