Continuăm serialul nostru cu cercetarea executată în
Chiuzbaia, în ceea ce privește cele 9 zile de început ale lunii Martie, zile
cunoscute în popor ca fiind ,,Zilele
Babelor”, sau ,,Dotile cele
friguroase”, sau și mai simplu ,,Dotile”,
nume dat de Baba Dochia, de Eudochia. De la începuturi mi-a atras atenția
sintagma ,,Dotiile cele friguroase”,
împământenită în popor ca perioada friguroasă a lunii. Am întrebat ,,de ce Dotiile cele friguroase?”, iar performerii mi-au răspuns, fiecare
în parte, că ei ,,nu știu să fie calde,
numai friguroase”, este ,,perioada cu
ploi, cu friguri, cu ninsori încă”, ,,luna
martie nu prea a fost călduroasă, ci mai degrabă friguroasă, geroasă, uneori”.
Legenda spune că Baba Dochia, în drumul ei spre munte
cu oile, își aruncă cojoacele de pe ea. ,,În
zilele astea trebuie să fii tare atent la vreme. Este capricioasă. Și mereu
schimbătoare. Acuma plouă, acuma ninge. Mâine începe să fie călduț, începe să
se mai încălzească”, a mai adăugat badea Antonie.
,,Zilele Babelor
– stau sub semnul tabuisticii unor perioade de timp care reflectă nestatornicia
vremii, caracterul ei capricios în trecerea de la iarnă la primăvară. Zilele
care compun aceste intervale diferă de la o localitate la alta, variind între
6, 9, sau chiar 12 zile ... Odotea sau Ijdochea este patroana acestor zile
schimbătoare, încărcate de credințe și superstiții, dar și legende și care în
popor sunt denumite ,,zâlile babilor”. Repertoriul de credințe este un reflex
al fondului mitologic bogat al mitului Babei Dochia”, ne mărturisesc etnologii Maria și Pamfil Bilțiu, în ,,Calendarul
popular – volumul I. Obiceiurile
primăverii și verii”, apărută la Editura Ethnologica, Baia
Mare, 2009, pag. 12.
Se crede că după ce trec Zilele Babelor, după ce trec
Dotiile – se poate ieși cu oile la păscut. Deja, vremea începe să-și intre în
cursul normal - vreme de primăvară. Aceasta este și legenda – Baba Dochia, la
început de martie (1 martie) își ia oile și dorește să urce spre munte. Este
oprită în drumul ei de vremea nefavorabilă – vânt și vântoase, ploi sau chiar
zăpadă. Intervievații au mărturisit de existența a 9 zile – contrar altor
informații cum că Zilele Babelor ar dura – între 6 și 12 zile.
Se crede că Baba Dochia știa face și vrăji sau farmece
– inclusiv vremea o putea fermeca – să fie după placul ei, când bună și
frumoasă (cald), când friguroasă sau rece, toate astea în funcție de starea ei
sufletească. Indiscutabil, atunci când vorbim de Zilele Babelor, vorbim de
vremea mereu în schimbare, de o vreme capricioasă, precum Baba Dochia – când
bucuroasă, când supărată și agitată. Soarele este umbrit de nori și ploaie.
Ninsoarea este însoțită de viscol puternic, ,,încă soarele nu are așa mare putere de-a încălzi în această perioadă”,
,,prin acest comportament Baba Dochia se
răzbună pe noi, trăitorii”.
La origine, legenda este una pastorală, o dată cu luna
martie, prima luna de primăvară, ies și oile pe câmp, ies la păscut, după
perioada de iarnă. Datorită felului ei de-a fi, ,,Baba Dochia, era o babă rea, urâcioasă, aspră la fire, neiertătoare –
așa se explică și vremea din această perioadă, asemănătoare Babei”.
Se crede că, așa cum era vremea în cele nouă zile, așa
a fost și Baba Dochia. Considerată și sărbătoare ,,cap de primăvară”, se mai
crede că de ziua Babelor, depinde întreg anul în curs. ,,Cum îți e Baba așa îți va fi anul”. Altă dată se face analogia
celor nouă zile cu cele nouă luni rămase până la sfârșitul anului. Dar, ținând
cont de cele doisprezece luni ale anului, se mai crede, nu în nouă zile ale
Babei Dochia, ci în doisprezece zile – echivalentul celor doisprezece luni cât
are un an calendaristic.
Cei din Chiuzbaia, mi-au mărturisit doar de nouă zile,
deci nouă luni, fără a putea da o altă explicație, referitoare la diferența
existentă, de la nouă la doisprezece, sau invers, de la doisprezece
(echivalentul lunilor dintr-un an), la nouă, presupunem doar că este timpul
(raportat în luna calendaristică) rămas până la finalul de an.
Multe credințe dar și superstiții se raportează la
această perioadă. Se zice că ,,nu e bine
să torci în această perioadă. Firul de lână tors, este echivalentul firului
vieții. Torcând, firul se mai rupe, crezându-se că o dată rupt, se va rupe și
firul vieții. Dacă se rupe imediat când se începe torsul, atunci se crede că
vei muri de tânăr, în plină tinerețe”.
Se crede că ,,dacă
prima zi din luna martie, este frumoasă, atunci tot anul va fi frumos, mănos.
Vei petrece anul în pace și liniște”, așa cum a fost prima zi a Babelor. Și
invers, ,,dacă vremea în prima zi de Martie
va fi închisă, ploioasă, friguroasă, atunci tot anul va fi ploios, figuros, nu
vei fi fericit, vei fi tot anul supărat, mânios, te vei certa cu toată lumea,
nu vei avea noroc”. ,,Nu se scoteau
animalele afară din grajd. În aceste zile animalele se țineau în grajd,
crezându-se că dacă ar fi scoase afară, atunci se vor înbolnăvi, iar dacă vor
fi ținute în grajd, atunci Baba Dochia, le va apăra și ocroti”, a continuat
mătușa Marița.
Animalele se pot scoate din grajd, abia după ce trec
aceste zile gingașe. Iar ajungem la antonimia dintre bine și rău, dintre nou și
vechi, repet, această perioadă fiind una a începutului de an – început de
anotimp, începutul germinației – lucruri despre care am mai vorbit. Putem vorbi
și despre o antonimie dintre frig și cald. A se vedea ieșirea din iarnă – cu
vremea capricioasă, friguroasă, ploioasă, cu ninsoare, cu vânturi și vântoase -
și vremea de după Zilele Babelor – deja e cald, se începe muncă pe câmp,
animalele se lasă pe câmp, se poate începe aratul.
Este de remarcat faptul unde ne situăm – între frig și
cald, între ninsoare și vreme bună. Este un prag pe care îl trecem o dată cu
trecerea acestor zile a Babelor. De aceea se crede că este bine să-ți alegi ,,o babă din cele nouă, pentru a ști cum îți va fi viața”. Deși,
teoretic, suntem la începutul unui nou an, încă vremea de iarnă nu dorește să
plece, iar primăvara încă nu poate să vină. Până și soarele în mersul său pe
boltă are de înfruntat o anumită greutate. Prin eliminarea celor nouă cojoace,
Baba Dochia, nu face altceva decât, să elimine frigul și încetul cu încetul să
intrăm în adevăratul timp. Să ne aducem aminte, așa ca o trecere în revistă, că
la aproape o săptămână, după Zilele Babelor, deja este sărbătorit Alexie cel
cald (ziua de 17 martie), dar nu fac rostire despre această sărbătoare, pentru
că este un pic prea devreme, evident, în serialul nostru vom face rostire în
preajma acesteia (deci, la momentul respectiv).
Vremea urâtă este asociată răului, supărărilor,
nereușitelor, necazului. Dacă vorbim despre vreme urâtă și termenii de asociere a acesteia voi
face și următoarea referință – urât înseamnă și sărăcie, și greutate, și
nenoroc, dar și secetă în condițiile în care un an mănos și ploios poate să
însemne rod și belșug. Vremea bună din Zilele Babelor este asociată norocului
și binelui. Dar poate însemna și bucurie, și fericire, dar și bogăție.
Obiceiul satului zice să-ți alegi o Babă din cele
nouă, și cum o vei alege așa îți va merge tot anul, așa vei fi tot anul. ,,Ziua frumoasă înseamnă Babă frumoasă,
înseamnă bucurie, fericire, veselie, iar ziua mohorâtă, înseamnă un an mohorât,
un an fără împliniri, o perioadă fără noroc – o Babă supărată, mohorâtă, precum
ziua aleasă”. Se crede că și viața îți va fi precum ziua și Baba aleasă.
Astfel ,,dacă te naști în această
perioadă, între 1 – 9 martie, atunci cum ți-a fost de frumoasă ziua în care
te-ai născut așa îți va fi întreaga viață. Dacă în ziua în care te-ai născut
vremea este urâtă, atunci și tu vei avea parte de necazuri. Nu vei fi tare
fericit, vei avea greutăți de înfruntat de-a lungul vieții”. Dacă ziua
aleasă posomorâtă, să nu te aștepți la lucruri frumoase, vei fi și tu
posomorât, abătut, supărat și amărât tot anul.
Dar cum îți alegi Baba? Căci ,,se crede că nu este bine să nu-ți alegi una. În cazul în care ai uitat
să-ți alegi o zi și-o Babă, și se întâmplă să-ți aduci aminte în intervalul 1-9
martie, atunci ziua în care ți-ai adus aminte, aia va fi Baba ta!”.
Indiferent de ce se spune despre Baba aleasă, se crede că ,,Baba te poate ocroti, de poate apăra de
boli, de necazuri”, și-aici consider că se face asemănarea acesteia cu
mărțișorul, cu puterile sale apotropaice, cu fertilitatea – pentru că suntem în
perioada aratului, urmând, evident, perioada de semănat.
Se crede că fiecare ar trebui să avem o
babă – indiferent care ne-o alegem. Dacă ne aducem aminte în pragul începutului
de martie atunci fiecare își alege Baba preferată, urmând a aștepta să ajungă
la ziua și la Baba aleasă pentru a putea ști cum îi va fi viitorul. Bun – rău?
Frumos – cu necazuri? În funcție de cum va fi Baba aleasă, și interpretarea
dată. Repet – zi frumoasă – Babă bună – noroc, fericire, armonie, zi ploioasă,
înnorată – Babă rea – amar, necazuri, supărare – toată perioada anului în curs.
Dar cum își aleg Baba cei născuți din data de 10 a
lunii? Credința populară zice că indiferent când ești născut, dacă ești în
perioada 10 – 31 a oricărei luni, atunci tu va trebui să aduni cele două cifre
să ajungi la un rezultat dintr-o singură cifră. De exemplu – ,,cei născuți în data de 10 a oricărei luni –
vor aduna 1 + 0 = 1 asta însemnând că Baba lor va fi prima zi din luna Martie”.
Cei născuți în data de 28 – vor aduna 2 + 8 = 10 și vor continua adunarea mai
departe 1 + 0 = 1, deci Baba lor va fi tot cea din data de 1 Martie. La fel vor
proceda toți, și mai dau un exemplu – ,,cei
născuți în data de 31 a lunii – 3 + 1 = 4, Baba lui va fi cea din data de 4
martie. Sau cei născuți în data de 29, vor aduna 2 + 9 = 11, și 1 + 1 = 2 –
Baba aleasă va fi cea din data de 2 a lunii Martie”. Cel mai mult contează
cum e vremea în ziua aleasă, nu atâta cât ... în ce zi pică! Nu contează c-o fi
zi de dulce, ori zi de post, ci cum e vremea în ziua respectivă.
Se crede că dacă vremea e bună atunci ești un om
norocos, fericit, împlinit. Vei avea parte de un an bun, fără greutăți, un an
rodnic, îmbelșugat. După ce se termină Zilele Babelor, încep Zilele Moșilor –
care sunt buni, antonimic babelor. Data de 9 Martie, sfârșitul Zilelor Babelor,
și ziua celor 40 de Mucenici, este considerată, sărbătoare prag – pragul dintre
iarnă și primăvară. Dacă după această dată va mai ninge, și este posibil,
atunci se crede că această ninsoare este ,,a
mieilor”, ,,omătul mieilor”. Nu durează mult, pentru că ,,deja soarele încălzește puternic, și dacă se
întâmplă să ningă peste noapte, ziua se și topește, zăpada asta nu mai ține, ca
cea din timpul iernii”.
Se crede că ,,dacă
ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba ar fi veselă, iar
dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată”. Etnologic vorbind,
Baba Dochia, este asemănată cu Zeița Pământului – Terra Mater. O dată cu 1
martie intrăm în anul nou, iar cele nouă zile simbolizează moartea anului vechi
și nașterea ritualică a anului nou agrar. Anul vechi este întruchipat de Baba
Dochia – bătrână, răutăcioasă, capricioasă, rea, iar anul nou ce vine este
simbolizat de Nora Babei Dochia, de aici
și multitudinea de legende existente. Simbolismul acestei perioade este evident
– lupta dintre bine și rău, dintre iarnă și vară, dintre vechi și nou, dintre
urât și frumos, dintre frig și cald, dintre sfârșit și început. Sfârșitul unui
an și începutul altuia – vezi în Calendarul Iulian acum este timpul de început
al anului agrar și ziua echinocțiului de primăvară. Totul este simbolizat
ritualic – moartea simbolică (ritualică a unui an) și renașterea celuilat an (o
naștere simbolică, ritualică).
Renumitul folclorist Ion Ghinoiu, în volumul ,,Sărbători
și obiceiuri românești”, apărut la Editura Elion, 2007, afirmă că
,,Baba Dochia este o zeitate feminină sezonieră
care moare și renaște anual ... Zilele urcușului, echivalente cu numărul
cojoacelor purtate în spate, formau ciclul de renovare ritualică a timpului,
iar moartea ei în ziua echinocțiului de primăvară (9 martie în Calendarul
Iulian) simboliza moartea anului vechi și renașterea anului nou”, (pag. 226
-230).
Urările noastre, așa că de început de an, să vă
călăuzească spre o Babă Dochia – norocoasă, că prea mi se pare că ne învârtim
în nenoroc, în frig și-n ceață! Vă invit dragi cititori să vă alegeți o Babă,
să nu nesocotiți obiceiul popular. Să aveți parte de o Babă așa cum v-o doriți,
pentru ca tot anul să aveți parte de noroc, de fericire, de armonie, de
bucurie. Sper din tot sufletul că Baba fiecăruia dintre dumneavoastră să vă
aducă un an bun, îmbelșugat, un an norocos, un an mănos și călduros. Vă doresc
să aveți parte de un an nou plin de împliniri și satisfacții. Vă doresc ca Baba
Dochia să vă aducă ceea ce vă doriți, iar noi, s-auzim de vremea bună și de
lucruri plăcute. Doamne ajută!
Vasile Bele - 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu