Ministrul
Transporturilor trebuie să plece!
Iată că și Ministrul Transporturilor
reușește marea performanță de a se înscrie în rândul tehnocraților care spun
lucruri trăznite. Recent acesta a declarat că „situaţia drumurilor trebuie
îmbunătăţită urgent, iar românii trebuie să aleagă mijlocul de transport care
li se potriveşte cel mai mai bine, transportul cu trenul fiind "un
lux".”
Domnule ministru, probabil că
încă nu ați aflat faptul că CFR călători desfășoară un serviciu public pentru
care încasează și subvenție. Acest lucru nu poate fi considerat lux, iar trenurile
de rang superior trebuie să fie într-adevar de rang superior, nu doar să încaseze
bani mai mulți și să meargă ca cele de rang inferior. Dacă ați gestiona mai
bine sectorul feroviar (că în ceea ce privește sectorul rutier ne-am lămurit),
pe care l-ați condus și ca director general și îl conduceți și ca ministru, cu
absorbție de fonduri zero, ați reuși probabil performanța ca transportul pe
calea ferată, așa cum prevăd toate politicile europene (dacă ați auzit de așa
ceva), să preia din traficul rutier. Publicul călător trebuie să aibă posibilitatea
de a circula civilizat și să ajungă într-un termen rezonabil la destinație, așa
cum se întâmplă pe relația București – Constanța, sau București – Brașov. Țara Românească
este mare și trenurile fac mai bine de o jumătate de zi de la un capăt la altul
(lucru inadmisibil). Probabil dumneavoastră nu știți ce se întâmplă și cum se
irosesc banii în sectorul feroviar. Vă rog, ca pentru ceea ce ați declarat, să
aveți onoarea de a vă da demisia, că oricum nu ați făcut nimic în această funcție!
Măcar declarații jignitoare la adresa poporului român să nu mai faceți. Apropo,
și Tarom este un serviciu de lux? Competitorii de pe piață îl vor îngropa cu știrea
și bunăvoința dumneavoastră, având în vedere prețurile prohibite pe care le
practică pentru același serviciu oferit și de ceilalți operatori.
Senator,
Marius Sorin Bota

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu