PLECĂCIUNE
MARELUI ISTORIC NICOLAE IORGA
(1871-1940),
scriitor,
publicist, om politic patriot
1. „FERICIREA” interioară
a omului este condiționată de faptul că ceea ce ceri tu de la lume, trebuie să
se potrivească cu ceea ce cere lumea de la tine. Greșeala e să ceri de la alții
fericire pentru tine, în loc să o dai pentru alții, găsind-o astfel tu însuți”.
2. „ROMÂNIA - ȚARA” noastră
suntem noi toți; noi toți și ceva mai mult: toată datoria teribilă care
vine de la cei ce-au întemeiat-o. PATRIA e pentru cei mai mulți patria
lor, pentru câțiva este patria părinților lor, iar pentru puțini, la care
patriotismul este activ, e „PATRIA FIILOR LOR”.
3. „UN POPOR” trebuie să voiască (dorească) în orice moment după
porunca înaintașilor și după nevoile celor ce vor veni. Oricine are dreptul să
fie mândru de strămoșii săi, dacă e în stare să-și îndeplinească „datoria de
a-i imita”. O ȚARĂ SE POATE MOȘTENI, DAR NU ȘI PUTEREA DE A O LĂSA MOȘTENIRE
URMAȘILOR”. (Din păcate azi o parte din
cei ce conduc țara, o iau ca pe propria lor moștenire; fac cu ea ce vor: ei cu neamurile, prietenii avuți,
afaceriști cu bani, iar omul de rând chiar dacă are „materie cenușie”
mai multă, trebuie să stea în spatele ignoranților și a ignoranței, dar ...ce
e val, ca ...valul trece...).n.a.
4. „Nu există
fericire mai mare decât aceea care stă în opera sau fapta care ai făcut-o
pentru alţii decât pentru tine". În viaţă, în simţire, în scris,
în gând, în faptă, cînd te uiţi bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai
lăsat de la tine, ce ai jertfit. "Prin înstrăinarea de tine însuţi,
capeţi şi consecvenţa şi stăruinţa şi caracterul şi „IUBIREA OAMENILOR". (Pilotul „EROU IOVAN" şi „MOŢII SALVATORI",
sunt astfel de exemple, care s-au jertfit pentru alţii; Atâta timp cât în
"ŢARA" noastră mai avem astfel de oameni, „SPERANŢA" redresării
"ROMÂNIEI" pe drumul cel bun, nu moare) (n.a.).
5. „Cel mai mare criminal e
acela care, prin activitatea lui, pângăreşte pentru toţi „NOŢIUNEA de
PATRIE" pe care o reprezintă".
„Ştie să moară pentru
"ŢARA" lui numai acela care a ştiut să trăiască pentru
dânsa".
6. „CÂND ŢARA ESTE
RĂU CÂRMUITĂ, ÎNSEAMNĂ CĂ, CĂRMUITORUL ESTE CORUPT".
„UN PARTID N-ARE DREPTUL
SĂ EXISTE DECÂT ATUNCI CÂND ÎNCĂ E O
ENERGIE ÎN VIAŢA ŢĂRII, ŞI NU ÎNCĂ O DEZBINARE".
7. „Deși trebuie tratată conform legilor, SECUIMEA este un ghimpe în
mijlocul țării noastre. Și nu țin a-i preface în buni români, dar cel puțin
să-i deprind cu țara aceasta; să nu stea ariciul acolo, băgat în cuibul său, ci
să-l scoți din văgăună, să vină să vadă românul la față; să nu-și închipuie că
românul e numai un funcționar, un jandarm, un soldat; din contră, să-l vadă la
față că e om zdravăn, cu calități și însușiri pe care un secui, adesea și el un
român deznaționalizat, s-ar putea să nu le aibă! Ceea ce ați început sunt
lucruri bune, dar este un început; trebuie dărâmată bariera și orice ne
amintește faptul că poporul românesc a trăit în provincii create și dominate de
străini trebuie să dispară!”.
8. „EROUL” e - și ce rău îmi pare că ne servim de un nume de
împrumut la un popor care nu are cuvânt pentru eroism, fiindcă eroismul a fost
veacuri întregi, felul de a fi al unui popor întreg, bătut din veac în veac de
toate furtunile! - „EROU” e oricine care fără gând la el însuși a dat tot ce
avea României; cu atât mai erou, cu cât a jertfit mai mult și cu cât a cerut
mai puțin, cu cât i-a fost mai puțin recomandat sau poruncit să fie așa, cu cât
a tras mai puțin din cărți și din exemple străine și cu cât mai mult i-a venit
să facă așa din adîncul, neîntrebat și neîncercat de nimeni, al firii moștenite
din strămoși. - „EROU” e acela care a primit datoria sa așa cum nimeni n-ar fi
fost în stare să facă și care a pregătit
astfel și pe alții pentru a face ca dânsul”.
9. „Dacă vezi în haina
ta o lipsă, o dregi; dacă "SUFLETUL" tău însă are lipsuri şi ţi le
arată oamenii compătimitori, de ce să te mânii pe ei şi să le arunci pietre,
când te poţi opri la marginea drumului şi, prin muncă, poţi drege?"
„FUMUL ALBASTRU AL VISULUI
CURAT SE ÎNALŢĂ DIN INIMILE UNDE ARDE FLACĂRA BUNĂ; CELĂLALT FUM FLUTURĂ PE
GUNOAIE".
P.S. Mă alătur şi eu marelui istoric
spunând că toţi aceia care aduc atingere "ROMÂNIEI şi PĂMÂNTULUI
ROMÂNESC", sunt nişte criminali, iar partidele politice care fac numai
deservicii democraţiei româneşti, n-au ce căuta pe eşicherul politic; Aceştia
sunt oameni cu suflete haine, iar din inima lor iese un fum ce flutură pe
gunoaie. "Cei ce au urechi de auzit să audă!" AMIN!
Mureșan Olimpia-membră a |Ligii Scriitorilor Români, Filiala Maramureș

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu