miercuri, 6 aprilie 2016

Şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi a fost spionată de foşti agenţi Mossad !!!

Surse judiciare au declarat miercuri pentru MEDIAFAX că asupra procurorului şef al DNA "s-au exercitat acte de hărţuire în vederea intimidării", fiind intreprinse activităţi de spionare a comunicaţiilor, în special în rândul unor persoane apropiate Laurei Codruţei Kovesi.
"Este un dosar în curs la altă unitate de parchet, în care nu am calitate. A fost o încercare nereuşită de intimidare", a declarat pentru MEDIAFAX Laura Codruţa Kovesi.
Persoanele care ar fi exercitat "actele de hărţuire în vederea intimidării" ar fi foşti agenţi ai serviciului de informaţii externe al Israelului, Mossad, au precizat pentru MEDIAFAX sursele judiciare.
Iniţial, Kovesi ar fi sesizat instituţiile abilitate, după ce mai multe persoane din anturajul acesteia ar fi primit e-mailuri de intimidare, au precizat aceleaşi surse.
Procurorii DIICOT au început investigaţii în acest caz, pentru a stabili care sunt persoanele care au pus la cale spionarea comunicaţiilor şi intimidarea procurorului şef al DNA.
Surse apropiate anchetei au declarat pentru MEDIAFAX că ar putea fi vorba despre persoane cu o situaţie materială foarte bună, vizate în dosare penale, care ar fi angajat firma Black Cube pentru activităţile care o vizau pe Kovesi.
Black Cube este o companie care activează în domeniul Intelligence, fondată în anul 2010 de foştii ofiţeri de informaţii israelieni Dan Zorella şi Avi Zanus.
Preşedintele Comisiei SRI, Georgian Pop, a declarat, miercuri, că investigaţia făcută de DIICOT cu privire la spionarea şefei DNA de către foşti agenţi Mossad arată că instituţiile îşi fac treaba.
"Ori de câte ori procurorii tranşează o investigaţie rolul Parlamentului încetează, deci fiind la DIICOT acest proces în desfăşurare nu pot să fac nici un comentariu. Este foarte bine că DIICOT investighează acest caz, dar ce este foarte important este că instituţiile din România îşi fac treaba şi apără cetăţenii români, indiferent dacă este vorba despre şeful DNA sau alt cetăţean de infracţiunile comise de organizaţii private din alte state împotriva drepturilor şi libertăţilor unor cetăţeni români", a declarat preşedintele Comisiei pentru controlul SRI, deputatul PSD Georgian Pop.
"Dacă ne uităm la o evoluţie în timp într-adevăr putem spune că statul român este un stat puternic. Nu cred că puteam să ne imaginăm acum 20 de ani că statul român poate să investigheze cetăţeni străini care lucrează pe nivelul de business la o asemenea dimensiune. Uite, se întâmplă în România, statul român investighează indiferent de cine este în această lume, dacă a comis o infracţiune în România, acestea sunt investigate. Dacă entităţi private din alte state încearcă să influenţeze sau să intimideze mersul justiţiei din România, avem, după cum se vede în acest caz, instituţii suficient de puternice care ştiu şi pot să apere atât interesul cetăţenilor români, cât şi al statului român pe ansamblu", a conchis preşedintele Comisiei pentru controlul SRI.


                                                                                      C.L.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu