miercuri, 22 octombrie 2014

Vremea se răceşte accentuat. Cod galben de ploi şi vânt puternic pentru mai multe judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis două avertizări cod galben pentru mai multe judeţe din ţară, valabile de miercuri de la ora 21.00 până vineri la ora 23.00. Se vor produce ploi, vânt puternic şi temperaturi scăzute, la munte şi în jumătatea de nord a Moldovei fiind anunţate lapoviţă şi ninsoare.
În judeţele Timiş, Caraş-Severin, Hunedoara, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş şi Sibiu va ploua, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...60 l/mp. În Munţii Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali vor fi  şi precipitaţii sub formă de lapoviţă sau ninsoare.
Ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în jumătatea de sud-vest, unde vremea se va răci accentuat, iar vântul se va intensifica treptat.
De joi de la ora 23.00 până vineri la ora 23.00 vremea se va răci accentuat în toate regiunile şi va continua să plouă în cea mai mare parte a ţării.
În toate zonele de munte şi de deal se vor cumula cantităţi de peste 20...25 l/mp şi izolat peste 40...50 l/mp. Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăşi temporar 50...60 km/h. În a doua parte a nopţii de joi spre vineri (23/24 octombrie) şi în cursul zilei de vineri, 24 octombrie, ploile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare în Carpaţii Orientali şi în jumătatea de nord a Moldovei. Trecător va ninge şi pe crestele celorlalte masive montane.
Vremea se va menţine deosebit de rece până spre sfârşitul lunii octombrie a.c.


                                                                             ANMR

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu