Bacalaureatul reprezintă unul dintre cele mai importante
examene din viaţa unui om. Acesta reprezintă un prag pe care tinerii trebuie
să-l treacă dacă îşi doresc să continue studiile în mediul universitar. Însă,
pentru că nu reuşesc sau, pur şi simplu, nu vor, nu toţi liceeni promovează
examenul maturităţii. Însă chiar dacă nu vor ajunge pe băncile facultăţilor, ei
mai au o şansă la educaţie în învăţământul preuniversitar postliceal. Şcolile
postliceale şi cele de maiştri le oferă multiple posibilităţi de calificare în
domenii diverse.
Elevii de clasa a XII-a care nu au trecut de examenul de
bacalaureat, dar vor să-şi continue studiile, au două posibilităţi de a face
acest lucru: fie se pregătesc din nou pentru examenul de bacalureat, fie se pot
înscrie la cursurile învăţământului postliceal (şcoală postliceală sau şcoală
de maiştri).
Tinerii care vor să obţină diploma de bacalaureat trebuie,
însă, să ştie că examenul se poate da doar de două ori fără să plătească taxă.
Liceenii care participă a treia oară la examenul de bacalaureat trebuie să
achite 39 de lei pentru fiecare probă, iar cei care susţin toate probele,
trebuie să plătească 230 de lei.
Învăţământul postliceal de stat se organizează de către
Ministerul Educaţiei din proprie iniţiativă sau la propunerea autorităţilor
administraţiei publice locale sau la cererea operatorilor economici şi a altor
instituţii interesate.
Admiterea în învăţământul postliceal se organizează anual în
două etape, după încheierea sesiunii iunie - iulie şi după încheierea sesiunii
din toamnă a examenului de bacalaureat.
Au dreptul să se înscrie la nivelul de învăţământ postliceal
absolvenţii de liceu, cu sau fără diplomă de bacalaureat, pe baza următoarelor
acte:
- cerere de înscriere;
- certificat de nastere, cartea de identitate si, după caz, certificatul de căsătorie, în copie, certificate "conform cu originalul" de către un membru al comisiei de admitere;
- diplomă de bacalaureat sau adeverinţă de absolvire a studiilor liceale, după caz;
- foaia matricolă pentru clasele IX- XII/XIII;
- adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie din care să rezulte că este sănătos clinic şi apt pentru calificarea pe care doreste să o dobândească.
În şcoala de maiştri pot fi înscrişi absolvenţi de liceu, cu
sau fără diplomă de bacalaureat, care la începerea anului I dovedesc o vechime
în producie de cel puţin trei ani într-o meserie corespunzătoare profilului de
pregătire oferit prin şcoala de maiştri.
În cazul în care numărul candidaţilor depăşeşte numărul de
locuri sau dacă există o solicitare expresă a agentului economic care
finanţează scolarizarea, se va organiza concurs de admitere, care va consta
într-o probă scrisă. Tematica probei scrise va fi stabilită de fiecare unitate
de învăţământ, în funcţie de specificul calificării profesionale prin şcoala
postliceală sau de maiştri.
În cazul în care pentru unele calificări profesionale sunt
necesare aptitudini specifice, comisia de admitere din unitatea de învăţământ
respectivă poate introduce o probă de aptitudini (desen tehnic, desen artistic
etc.). Această probă este eliminatorie şi se susţine înaintea desfăşurării
celeilalte probe. Proba de aptitudini se evaluează cu calificativul
"Admis/Respins". Rezultatele la probele de aptitudini nu pot fi
contestate.
Şcolile postliceale asigură calificări în numoroase domenii
profesionale, precum: mecanică, informatică, electronică automatizări,
energetică, construcţii, instalaţii, transporturi, fabricarea produselor din
lemn, silvicultură, agricultură, industrie alimentară, protecţia mediului,
servicii, comerţ, turism şi alimentaţie, textile pielărie, producţie media,
economic, estetică şi igiena corpului omenesc, sănătate şi asistenţă
pedagogică, sportiv.
Şcolile de maiştri oferă calificări în domeniile: mecanic,
electric, chimie, minier, petrol şi gaze, energetic, metalurgie, materiale de
construcţii, construcţii, instalaţii şi lucrări publice, fabricarea produselor
din lemn, transporturi, textile-pielărie, industria alimentară, agricultură.
Pentru o mai bună orientare a candidaţilor si a agenţilor
economici, listele calificărilor profesionale ce pot fi şcolarizate prin
învăţământul postliceal se afişează la unităţile de învăţământ şi la
inspectoratele şcolare. De asemenea, acestea pot fi afişate la sediile
agenţilor economici, la alte instituţii interesate şi pot fi publicate în
presă.
c.l.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu