Cele opt regiuni
gândite de USL sunt disproporționate ca dimensiuni, număr de locuitori și
chiar tradiții istorice. Criteriile UE pentru eligibilitatea la fonduri
europene cer ca o regiune să aibă între 500 de mii de locuitori și
3 milioane. Un calcul simplu ne arată că regiunea de Nord-Est are aproape 4
milioane de locuitori. În concluzie, una dintre cele mai sărace regiuni din
România nu s-ar califica la accesarea de fonduri europene.
Reamintesc faptul că
fac parte din Comisia de admnistraţie şi voi susține crearea unor structuri
regionale debirocratizate care, în nici un caz, să nu dubleze structurile deja
existente la nivel județean.
M.M.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu