vineri, 19 ianuarie 2018

PICURI DE ÎNȚELEPCIUNE


Bătrânii, Popoarele și...Dumnezeu



1. „TOT CE EXISTĂ SE AFLĂ ÎN DUMNEZEU ŞI NIMIC NU POATE SĂ EXISTE, NICI SĂ FIE CONCEPUT FĂRĂ DUMNEZEU".

Benedict Spinoza (1632-1677),
renumit filosof evreu olandez de origine sefardă, cu strămoşi de provenienţă portugheză. A fost un raţionalist şi unul din reprezentanţii panteismului în timpurile moderne. Gândirea lui a fost influenţată de scrierile lui Rene Descartes, însă, spre deosebire de concepţia dualistă a acestuia din urmă, Spinoza a avut o reprezentare monistă a lumii, întreaga existenţă reducându-se la ceea ce el a numit „substanţă". În concepţia sa filosofică "UNIVERSUL ESTE EGAL CU DUMNEZEU, SUBSTANŢĂ REZULTATĂ DIN SINE ŞI PRIN SINE".

***

2. „BĂTRÂNII să fie treji, cinstiți, întregi la minte, sănătoși în credință, în dragoste, în răbdare. BĂTRÂNELE de asemenea să aibă în înfățișare sfințită cuviință, să fie neclevetitoare, nerobite de vin mult, să învețe de bine, ca să înțelepțească pe cele tinere, să-și iubească bărbații, să-și iubească copiii, și să fie cumpătate, curate, gospodine, bune, plecate bărbaților lor, ca să nu fie defăimat cuvântul lui Dumnezeu. Pe TINERI îi îndeamnă să fie cumpătați, arată-te pildă de fapte bune, cuvânt sănătos și fără prihană. SLUGILOR să se supună stăpânilor lor, întru toate, ca să fie bine plăcute, neîntorcându-le vorba, să nu dosească (fure) ceva, ci să le arate toată buna credință, ca să facă de cinste întru toate învățătura Mântuitorului Hristos” (Epistola către Tit - cap. II).
TIT,
a fost un episcop creștin în sec. I, ucenic și colaborator al  Sfântului Apostol Pavel. El din naștere era păgân. În „Faptelele Apostolilor” el nu apare dar, în schimb, este menționat adesea în scrisorile pauline, ca apropiat al lui Pavel, care de fapt l-a și convertit la creștinism,  și l-a luat cu el împreună la așa-zisul Sinod al Apostolilor de la Ierusalim din anul 50, și i-a încredințat sarcini importante. După o veche tradiție, a fost primul Episcop al Cretei. Lui Tit i-a fost adresată epistola lui Pavel către Tit. Aceasta este una din cele trei epistole (alături de cele două epistole către Timotei) și una din cele paisprezece epistole ale Sfântului Apostol Pavel aflate în Noul Testament. Ea este o colecție de sfaturi adresate lui Tit, organizator și conducător al Bisericii din Creta. Destinatarului epistolei îi sunt indicate condițiile morale pe care trebuie să le îndeplinească episcopii, preoții, bătrânii, tinerii, robii. I se recomandă să se ferească de sofistică și să ia o atitudine potrivită față de eretici.


***

3. „Oamenii, ca şi popoarele, îşi pun în religie toate visurile şi aspiraţiile lor.”
Mihail Ralea (1896-1964),
a fost un eseist, filosof, psiholog, sociolog, diplomat, om politic de stânga, profesor la Universitatea din Iași, membru titular al Academiei Române, director al revistei „Viața Românească” din 1933. După absolvirea Facultății de Drept și Litere din Iași, își continuă studiile în Franța, unde, în 1923, obține titlul de Doctor în Litere cu teza: „Ideea de revoluție în doctrinele socialiste”.


P.S. „Să cunoaştem taina lui Dumnezeu Tatăl, adică pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”   (Coloseni  2, 2).

„1001 CUGETĂRI” vol. XII,
Prof, Olimpia Mureșan L.S.R. Maramureș
Preot Ortodox Român Ilie Bucur Sărmășanul



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu