Academicianul Nicolae Breban îmi mărturisea că satul
românesc trebuie să pună în frunte învăţătorul. El, fiu de preot, a acordat
întâietate învăţătorului! Logica marelui scriitor este că pentru a citi Cartea
Sfântă e nevoie de însuşirea alfabetului. Şi-a adus aminte de ziua petrecută,
cu ani în urmă, la Deseşti, cînd i-am vorbit despre vocaţia învăţătorului
Vasile Fodoruţ care a fost un profet al locului, a întrevăzut viitorul multora
dintre elevii săi.
A dat ţării generaţii de tineri deseşteni. A fost pedagog
înainte de toate, dar şi iniţiator în tainele vieţii. Ne-a îndrumat să iubim
limba română, să o scriem ferm pe hârtie. Domnul Fodoruţ se gândea la
generaţiile viitoare, a avut o intuiţie formidabilă în legătură cu elevii pe care-i
învăţa, îi punea acolo unde se cuvenea pe tabla vieţii.
Îi sunt recunoscător că a avut diplomaţie, în faţa tatălui
meu care mă dorea stâlp în casă, amăgindu-l că mă voi întoarce învăţător în
sat. Dar viaţa a avut alte planuri cu mine. Simt şi acum căldura şi
înţelepciunea cu care ne înconjura la ore. Pe cei care nu eram pregătiţi la o
materie, îi reţinea după orele de curs, pentru a lămuri subiectul. Cunoscând
lumea satului, ştia că elevii lui, ajunşi acasă, participau la treburile
gospodăreşti. Îl ţin minte cum, vara, venea pe hotar. Aşa m-am trezit cu domnul
învăţător în Valea Mătrăgunii, a stat de vorbă cu părinţii, m-a mângâiat pe
creştet, apoi a plecat După Tisă, să vadă ce fac Petrea şi Mihai.
Când domnul Nistor, directorul Muzeului din Sighetu Marmaţiei,
a venit în sat să cerceteze trecutul aşezării, a format o grupă de elevi care
au săpat în Pustă pentru a descoperi dovezi ale altei vetre a satului. Ni s-a
spus că am săpat pe locul fostei biserici. Am fost educaţi într-un regim ateu.
La începutul vacanţei de iarnă, venea în clasă (ne-a fost şi
învăţător, şi diriginte) să ne spună câteva cuvinte. Nu se referea la
sărbătoarea Crăciunului, dar îl colindam în Seara Sfântă, şi se bucura. De
altfel, împreună cu doamna, erau naşi la botezuri şi nunţi. De Sfintele Paşti,
mergeau cu pasca la sfinţit.
Prin anul 1936, a urmat cursurile de pomicultură de la
Bocicoiul Mare, ca un reflex al cercetărilor sociologice ale lui Dimitrie Gusti
în Maramureş. A vegheat la alcătuirea mai multor livezi, făcându-şi propria
grădină de pomi După Vale. În serile de iarnă, aduna gospodarii la şcoală
pentru lecţii de întreţinere a livezilor. Şcoala avea cor, echipă de dansuri şi
trupă de teatru. Alături, avea şi o seră. Iarna, Ionu Nuţului ne aştepta cu
sălile încălzite.
Cînd era prins în treburile obşteşti, lăsa clasa în grija
unui monitor. S-a întâmplat ca într-o zi să intre pe uşa clasei chiar ministrul
învăţământului, acad. Ştefan Bălan, însoţit de directorul şcolii, Gheorghe
Buzuloiu. Eram eu monitor. M-a întrebat ce doresc să devin în viaţă. I-am
răspuns: Învăţător. Ceea ce s-a şi întâmplat. Domnul Fodoruţ a fost un model şi
pentru familia lui, şi-a îndemnat urmaşii spre catedră: trei fete –
învăţătoare, doi gineri – învăţători, iar nepoatele şi nepotul – tot în sala de
clasă.
Multe a făcut domnul Fodoruţ pentru luminarea satului. A
fost alături de mine şi la începutul Serilor de poezie, a vorbit cu Nichita
Stănescu, Adrian Păunescu, Laurenţiu Ulici, eram primiţi în livada lui. După
patru decenii şi mai bine de apostolat, era mândru de grădinile satului şi de
elevii săi.
Aud în ultima vreme că Şcoala din Deseşti se vrea a fi
botezată. Spun răspicat: dacă şcoala pe care el a zidit-o trebuie să poarte un
nume, apoi acesta este VASILE FODORUŢ. Eu propun şi o statuie în faţa şcolii. A
fost omul care a luminat satul o jumătate de veac. Paznicul unui tărâm
neîntinat, cum l-a numit poetul Ion Mircea.
Autor: Gheorghe Pârja
Sursa: Graiul
Maramureşului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu