Cel mai mult detest omul vorbind în clișee: cu ideile altora, cu cuvintele altora, cu citate din Eminescu, chestia aia cu cu Vlad Țepeș, pigulitorul din Țuțea și " săracă țară bogată...", ori " Munții noștri aur poartă, noi cerșim din poartă-n poartă".
Vorbitorul despre statul dac unitar și despre cele trei coaie cu care a pornit la drum, de-a civilizat Lumea, și...uite-l că aterizează unde îi e drag la " Mai bine săraci și cinstiți, decît slugi la UE și americani...nu vă luați cu rusul...". Pulimfliciul de 50 de ani, erect-nostalgic, la Revoluție încă acneic stagiar, vorbește de la alții, fiindcă toată viața lui a lăsat pe alții să gîndească pentru el. Nu citește, este sudat în tele-fotoliu, chitit pe unul-două programe, mereu aceleași, altă informație nu acceptă și nu crede în alții, decît în cei doi redactori care îl vrăjesc de ani buni, cu mizerii de pe piața neagră a conștiinței. Subit se declară și el suveranist, patriot prin grupa sangvină și va vota, cu siguranță unde nu ai să pui tu ștampila.
E un produs al democrației românești, mereu gravidă și ea. Ajuns în politică îngroașă rândurile mediocrației active și la un moment dat îl vezi țâșnind, ca un dop, în vârful politicesc, avînd dreptul de decizie, de a crea legi, dar se va căca tot în tîrnaț, de teama cînelui slobozit peste noapte din lanț.
Am încercat o dată și m-am lecuit, să port o vorbire cu el, venind cu opinia mea, cu argumentele necesare, cum se face într-un dialog polemic: în câteva minute eram cel mai jalnic român, neiubitor de țară, de jertfa strămoșilor, de glie și de Ilie de la sculărie.
E ora lor de glorie, acolo în guvern, în ministere, în direcții și instituții, comisii și comitete, în jurul pungii cu arginți slobozind citate după citate, privind fix ca înnecații, în obiectivul camerei, fără de care nu se mai duce acum, în ajunul de alegeri nici la căcăscătoare. E aici, e acolo: filmând cu telefonul pe toți și toate, inclusiv propriu buric prost tăiat.
E rumen în obraji ca un citat din program electoral : tocmai a terminat de memorat încă o strofă din Coșbuc, ultima din " Noi vrem pămînt"...
Cornel UDREA

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu