Poetul Adrian Donca sau cuvântul amprentat peste timp

 

  Cenaclul „Adrian Păunescu” de la Hideaga îşi arată roadele, nici nu se putea altfel când din umbră este condus cu profesionalism de marele om de cultură Ion Săcălean iar astăzi ne propune pe unul dintre membrii săi activi, poetul Adrian Donca, care deşi scrie din adolescenţă debutează acum cu volumul de poezii „Amprente peste timp”, editura „Maestro Tip” Fersig.

Cine este Adrian Donca îşi pot pune, legitim, cititorii întrebarea? Ne răspunde chiar autorul! A văzut lumina zilei  în satul Săsar, în 1954 iar de la vârsta de 2 ani s-a mutat la Hideaga din cauza serviciului părinţilor, aceştia fiind CFR-işti, ceea ce-mi aminteşte de aceaşi povestioară, parcă trasă la indigo, cu academicianul Ion Pop de la Mireşu Mare! A avut o copilărie fericită, lipsită de griji în cantonul dinspre Satulung, acum inexistent. După şcoala generală (clasele I-VIII) a urmat Liceul de Cultură Generală Şomcuta Mare, secţia umanistă, unde s-a întâlnit cu profesori devotaţi profesiei, adevăraţi luminători ai elevilor, printre care şi doamna profesoară de limba română Elisabeta Gabor care l-a propulsat pe tânărul licean spre performanţă, să obţină locul I la Olimpiada de Litere, faza judeţeană, în anul 1973, an în care are primele încercări poetice semnate Adrian Donca. Deşi a dorit să urmeze o facultate a fost nevoit să urmeze cursuri profesionale la Ministerul Turismului, în capitală şi a obţinut (pe vremea aceea cu multe lipsuri inclusiv de ordin alimentar) mult râvnita diplomă de bucătar, profesând cu har  în diverse unităţi ale OJT-ului maramureşean, azi fiind un antreprenor privat de succes.

Ce este interesant şi demn de consemnat la acest volum e faptul că Adrian Donca are curajul să publice şi primele lui poezii din perioada 1973-1977 dar completează volumul cu poezii scrise recent (2021-2023 inclusiv, lăsând astfel cititorului să observe evoluţia, stagnarea sau involuţia poetului. Iată un motiv bun ca să citim cu mare atenţie cartea!

Volumul „Amprente peste timp” este bine structurat de autor, dând posibilitatea cititorului neavizat să citească poeziile scrise într-un anumit interval de timp sau pe tematici, în 6 secţiuni: I – „Meditaţii timpurii”; II – „Epigonice”; III – „Nostalgie”; IV – „Cugetări”, V – „Întrebări”, VI – „Din sat”.

Prima poezie a volumului se numeşte „Caut” şi aşa cum îi spune titlul, poetul se caută pe sine. Citeam undeva că poeţii pot fi definiţi ca fiinţe sensibile care ştiu cel mai bine să spună, în versuri, ce-i doare, ce-i nelinişteşte, iar Adrian Donca chiar asta face: „Mă caut doar pe mine/ Dar mă ascund mereu/De lume şi de tine/De vina ce m-apasă greu.// Nu cred deloc în mine/ Nu cred în tot ce fac/ Iar lucrurile slabe şi puţine/ Cenuşe-n mine zac.// Eu mi-am pierdut scânteia/ Ce-odată o aveam./ Şi mi-am pierdut idee/ Ce-n suflet o purtam.// Şi sunt acum sinistru/ Şi om pierdut în timp,/ Fără un duh, fără registru/ Fără să ţin de-un anotimp.” Citind întraga poezie constatăm că poetul este o verigă între lumea actuală şi cea viitoare, de aici atâtea întrebări şi nedumeriri, atâtea temeri şi căutări sufleteşti.

Cu cât lecturez mai mult, cu atât observ filonul eminescian, nimic greşit pentru un tânăr poet, chiar dacă versurile seamănă izbitor, în poezii precum: „Ai milă”, „Trec anii”, „Nu plânge, iubito” sau secţiunea numită „Epigonice”. Este şi acesta un mod de a-şi arăta gratitudinea şi marea dragoste pentru Poetul Naţional: „Trecut-au anii, Din valurile vremii,/ Un farmec trist şi ne-nţeles, Se bate-n miezul nopţii,/ Ah, cerut-am de la zodii: De-oi adormi!/Înger de pază...Mortua est, Memento mori.// Iar când voi fi pământ, Mai am un singur dor,/Nu voi mormânt bogat!, De-or trece anii,/ Dacă iubeşti fără să speri, Şi-apoi să dai lumină/ Să fie sara-n asfinţit, Cu gânduri şi imagini.// De ce să mori tu? Cu mâine zilele-ţi adaugi!/Nu mă-nţelegi! După ce atâta vreme/ Iubind în taină, Ce şopteşti atât de tainic/ lasă-ţi lumea, Aducând cântări mulţime!// Dumnezeu şi om, Povestea magului călător în stele/ Ce suflet trist, Cugetările Sărmanului Dionis/ Printre sute de catarge, Somnoroase păsărele/ TOATE ACESTEA, LUCEAFĂRUL LE-A SCRIS...”.

Debutul târziu al autorului îl pun şi pe faptul că acesta a dorit să-şi completeze lecturile din liceu cu altele noi, fiind în mod cert un autodidact iar universul poetic al lui Adrian Donca s-a îmbogăţit faţă de primele poezii scrise, fiind unul vast: trecerea timpului, destinul omului pe pământ, iubirea în toate formele ei, satul de odinioară, copilăria, familia, prietenia, natura, universul, războiul, frica, curajul, patriotismul sau istoria.

Referitor la război e de consemnat poeziile „ Enola Gay” („Enola Gay şi+a descărcat burduful,/Ciuperca uriaşă s-a înălţat la cer./Lumina, ca doi sori din altă lume,/ Topea tot ce-ntâlnea în cale şi spulbera-n eter.// Nici Dumnezeu n-a vrut să vadă/ Ce cel creat a zămislit,/ ce din o lume vie, luminoasă,/ Mormânt, cenuşe, pustiu a odrăslit.”) şi „În căutarea uitării - Hiroshima” („...o flacără neagră/ mi-a intrat în suflet/ şi-a ars/ a devorat.../ N-a mai rămas/ decât o formă/ care îmi seamănă./ Stelele/ nu mai erau/ decât scânteile marelui foc./ Când s-a stins/ pe cer/ nu a mai rămas nimic/ decât stele stinse./ Ochi morţi...// În neant,/ suflete condamnate/ să rătăcească în spaţiu/ până la sfârşitul lumii/ în căutarea uitării.../ fără speranţa de a o găsi...”).

Aşa cum afirma Tudor Arghezi că „Poezia este copilul care rămâne în sufletul adolescentului, al omului matur şi al bătrânilor”, acelaşi sentiment l-am simţit şi în ceea ce-l priveşte de Adrian Donca. Evadând din cotidian, din mediul culinar şi chiar familie, poezia i-a fost, îi este şi îi va fi „copilul” de suflet al poetului din Hideaga, pentru că îi dă liniştea necesară: „Ce pace-i azi în suflet şi pe fruntea mea,/ descătuşat, eliberat, ce linişte deplină!/ Nu, nu tu mi-ai fost lăcaş cu gratii, înrobirea grea/ şi nu la tine mă-nchinam, cu fruntea în ţărână.” („Revelaţie”).

În versuri limpezi, simple, în stil clasic, poetul Adrian Donca ne propune propriul lui sistem de judecată a lucrurilor: „Aş cânta la judecata de apoi/ Un cântec trist, de îndoială/ Din nai din degete de os/ Şi din caval de oase femurale.// Aş da glas, ce vânt uşor peste pământ/ Şoptit împrăştie cu jale/ Şi-aş vrea din fluier şi caval să fac să se audă/ Neliniştea şi spaimele primordiale.// Împleticit, încheieturile neunse ison mi-ar fi/ În aşteptarea verdictului divin./ Pe mulţi îi văd însă, cum scurmă/ Să intre înapoi sub rădăcina de măslin.” („Sub rădăcina de măslin”).

Examinând minuţios ţesătura complexă a lumii, „între efemerul zilei şi nesfârşitul nopţii” poetul Adrian Donca ne propune un volum de poezii interesant şi valoros prin viziunea proprie asupra lumii şi trecerii timpului, prin temele abordate (inclusiv războiul din Ucraina) şi nu-mi rămâne decât să-l felicit pentru această reuşită literară.

Despre Adrian Donca cel mai bine s-a exprimat poetul Vasile Morar: „Între frământările de aici de pe pământ la loc important stau şi întrebările cu destinaţie Universală: cine este, de unde vine, încotro se întreaptă. În final se împacă la gândul: Dar trebuie să accept că vin din celula trecută/ şi trec în cea viitoare. Cine ştie!”.

                                                                          Gelu DRAGOŞ, U.Z.P.R.