Vestea că un nou Papă
v-a lua locul lui BENEDICT al XVI -LEA
aduce multă spaimă .De ce si pentru ce? Urmatorul Papa va fi numit sau hai sa
zicem "ales" prin propunerea influenta a mii sau poate milioane de
cetateni care pot fi numiţi cinstiti si cu frica de Dumnezeu. Pe lângă asta se
mai vehiculeaza fraza cum că "Urmatorul Papă va aduce sfârşitul
lumii."Dintre cei care îl vor admira într-un fel sau altul pe viitorul Papa
cine îi va permite acestuia să savârşească asemenea lucruri. Dar să nu ne
pierdem cu firea, fiindcă sunt pe acest pamânt în jur de 7 miliarde de oameni
(de diferite religii şi secte) care pot fi influentaţi în bunul sens al
cuvântului, dar când e vorba de fapte
rele care provin fie prin decizia unui presedinte, rege, împarat, cleric
de orice fel, etc, ce dezmembrează
bunul mers al cetăţenilor de orice
religie, sigur ca aceste aspecte nu vor
fi lăsate să evolueze mult timp. Dacă prin decizia, hotarârea, votul sau
propunerea tuturor cetăţenilor unui stat, judeţ, oraş, instituţie, etc, se
poate numi o persoană într-o funcţie oarecare, tot aşa prin decizia, hotarârea,
votul, sau propunerea unor persoane
dintr-un anumit areal, se pot schimba din funcţie "simpatizanţi"ai
unor instituţii de orice profil .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu