joi, 16 octombrie 2014

...de ce contează dacă băsescu e bolnav

O televiziune a arătat aseară imagini cu o persoană căreia îi tremurau mâinile, în momente și circumstanțe diferite. Dar nu așa, de emoție sau nervi, cum li se poate întâmpla tuturor. Ci amplu, sacadat și nestăpânit. Am urmărit înregistrările fără sonor, pentru că nu sunt pasionat de genul de dezbateri între analiști de ocazie rătăciți prin studio. Din câte am mai văzut eu prin viață și din câte am mai citit, astfel de tremurat convulsiv și incontrolabil e un simptom al unor probleme la sistemul nervos central. Adică la centrul de comandă al organismului.
În mod firesc, o astfel de afecțiune a unui om n-ar trebui să fie pentru ceilalți decât un motiv de a empatiza cu suferindul și de a se face, cu eleganță, că nu observă. În niciun caz de a face o șezătoare televizată pe această temă. Însă, printr-un accident al istoriei, cel despre care vorbim este președintele României. Adică aflat de un deceniu într-o poziție de maximă responsabilitate nu doar pentru viața sa și a familiei sale, ci și a milioane de oameni. Cum și-a îndeplinit această responsabilitate știm prea bine. Iată, însă, că există suspiciunea că acest ”cum” a fost condiționat (și) de factori biologici.
Chiar dacă e tardiv, eu, cetățean, vreau să știu dacă cel care a întors pe dos societatea românească suferă de o boală degenerativă a creierului. Și dacă da, de când. Și dacă se cunoștea acest lucru și cine l-a ascuns celor îndreptățiți să-l știe. Și dacă o astfel de afecțiune poate impieta asupra capacității de evaluare corectă a unei situații și de luare a deciziilor potrivite. Și, dacă da, cum se poate preveni ca pe viitor să mai ajungă la Cotroceni sau la Victoria un om cu asemenea vulnerabilități.
Ei bine, pentru că e vorba despre idolul lor, băsiștii nu consideră necesar nimic din toate astea. Dimpotrivă, se arată oripilați că presa intră în viața privată a cuiva. Și perorează despre lipsa de relevanță a aflării adevărului în acest caz. Alții, ca de obicei, caută cu degetul pe ecran pixelul albastru. Sau ne explică docți cum tremuratul mâinii prezidențiale este doar un pretext pentru ”ceilalți” de a ascunde matrapazlâcurile proprii. Culmea penibilului o atinge un personaj catalogat de însuși soarele lui drept o lichea, care îl compară pe acesta (și starea lui de sănătate) cu Papa Ioan Paul al II-lea și cu F. D. Roosevelt, președintele paralizat al Americii din timpul celui de-al doilea război mondial.
Mi se pare hilar că talibanii lui se chinuie să-i distrugă acestui individ singura circumstanță atenuantă pentru comportamentul, atitudinea și deciziile lui. Istoria și oamenii vor fi mult mai îngăduitori cu el și și-l vor șterge mult mai repede din lista de detestabili dacă se va dovedi că există o explicație/justificare medicală obiectivă  pentru halul în care și-a exercitat prerogativele.
PS. M-am liniștit. Cu o lăudabilă promptitudine, azi au apărut și rezultatele ultimelor investigații medicale la care a fost supus TB. Conform lor, acesta nu are nicio problemă. Ceea ce, pe lângă ușurarea că președintele e pe deplin responsabil pentru faptele sale, mi-a provocat și o îngrijorare. Dacă el e sănătos, înseamnă că eu s-ar putea să fiu bolnav, pentru că mie nu-mi tremură mâinile în halul acela.

                                                                                     radu herjeu




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu