POESIS – ION GEORGESCU

Roșia Montană

Din pântecele balaurului,

Se scurg excrementele aurului...

Că se-nfioară ochiul, la Roșia Poieni,

Să vezi ce-a mai rămas din satul de săteni...

Cufundată în iazul de bale și sânge,

Biserica cere-ndurare la cer;

Pe un perete zugrăvit, ceva mai sus,

Ochiul Maicii Sfinte trebuie că plânge...

Geambași de afar' și calici de la noi,

Cu fețe oglindite-n oglinzi plictisite,

Mai pun de-un prăpăd, mai pun de-un război:

Când le văd gușa-nsetată de ban,

M-apucă un arțag arghezian.

Toamna, copacii…

Încep să filozofeze copacii,

Fac pe poeţii, pe savanţii;

Îşi etalează dichisite plete

Părând gândind la alte lumi cu vise,

La fericiri tot mai nedesluşite…

Ce bine-i să te plimbi în aste toamne

Tu, biata fiinţă,-ncătuşată-n griji –

Cu gândul de-a avea pe masă pâine –

Să uiţi ziua de ieri şi cea de mâine…

Printre copacii filozofi ca să culegi idei,

Să simţi cu ei delirul speranţelor târzii –

Lumina frământată-n culori şi melodii…

Şi se desprind frunzare pe alei

Copacii împart şi la alţii idei

Că moartea-i o minciună, că merită să speri

La gradini cu fericite păreri

De bine, de frumos.