Şcoala ne obligă!

Sistemul încearcă să-i constrîngă pe elevi şi pe studenţi să înveţe, în loc să-i convingă că educaţia pe care o primesc de la catedră le este necesară nu doar ca gimnastică a minţii, ci şi în viaţă. Pentru cadrele didactice fără vocaţie, este mai uşor să aplice Legea, Statutul, Regulamentul, milităreşte, decît să acţioneze persuasiv, cu tact pedagogic. Sub ministrul Liviu Pop, reforma învăţămîntului continuă în direcţia întăririi sistemului prin metode bazate pe autoritate artificială şi exacerbarea competiţiei, ceea ce ucide curiozitatea tinerilor. Opriţi-vă, domnule ministru!

Ministerul Educaţiei a emis un ordin de schimbare a Regulamentului din unităţile preuniversitare, printre noile prevederi fiind interzicerea folosirii telefoanelor mobile în timpul cursurilor, fără acordul profesorului. Elevii nu pot fi pedepsiţi prin note. Se elimină orice ingerinţe religioase. Apare posibilitatea ca directorul şcolii să fie demis la propunerea a 2/3 dintre membrii Consiliului de administraţie sau a 2/3 dintre membrii Consiliului profesoral. Părinţii care nu-şi trimit copiii la şcoală pot fi amendaţi cu 100-1.000 lei. Apoi sînt obligaţi să meargă la şcoală o dată pe lună şi să se intereseze de situaţia fiului. Fumatul în şcoli – interzis pentru toată lumea.

De ce să fie adunate telefoanele mobile, setate pe silenţios, într-o cutie, cine va răspunde de aceste obiecte de valoare ale elevilor şi de ce profesorul poate permite folosirea telefoanelor? Nu vor mai fi pedepsiţi elevii prin note – o recunoaştere a acestei practici profesorale negative. Religia nu este scoasă din programă, deşi regulamentul prevede că orice ingerinţă religioasă trebuie să fie eliminată. Cum? Cea mai “serioasă” este introducerea posibilităţii ca directorii să fie demişi cu 2/3, deci primesc putere CA şi CP să-l dea afară pe directorul exigent, care cere calitate. Sindicatul obţine puterea de a-i demite pe managerii dedicaţi şi eficienţi. Amendarea părinţilor este o altă măsură neinspirată, n-are nici un fel de noimă!

Altele sînt problemele: performanţa cadrelor didactice şi lipsa de control. Chiar dacă profesorul este alcoolic, deviază psihic, nu-şi face datoria, elevii săi au rezultate slabe, nu va fi eliminat din sistem. Pur şi simplu, legile le protejează, în exces, pe cadrele didactice, deci şcoala nu este pentru elevi.

Planul cadru al învăţămîntului gimnazial se află în consultare publică: introducem discipline noi, fie menţinem actualele materii, care să includă şi capitole cu noţiuni de educaţie pentru sănătate (inclusiv sexuală), educaţie juridică (inclusiv drepturile copilului), educaţie financiară (inclusiv antreprenorială), educaţie civică? N-avem competenţe nici pentru cele fundamentale, care formează cultura generală!

Pentru o educaţie şi o şcoală acceptabile, care să producă elevi alfabetizaţi, statul, cadrele didactice şi părinţii/elevii trebuie să coopereze. Dispunem de infrastructură, resursă umană, bugetul alocă fonduri, însă legile sînt stufoase peste poate şi se contrazic, nu e clar cine ce face şi de cine este verificat şi supracontrolat. Scopul ar fi să cunoaştem limba română, istoria şi geografia localităţii, ţării şi a Europei, ştiinţele fundamentale şi inginereşti, muzica şi desenul, dar să nu ţinem la numărul de ore, ci la calitatea lecţiei.

Cele mai importante sînt însă reprizele de sport şi educaţie fizică, deoarece astăzi un sfert dintre elevi sînt supraponderali. Mişcarea sistematică în aer liber (30 de minute pe zi) şi sportul pe terenurile şcolilor sînt cele mai bune medicamente. Sălile de sport ale unităţilor de învăţămînt ar trebui să fie folosite doar de către elevi şi profesori, inclusiv după-amiaza şi în zilele libere. Tot mai mulţi oameni lucrează cu mintea, inclusiv elevii şi studenţii, deci au nevoie de alternative fizice, zi de zi. Pentru a fi educatori, profesorii trebuie să fie în acest stil educaţi ei înşişi, domnule ministru!

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului