Chiuzbaia – un sat cum nu mai este altul !

În satul Chiuzbaia familia Maria și Ioan Grigor – dau lemnului și culorii, viață. Maria Grigor – pictor amator, modelează culoarea, iar Ioan Grigor – sculptează cu pasiune și desăvârșire

 ,,Timpul este prea lent pentru cei care așteaptă, prea iute pentru cei care se tem, prea lung pentru cei care se plâng, prea scurt pentru cei care sărbătoresc. Dar pentru cei ce iubesc, timpul este o eternitate” (William Shakespeare), și cu acest motto doresc să încep scriitura mea, deși mă simt vinovat, că nu am făcut acest lucru până în acest moment. Să nu întrebați de ce, pentru că nici nu știu dacă mi-aș găsi un răspuns. Desigur, aș da vina pe timp, aș învinovăți lumea în care trăim, numai să nu ies eu cel vinovat! A fost o glumă, dar credeți-mă, de multă vreme plănuiesc a scrie acestea. Și-acum, motivat fiind, lăsați-mă să-mi cer și iertare pentru că n-am procedat în consecință.

Găsesc motto-ul cu care am început perfect adevărat, și potrivit precum o mănușă, celor despre care, în acest moment, mă pregătesc să le și dau numele – familia Maria și Ioan Grigor din Chiuzbaia, sat așezat sub poala muntelui Igniș. Oameni aflați la o anumită vârstă, și dați-mi voie să dezvălui un secret din viața dumnealor, în urmă cu doi ani (n.a. 2011) au serbat nuntă de aur. Ați citit bine – nunta de aur, adică 50 de ani de căsnicie. Și cu bune și cu rele! Așa cume ste în viață. Ați înțeles de ce mi-am cerut scuze, nu? A trecut un an și ceva de când sunt pregătit a scrie acest articol. Atunci doream să le fac un cadou, sau o surpriză, așa ca pentru cei 50 de ani de viață, că despre adevărata vârstă, nici nu mai fac rostire – să tot fie câțiva trecuți peste 7 decenii! Și asta e important în acest moment – pentru că au trecut prin viață, dar nu degeaba. Dumnealor, ocrotiți și inspirați de frumusețea muntelui Igniș, nu au trecut oricum prin lume. Sunt recunoscuți drept pictori amatori, oameni care iubesc arta, cultura, tradiția dar și culoarea și pensula. Nu aș vrea să mă înțelegeți greșit, și să mă condamnați că mă bag și în pictură. Nu intenționez nici să devin un critic de artă! Intenția mea este de-a vă arăta dragi cititori, că undeva, într-un minunat colț de lume, într-o zonă mirifică, trăiesc, clădesc și crează adevărată capodopere, niște oameni simpli, cinstiți și harnici.

Dacă ar fi să le găsesc vreo vină, aș putea să-i acuz de prea multă simplitate, de prea multă prietenie, de prea mult frumos în picturile dumnealor, și să trag un semnal celor competenți, să fie cu mai multă aplecare și spre viața satului, spre trăitorii din satul tradițional, spre cei care sunt talentați, au har primit de la Dreptul Dumnezeu, dar sunt uitați, marginalizați, nepromovați. Chiar fac un apel spre cei competenți! Să privească și spre valorile din satul românesc! Să privească și spre cei mai puțin norocoși în viață. De ce spun toate astea? Tocmai pentru că așa îi consider pe unchiul Ioan și pe mătușa Maria Grigor mai puțin norocoși, dar totuși extrem de talentați în viața de zi cu zi. Și, ar fi mare păcat, de talentul dumnealor, de harul dumnealor, ca acesta să nu fie, atât cât se mai poate, promovat, apreciat (dacă veți considera și dumneavoastră acest lucrur), și nu în ultimul rând, lăudat.

Dar haideți să mai adaug un rând, poate chiar două, despre familia Grigor, spre a-i cunoaște mai bine, deși, credeți-mă, orice aș scrie mi s-ar părea a fi prea puțin, la câtă bunătate încape în inima celor doi. Pentru o mai mare aprofundare a culorii și-a cromaticii, pe ansamblu, în urmă cu ani și ani, dumnealor au urmat cursurile Școlii Populare de Arte, din localitatea Baia Mare. Dumnealui, Ioan Grigor – fost subinginer de mină, și-a găsit chemarea și în sculptură, iar acolo unde veți observa că frumoasele pânze sunt încadrate cu rame, să știți că ele sunt lucrate de mâinile harnice ale unchiului Ioan. Dumnealui prin talentul său, face asemenea minunății, ,,scoate” la lumină, și încadrează în ramă, pânza sau tabloul pictat de mătușa Mărioara – Maria Grigor, alt talent ce tinde spre desăvârșire.

Marele păcat, adaug eu, este că nu prea au fost mediatizați, nu au fost promovați și nu s-a prea spus lumii despre existența și talentul dumnealor. Și este o mare pierdere, căci cine știe ce se mai poate întâmpla, de-acum înainte. Au trecut prin lume aproape neobservați, în afara câtorva expoziții personale, și alea organizate în plină perioadă comunistă. Chiar am găsit informații despre dumnealor în presa acelor vremi. Atunci, erau în plină putere creativă.

Dar, uite cum anii au tăcut și-au trecut, lăsând uitarea și praful pe frumoasele și interesantele dumnealor opere de artă. Cum am ajuns să le cunosc calitățile? Simplu! Atunci, în anul 2011, chiar am organizat în mijlocul satului, înainte Sfintei Biserici, după terminarea Sfintei Liturghii, un triplu (i-am zis în acea vreme!) eveniment cultural. Era vorba, (și chiar ne-am putut bucura că la acea vreme au fost alături de noi și presa și televiziunile noastre locale), despre o triplă lansare de carte și revistă. Pe scurt, era vorba despre revista ce-o promovăm, e adevărat cu o oarecare greutate financiară, DIN VATRA SATULUI, despre lansarea volumului monografic al satului TOPONIMIA SATULUI CHIUZBAIA, (lucrarea de licență a subsemnatului!) și, sincer, mai ,,furasem” niște caiete în care erau câteva zeci de poezii populare, scrise de alt mare om de cultură al satului – Marița Grigor, numită CREAȚII POPULARE. DE PRIN LUME ADUNATE ...”, fără pretenție de rudenie între cele două familii Grigor despre care povestesc – sunt două familii separate.

Deși evenimentul se dorea a se desfășura în Căminul Cultural din localitate, ,,personalitățile culturale” cu competențe și atribuțiuni în spijinirea actelor de cultură din raza satului, nu au dorit să colaboreze sub niciun fel cu noi, așa că am decis, pe ultima sută de metri, să facem pași, cu lansarea deja anunțată și mediatizată, cu orice preț. Nu am intrat în Căminul Cultural, ci ,,ne-am desfășurat” afară, în fața Sfintei Biserici, așa cum am mai scris. Nu stau să le analizez lipsa de respect a acelor ,,personalități culturale”, pentru că nu face obiectul acestui articol. Nici nu merită să le fie rostit numele, la o adică, așa că revin, la cei despre care, cu adevărat ar trebui să se facă onorabilă și serioasă rostire, până-i mai avem!

Am avut parte de-o vreme extraordinară, și pot spune pe drept cuvânt, că ,,cineva, acolo Sus, ne iubește!”. A fost o întâlnire emoționantă și încărcată de bucurie. A fost o întâlnire cu fiii și fiicele satului Chiuzbaia, o întâlnire de suflet, noi organizatorii acelui moment, luându-ne angajamentul că vom mai organiza astfel de evenimente. Și, mai cred că ne vom ține de cuvânt! Celor trei lansări, am adăugat o expoziție cu articole de artizanat din vatra satului, (și-acum mulțumesc lui Dumnezeu pentru gândul bun trimis!), pe gardurile ce împrejmuiesc locul dinaintea bisericii, articole de artizanat – gube, cergi, ștergare – din lada de zestre a satului Chiuzbaia. A fost împodobit gardul bisericii dar și gardul Căminului Cultural cu astfel de frumuseți, cu astfel de podoabe, tocmai pentru a arăta celor din afara localității, hărnicia femeilor din sat, că doar ele muncesc și trudesc până realizează astfel de frumuseți ce pot sta oricând mărturie.

,,Prieten se numește omul care te ajută fără ca verbul să fie urmat de un complement circumstanțial de timp, sau de loc, sau de mod”, mărturisea, regretatul Nicolae Steinhardt, într-un interviu. Legat de prietenie și prieteni se poate povesti enorm de mult, dar cei care vor înțelege vorbele regretatului monah de la Rohia, desigur îi vor da dreptate. Așa este cu adevărat! Ne lăudăm că avem alăturea prieteni – care, la nevoie, te ajută, te susțin, te încurajează. Vin și mulțumesc familiei Grigor, cei care și-au pus sufletul chezășie, pasiunii lor. Le mulțumesc pentru că sunt adevărați prieteni, așa cum se exprima N. Steinhardt – fără a condiționa, fără a judeca, fără a condamna. Din toate acestea, un lucru rămâne perfect adevărat - familia Maria și Ioan Grigor sunt adevărați prieteni ai culorii. 

Și ca să fie momentul și mai emoționant, ori mai încărcat de fericire, am venit cu rugămintea spre familia Grigor, cei despre care vorbesc – adevărate suflete de artiști, să ni se alăture, dacă doresc, cu câteva picturi personale. Credeți-mă, pe cuvânt, că mă așteptam la un refuz! Nu știu de ce? Pe când colo, totul a fost exact așa cum îl doream. Ioan și Maria Grigor, adevărați creatori de frumuseți, au fost de acord, din prima clipă, și chiar s-au implicat extraordinar de frumos în toată acțiunea din sat. Acuma vin și le mulțumesc pentru toată colaborarea și susținere în realizarea proiectului.

Pot spune cu mâna pe inimă, că frumoasele dumnealor opere au fost ,,cireașa de pe tort”. Dacă familia Grigor nu era de acord cu prezența dumnealor la eveniment, nu cred că momentul se bucura de atâta reușită. Sincer! De-asta vin acuma, e adevărat, un pic mai târziu, spre a le mulțumi pentru tot efortul și susținerea, dar și participarea la eveniment. Stima și respectul pentru astfel de oameni trebuie să fie nemărginită. Și pentru dumnealor, personal, dar și pentru ceea ce fac, cu dăruire și talent, în promovarea culorii.

Și-acum iar mă întorc la motto folosit, căci prea li se potrivește acestor oameni. Aceștia, în simplitatea și modestia dumnealor, au tăcut și au așteptat, pobabil să vină cineva și să-i mai provoace, așa ca-n tinerețe. Ani în șir nu s-a întâmplat, până acum! Au tăcut și au creat adevărată artă. În timp ce unul modela culoarea cu pasiune și talent, celălalt, sculpta deja rama pentru a încadra tabloul. Și una și alta, adevărate comori. Maria Grigor – își alege modelele de pictat din lumea tradițională a satului, în timp ce Ioan Grigor – cu securea își alege lemnul pentru rame. Nici unul nu ar putea trăi fără celălalt – nici în viață, nici în artă. Parcă, jurământul depus în urmă cu câțiva zeci de ani, cum că ,,vor păzi legătura dragostei până la mormânt”, ar fi valabil și în cazul culturii ... ,,vom fi un unul și în artă”. Și sunt! Priviți, vă rog, și tabloul (produsul Mariei Grigor), dar și sculptura. Complexe și frumoase amândouă – întregesc minunăția culorii și-a expresiei.

Marele păcat este că ani în șir nu s-a găsit cineva să promoveze valorile din satul tradițional. În trecerea timpului, parcă nici pentru noi nu mai avem timp sau vreme, e prea adevărat! Uite cum, niște oameni cu o modestie ce  se confundă cu simplitatea, vin și ne arată că scurgerea ireversibilă a timpului poate fi oprită. Cum? O dată cu creația! Căci acestea vor rămâne peste timp, martor al trecerii noastre prin acest veac. Familia Grigor – oameni de-o bunătate soră cu omenia – confirmă că ce spun va deveni realitate. Frumoasele lor tablouri vor rămâne mărturie a existenței dumnealor.

Nu s-au temut niciodată de trecerea timpului, ba dimpotrivă! L-au găsit potrivinic. Au profitat de fiecare clipă din viață. După ce și-au terminat banala treabă gospodărească, n-au lenevit, nici n-au stat de dragul statului, au creat valoare, au pictat, au potrivit extrem de frumos cromatica pe pânză.

Tablourile dumnealor, sunt sugestiv intitulate, după viața satului tradițional: ,,Nunta tradițională”, ,,Casă țărănească”, ,,Car cu boi”, ,,Țărani la arat”, ,,Ciobanul și oile sale”, sau tablourile cu flori, vor dovedi că în lupta cu timpul și cu anii, ele vor rămâne mereu aceleași, fără tăgadă. Prin munca dumnealor, au transformat timpul în eternitate, așa cum se întââmplă atunci când iubești.

Întrebați ce înseamnă arta pentru dumnealor, au răspuns, fără ezitare: ,,Înseamnă viață. Viața de cu zi. Așa am înțeles noi să ne ducem existența. Dacă Dumnezeu ne-a dăruit un talant, noi l-am înmulțit”. Vorbesc cu un oarecare regret, fapt ce mă face să mai adaug o întrebare: regretați ceva din viață? Extrem de repede, răspunsul, parcă pornit din adâncul inimii, și amândoi, ca la comandă, au răspuns, într-un glas – NU! ,,Nu regretăm nimic! Am petrecut împreună peste 50 de ani din viață – cu lucruri bune și cu rele. Așa am înțeles noi să-i fim societății, dar și celor din jur, de ajutor. Nu am prea fost ajutați în viață. Noi ne-am creat propriul drum. Și în artă este ca-n viață. Am luat pensula și mi-am lăsat sufletul liber. Să se exprime așa cum știe el mai bine. Ne-am fi dorit să participăm la expoziții, să vedem ce zice lumea despre tablourile noastre. Să vedem dacă le plac? Le-am arătat ori de câte ori am avut ocazia, celor care ne-au trecut pragul casei. Le-au admirat și fiecare în parte ne-au încurajat să nu ne oprim din drumul nostru. Nu ne-am oprit, așa că am ajuns aici! Poate de-acum înainte o să avem mai mult noroc. Nu se știe niciodată!”, continuă Maria Grigor.

Ce vă doriți pe viitor? ,,Nu ne putem dori prea multe! Doar sănătate și apoi să ne bucurăm de ce avem pe lângă noi – copii căsătoriți, nepoți și nepoate. Nu ne vom opri din drumul nostru și credem că vom continuă cât va vrea Bunul Dumnezeu. Ne-am dori materiale mai ieftine, că pensia-i mică și tot    plătim din ea. Și în întreținere și dar în pasiune. Nu avem nicio vină că ne-a dat Dumnezeu acest har. Eu am învățat de mic să sculptez în lemn, și-apoi, nevastă-mea-i cu culorile. Ne-am susținut fiecare pe fiecare, de-a lungul vieții. Ne-am ajutat la toate. Așa am înțeles noi să fim o familie”, a finalizat Ioan Grigor, cu o oarecare melancolie în glas.

Sincer, cunoscându-i, sunt mândru să am exemplu, în artă, asemenea oameni, alături de alții, evident. Exemplu de moralitate – adevărați luptători. Oameni simpli, care-au trăit alături de pasiune, unul lângă celălalt – peste 50 de ani. Vă las pe dumneavoastră dragi cititori, să le vedeți comorile. Să le vedeți, să le apreciați, să le criticați, să le judecați... creatorilor urându-le putere și sănătate de-a merge mai departe. Dacă ar fi să dau un sfat de încurajare, acesta ar fi de-a nu se opri din a creea. Să nu lăsați culoarea să se prăfuiască. Prea frumoase sunt și prea bucură ochiul privitorilor și iubitorilor de artă.

Cât despre sărbători și sărbătoare, vin cu o promisiune – noi, colectivul de redacție și membri fondatori ai revistei DIN VATRA SATULUI – vă vom susține și încuraja, atâta cât ne va sta în putință. Garantăm de toate acestea, iar timpul ne va fi martor. Vrem să vedem iar sărbătoare în Chiuzbaia, ba chiar și mai încolo de sat! Vrem, și sperăm să reușim, să arătăm oamenilor, dar și lumii,  că undeva într-un frumos colț de țară, își duc traiul zilnic, doi mari artiști Maria și Ioan Grigor. Și-aș încheia, tot cu o întrebare: pe când următoarea expoziție personală, aici în mijlocul orașului? Să arătați lumii că sunteți, că existați, că aveți talent. Profitați din plin de această binecuvântare. Doamne ajută! 

  

                                                        Vasile Bele – februarie, 2013