Purtător de cuvânt: Dan Bucă,
Tel.:
0755-112726
Materialele
pentru turul al doilea de scrutin al alegerilor prezidențiale
au fost transportate în teritoriu
Materialele necesare pentru desfășurarea
celui de-al doilea tur de scrutin electoral pentru alegerea Președintelui
României au fost încărcate în această dimineață și
transportate pe cele 10 rute, conform graficului stabilit, sub pază
militarizată.
”Materialele necesare pentru desfășurarea în bune condiții
a procesului electoral din data de 24 noiembrie a.c., au fost pregătite, iar
activitățile prevăzute în programul
calendaristic au fost finalizate. Județul Maramureș a
primit 467.520 buletine de vot și 434.187 timbre autocolante. Vor fi
utilizate de la primul tur de scrutin cele 438 de ștampile
de control, respectiv 2190 stampile cu inscripția ”VOTAT”.S-au
reactualizat listele electorale permanente, s-au trimis în teritoriu procesele
verbale, autocolantele, hârtia, tușierele, broșurile
și modelul anulat al buletinului de vot care vor fi predate pe bază de
proces verbal primarilor unităților administrativ-teritoriale, iar
ulterior președinților birourilor secțiilor
de votare”, a spus
prefectul Vasile Moldovan.
Birourile electorale ale secțiilor de votare vor
asigura, în data de 23 noiembrie a.c., între orele 18.00 și
20.00 prezența la sediul secției pentru a primi cererile
de votare prin intermediul urnei speciale.
Președintele biroului
electoral al secției de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru
ca procesul electoral să se desfășoare în bune condiții.
Atribuțiile acestuia se întind și în afara secției
de votare, în curtea acestuia, la intrările în curte, în jurul locației
de vot, până la o distanță de 500 de metri.
În ziua desfășurării scrutinului, între orele 7.00-21.00 sunt interzise
comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în spațiul
de protecție al secției de votare. De asemenea, pentru
transparența procesului electoral trebuie să permită accesul în
biroul secției de votare, în spațiu bine limitat, accesul
reprezentanților mass-media acreditați. Conform
prevederilor legislației în vigoare au dreptul să participe la alegerile
pentru Președintele României toți cetățenii
români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv, cu
excepția debililor sau alienaților mintali puși
sub interdicție, precum și a persoanelor condamnate
prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale. Pe
listele electorale permanente sunt înscriși 424 911 maramureșeni
cu drept de vot. Cele 28 de servicii publice comunitare locale de evidență a
persoanelor vor avea următorul program de lucru cu publicul pentru eliberarea
cărților de identitate: sâmbătă, 23 noiembrie a.c., între
orele 8.00-16.00, iar duminică 24 noiembrie a.c., între orele 7.00-21.00.
Pentru eliberarea cărții de identitate adresăm rugămintea cetățenilor
de a deține toate documentele prevăzute de legislația
în vigoare, atunci când se prezintă la ghișeele serviciilor publice
comunitare locale de evidență a persoanelor.
Instituția
Prefectului - Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu