NOTE DE LECTURĂ

AMINTIRI DIN COPILĂRIA CUVINTELOR

Sau Di pe la Lăpuş

                de IACOB ONIGA

Mi-a fost dat să primesc spre lecturare de la un prieten și rudenie

dl. Ioan Fărcaș o carte deosebită care a apărut la editura Eurotip din Baia Mare anul trecut -concepută de scriitorul Iacob Oniga. M-a surprins imaginea copertei care mi-a amintit că acesta era portul de la țară acum cincizeci și ceva de ani; deci am pornit bine cu o imagine de epocă și se pare că reprezintă chiar familia scriitorului. Este o carte de amintiri din copilărie, în același timp o monografie a satului românesc-Lăpușul Românesc; cuprinzând o anumită perioadă de timp (timpul când autorul era copil); este o rememorare a obiceiurilor și a tradițiilor din zonă, o viziune a satului prin ochii unui copil isteț, dar în același timp se simte la fiecare povestire concepția de viață a autorului ajuns matur; autorul ne explică intenția sa  și anume că a scris această carte deoarece n-a vrut să se piardă în negura uitării imaginea satului natal.

 E o colecție de povestiri iar fiecare titlu al povestirii este format dintr-un cuvânt arhaic- fiind aceste titluri grupate și ordonate alfabetic. Pe parcursul povestirii se dezvăluie semnificația cuvântului din titlu; acest cuvânt se regăsește și la sfârșitul povestirii împreună cu alte cuvinte în majoritate arhaice folosite în zonă de către săteni alcătuind un alfabet al cuvintelor și, care astăzi se mai folosesc arareori-iar tinerii nici nu le-au mai auzit și nu cunosc semnificația lor; eventual le mai explică bunicii; din acest punct de vedere cartea este o arheologie a cuvintelor apuse, știind că limba literară s-a impus, deci este un document de epocă lingvistic.

Există două planuri descoperite a fi  paralele : unul povestirea propriu zisă văzută de copil prin amintire și altul- cel al interpretării acestor povestiri care apar spre final și chiar sfârșesc cu o concluzie a omului matur de astă dată. E același personaj văzut în două ipostaze, cel din trecut și cel din zilele noastre. Personajul principal-copilul de șase/șapte anișori e un  „Moromete”- un Moromete al Codrului, al perioadei anilor șaizeci iar psihologia personajelor e urmărită și prezentată de atunci până-n zilele noastre; e un copil isteț, zburdalnic, ascultător de părinții care-l trimiteau să lucreze ceva iar copilul înțelegea că ceea ce face e util familiei; pentru copil locul nașterii sale se află în centrul geometric al viziunii sentimentale.

Sunt tot mai interesante aceste monografii sentimentale; dac-ar exista în  fiecare sat un „Oniga”-atunci toți ar înțelege și ar ști că noi vom dăinui, că suntem un popor care a trăit pe aceste meleaguri din cele mai vechi timpuri, că aici s-a format și a continuat să existe un popor, apoi o națiune-cea a românilor; pentru scriitor cuvintele-„mamă, tată, limbă română, țară, rugăciune, român, sat natal”-se completează, se confundă și se îngemănează formând un tot unitar care este amintirea și transpunerea acesteia într-o literatură de bună calitate;„ un roman al devenirii” a fost catalogată această carte în prefața semnată de conf. univ. dr. Delia Suiogan.

Optimismul  narațiunii își are izvorul în apele limpezi ale Lăpușului și-n izvoarele sale.

Autorul ne comunică tuturor persoanelor care citim această carte că nu trebuie să uităm că suntem un popor legat de glie, harnic și cinstit, că truditorul gliei e în primul rând familia  lui, cu toți cei din casă-părinți, frați, surori, apoi unchi și mătuși- de fapt înțelegând toată comunitatea satului; romanul fiind în acest fel o cronică de familie sau o monografie a satului  românesc din zona Codru.

Înainte de „a se face domn”-și fiind o persoană-„prostuț de sinceră” dar, cu frică de Dumnezeu și cu bun simț- întorcându-se în timp, a privit în jurul lui și a cunoscut mai întâi familia lui-o mamă grijulie, un tată care-l ducea la lucru mergând pe un pământ adigos (pământ cu apă)  împreună cu sora mai mică Ana, cu Maria, fratele Grigore la păscut vitele, el era cu văcuța Suraia; memorabilă e întâmplarea cu înălțarea fârciturii de fân pentru iarnă ca hrană la animale, mergând cu întreaga familie care voia să-l păcălească cu rămânerea în vârful stogului de fân și trezirea la realitate a copilului care, apoi se întreabă cu nostalgie „Unde ești, tată, să mă mai săruți o dată?” Sunt imaginile copilăriei pure, netulburate de vremurile care au venit; povestea lelei Raveca despre arătarea din cimitir; poveștile unchiului Grigore, cel care l-a învățat să meargă cu bicicleta și acum –„e dincolo de nori”.

Ca o concluzie-la finalul povestirilor observăm existența unei propoziții sau a unei fraze care ne aduce cu gândul la prezent, cu picioarele pe pământul actualității; aceste cugetări reflectă concepția autorului despre viață ca fiind trecătoare, caracterul politicienilor de azi :„Amu, unde-or fi?”;transformările ce-au apărut cu timpul: „Azi nu mai este nici cărarea și nici lumea care atunci o bătătorea!-„Azi bătăile se duc în parlamentul României și pierde întotdeauna cel de-al treilea, adică poporul român!”

Cartea scrisă de Iacob Oniga relatează fapte și întâmplări autentice cu lumini și umbre pictate în cuvinte reușind să recreeze o epocă: anii șaizeci la Lăpușul Românesc, a cinstit astfel memoria părinților, harnici , credincioși și iubitori de țară, a neamului și a satului românesc.

            OLIMPIA MUREȘAN, A.S., L.S.R. Maramureș