vineri, 31 octombrie 2014

POESIS – ION GEORGESCU

Roșia Montană

Din pântecele balaurului,
Se scurg excrementele aurului...
Că se-nfioară ochiul, la Roșia Poieni,
Să vezi ce-a mai rămas din satul de săteni...
Cufundată în iazul de bale și sânge,
Biserica cere-ndurare la cer;
Pe un perete zugrăvit, ceva mai sus,
Ochiul Maicii Sfinte trebuie că plânge...
Geambași de afar' și calici de la noi,
Cu fețe oglindite-n oglinzi plictisite,
Mai pun de-un prăpăd, mai pun de-un război:
Când le văd gușa-nsetată de ban,
M-apucă un arțag arghezian.


Toamna, copacii…

Încep să filozofeze copacii,
Fac pe poeţii, pe savanţii;
Îşi etalează dichisite plete
Părând gândind la alte lumi cu vise,
La fericiri tot mai nedesluşite…
Ce bine-i să te plimbi în aste toamne
Tu, biata fiinţă,-ncătuşată-n griji –
Cu gândul de-a avea pe masă pâine –
Să uiţi ziua de ieri şi cea de mâine…
Printre copacii filozofi ca să culegi idei,
Să simţi cu ei delirul speranţelor târzii –
Lumina frământată-n culori şi melodii…
Şi se desprind frunzare pe alei
Copacii împart şi la alţii idei
Că moartea-i o minciună, că merită să speri
La gradini cu fericite păreri

De bine, de frumos.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu