Statul actual din țara noastră etalează neajunsuri mereu mai grave, care nu sunt ale vieții obișnuite. Azi, sunt evidente patru avarii.
Prima ține de tratarea subumană a cetățenilor. După
1989, în România s-au vândut copii, mai apoi s-au făcut afaceri cu tinere, în
2020, afacerile s-au extins și la exportarea de „zilieri”, chiar sub „starea de
urgenţă”. În 2023, se dezvăluie cruzimea deposedării și jafului la care sunt
supuși „bătrâni” în „azile ale groazei”. După ce, în ultima decadă, au ars de
vii oameni în cluburi, spitale și alte locuri publice!
Situațiile acestea nu au atras până azi nici măcar
nominalizarea vinovaților juridici, politici, morali. S-au dat, în schimb,
pedepse, de ochi lumii, unor nevinovați. S-a ajuns la scoaterea de sub
penalizare a unora care au fraudat milioane, în vreme ce sărmani care și-au
însușit pe ascuns o pâine de pe raft să fie condamnați cu asprime.
Toate acestea au explodat în conștiința publică. Pot
însă urma oricând și oriunde în țară noi explozii ale unei subumanizări revoltătoare,
ca cea din aceste zile, pentru că s-au accentuat, până la a intra în
obișnuințe, nu numai corupția, favoritismul și nepotismul din instituții, ci și
scăderea pregătirii și, astfel, a profesionalismului. Acestea, desigur, pe
fondul diletantismului administrației.
A doua avarie se regăsește în controlul în creștere al
societății de către instituțiile de forță. Noile reglementări, dar și alte
indicii atestă că autoritățile ultimilor douăzeci de ani sunt mai preocupate de
disciplinarea socială și de împiedicarea rivalilor, decât de rezolvarea
problemelor prin lărgirea libertăților, drepturilor și a răspunderilor
cetățenești. În România actuală nu s-a găsit linia rezonabilă la distanță de
cnutul impunerii de decizii și descompunerea libertății în mofturi. După
eforturile de democratizare de după 1989, exercitarea libertăților și
drepturilor a trecut sub controale și manipulări din umbră. Eliberarea de
securism spre o viață curată, democratică și civilizată mai are de așteptat.
Responsabilii securității statului, ca stat de drept,
democratic și social, nu au răspuns nici azi la atacarea de cetățeni, la
derapajele neconstituționale de la vârf. La rușinea națională a „protocoalelor
de cooperare” justiție, procuratură, servicii secrete s-a răspuns cu repudierea,
dar nici acum cu interdicția lor prin lege. Alte rușini s-au depășit prin aceea
că asupra lor s-a așternut tăcerea. Cum remarcă istorici europeni, statul
român nu a lămurit nici azi rolul serviciilor sale secrete și rămâne în
continuitate cu o tradiție dăunătoare.
A treia avarie se exprimă în deficitul bugetar și
îndatorarea externă fără precedent. Faptul nu este deloc surprinzător în
condițiile unui stat cu privilegii fără seamăn în zilele noastre și obez, ce
cultivă vizibil fidelități pe bani și posturi, în fapt, un soi de „patriotism
plătit”. Pe de altă parte, regimul actual nu a înregistrat vreo raționalizare a
activităților. Decidenții se dovedesc nu doar incapabili de reforme benefice
pentru societate, ci gata, în schimb, de strângerea șurubului. Ei caută doar
pretextul unor pericole, în interior și în afară, iar, la nevoie, le și
inventează. În locul dezvoltării condițiilor lor de viață, aidoma țărilor
comparabile, cetățenii țării au parte de incitare a unora contra altora, de
privațiuni și restricții într-o țară cu potențial recunoscut.
A patra avarie este incapacitatea asumării de sine și
continua sărăcire prin externalizare de competențe. Faptul se constată nu doar
în muribunda politică externă a țării, în care „diplomația” se consumă în
lamentația „nouă spuneți-ne ce să facem și facem ce se cere, căci suntem în
alianță”. În înseși deciziile economice se extind lamentațiile care duc la
continua elementarizare a activităților la care cetățenii României sunt chemați
– „noi nu mai putem construi autostrăzi, căi ferate și mașini”, „noi nu mai
suntem în stare de a crea firme proprii de taxiuri și lanțuri comerciale”, „e
mai ieftin să importăm hamei și rapiță sau să concesionăm exploatări de resurse
metalifere și energetice” etc.
Dacă observi cu ochi viu viața din alte țări, cu
populație mult mai mică, te izbește preocuparea ca proprii cetățeni să
realizeze activități tot mai pretențioase, cu valoare adăugată mai mare.
România actuală este împinsă azi pe direcția opusă – reducerea la elementar a
ceea ce se face cu mintea și brațele propriilor locuitori.
Statul presupune – se poate spune rezumând – respect
pentru cetățenie, libertăți și drepturi și suveranitate, reciprocitate în
raporturile din societate, legalitate şi legitimare drept condiţii ale
funcţionării sale. Ce distinge statul actual din România? Economişti capabili
să vadă realitățile argumentează că „statul român nu mai există decât cu
numele” – fiind „doar o anexă, o colonie”. Un fost preşedinte îl vedea „stat
mafiot”, iar actualul „șef al statului” vorbește de „stat eşuat”. Cetățeni
lucizi acuză „autodizolvarea de fapt” a statului propriu pe mâna noilor
politruci.
Teza mea este alta, anume, aceea că statul României a
fost avariat sub lovituri diverse încasate în ultimele două decenii (vezi A.
Marga, Statul actual, Meteor Press, București, 2021). Probele
sunt, din nefericire, tot mai numeroase. Sintetizând: deciziile nu mai sunt
inspirate de „contract cetățenesc”, ci de o voinţă meschină instalată peste cea
a cetățenilor. Ce recunoaștere a valorilor, când formulele cu care se
gratulează decidenții între ei – „șoferii”, sau „chelnerii”, sau „secretarii”
șefilor, ori „plantații serviciilor” – exprimă fondul? Ce legalitate, când nu
contează interesul public, ci impunerea de aberaţii (legile educației, ale
justiției, ale digitalizării, ale securității etc.) care împilează cetăţeni și
vor trebui înlocuite la prima ocazie? Ce legitimare, când se instalează nu
guvernele țării, ci nepriceputele „guverne ale mele”, cu servicii secrete?
Degradarea instituțiilor din România actuală începe cu
faptul că nu se vrea și nici nu se știe evalua persoanele. Vorbele goale bazate
pe impresii în grup vor să înlocuiască examinarea faptelor. Mai nou, decidenții
se recrutează dintre absolvenți modești, încât să nu pericliteze șefi mediocri.
Iar, apoi, toți sunt apreciați nu după capacitatea efectivă, ci după funcțiile
deținute. Nu mai contează că inșii nu înțeleg statul democratic, că nu sunt în
stare să conceapă singuri trei pagini, că nu au alte idei decât ideile șefilor
lor, că nu rezolvă ceva în interes public.
Adevărul factual este că statul României actuale este
după încasarea de lovituri grele – subminarea constituționalismului,
distrugerea legitimării, reclădirea „statului paralel”. Acum el își adaugă o
altă lovitură – căutarea obsesivă de pretexte pentru evitarea democratizării.
În timp, „vinovații” s-au înmulțit. „Preşedintele” i-a și indicat pe rând
într-o antologie a gafelor – „nişte evrei”, „nişte PSD-işti”, „nişte unguri”,
desigur și „nişte parlamentari”. Acum alții sunt la rând. Țintele au fost
„PSD”, a urmat „UDMR”, în curând vor fi alţii! Potrivit chimiei cunoscute a
incapacității de a elabora alternative mai bune pentru cetățeni!
Salvarea? Nu este salvare care să nu treacă prin
deşteptare. Soluția este evidentă pentru cetăţeanul care se respectă pe sine.
El nu are nevoie de sfaturi complicate. Doar cetăţenii României, fără de care
nu se poate rezolva ceva în statul lor, pot curma degradarea.
Nu există rezolvare la avariile statului actual fără a
schimba direcţia – spre o democraţie meritocratică. Situația este de luat acum
de la rădăcină, schimbând hotărât ocuparea funcțiilor în stat și procedurile
prin care se face acesta. Altfel, avarierea înaintează.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu