miercuri, 20 noiembrie 2019

„Innovation IT” 2019, eveniment de business unic în Maramureș, dedicat clienților One-IT


 One-IT a organizat a cincea ediție a Innovation IT, dedicată clienților business. Evenimentul a avut loc joi, 14 noiembrie, la sala de evenimente „Primera” a Hotelului Primera Dru și a găzduit peste 140 de clienți și parteneri de elită.
Acest eveniment își pune amprenta an de an în mediul de afaceri regional, prin dezvoltarea și eficientizarea activității cu ajutorul tehnologiei. Ediția a cincea este dedicată prezentării noutăților IT, de către specialiști de top din domeniu, pentru sporirea productivității și securității unei companii.
Succesul acestui eveniment a fost datorat clienților, dar și partenerilor One-IT: Xerox, Dell EMC, Fortinet, Lenovo, Qnap, HP, Bitdefender, Veritas, Synology, Jabra GN, Xiaomi, Mikrotik, Epson, Tumaker, Toshiba, Sophos, Spacer și Cooler Master. Aceștia și-au prezentat cele mai noi soluții business, cu ajutorul unor echipe de specialiști, pregătiți pentru a răspunde provocărilor clienților One-IT, într-un mod interactiv și ingenios.
Ediția a fost deschisă de directorul general al One-IT, Nicolae Onțiu, și a fost urmat de o serie de prezentări mult așteptate ale celor mai noi soluții oferite de specialiști ai partenerilor One-IT. Speakerii evenimentului, oameni experimentați și reprezentanți ai unor companii reputate, au abordat teme actuale și extrem de pertinente, venind cu soluții inovatoare. Printre soluțiile propuse de speakeri, la eveniment și special concepute pentru sectorul B2B, enumerăm:
§        Game de produse pentru eficientizarea activității de lucru, prin performanță ridicată și management inteligent: laptopuri, calculatoare, monitoare, servere, stații de lucru (DELL EMC, LENOVO);
§        Soluții de stocare complete și inovatoare (DELL EMC, QNAP, LENOVO);
§        Soluții audio și de videoconferință inteligente, concepute pentru revoluționarea experienței audio-vizuale (JABRA);
§        Soluții de securitate puternice și actualizate cu necesitățile companiilor (FORTINET, BITDEFENDER);
§        Soluții de management inteligent al informației și al documentelor – printare, digitalizare (XEROX);
§        Soluții de afișare, colaborare și partajare de conținut (EPSON);
§        Soluții de platforme de date eficiente (VERITAS).
În mijlocul prezentărilor a avut loc un moment surpriză, în care s-au premiat 5 companii valoroase, clienți ai One-IT, care s-au remarcat în acești ani de colaborare. Totodată, o surpriză frumoasă a primit și One-IT, din partea reprezentantului Xerox România, care a înmânat distincția „Best Solution Partner” pentru One-IT, în semn de recunoștință pentru frumoasa și durabila colaborare dintre cele două branduri.
Seria de noutăți a continuat cu prezentarea demo a echipamentelor și soluțiilor propuse de parteneri, în cadrul căreia, invitații au avut oportunitatea de a dialoga, de a pune întrebări sau analiza, dar și de a testa echipamentele de ultimă generație, prezente la standurile partenerilor.
După prezentarea demo a urmat tombola dedicată clienților One-IT, care au avut parte de premii spectaculoase, printre care: laptop, telefoane, imprimante multifuncționale, routere, coolere, licențe etc.
Atmosfera evenimentului a fost încununată de o cină festivă și un moment artistic, apreciate de toți invitații. Aceștia au avut ocazia de a socializa și a vorbi deschis, într-un mediu relaxat, despre viziuni proprii, proiecte, afaceri și posibilități de colaborare.
Totodată, cu prilejul acestui eveniment, One-IT a celebrat cu succes alături de clienți și parteneri 16 ani de activitate plină de pasiune, care a fost posibilă mulțumită încrederii și dorinței de a oferi clienților soluțiile potrivite nevoilor acestora pe partea de IT (echipamente, softuri și soluții).
Partenerii, clienții și colaboratorii s-au arătat încântați de eveniment, dar și de soluțiile de ultimă generație, prezentate la Innovation IT. Iată câteva dintre impresiile și feedbackurile celor prezenți:
Bogdan Strătulă, reprezentantul Xerox România, a spus: „Innovation IT este un eveniment la care participăm cu mare drag, de cinci ediții. Este întotdeauna o experiență frumoasă, în care redescoperim interesul clienților One-IT pentru produsele și soluțiile oferite de Xerox. Anul acesta am prezentat conceptul de <<Paperless Office>>, prin care propunem un nou sistem de management al informației și al documentelor în mediul de afaceri, pentru a reduce consumul de energie, spațiile de lucru și a oferi un grad ridicat de activitate intuitivă, mobilitate, cloud și securitate, prin simplificare și automatizare.”
Gabriel Dumitru, reprezentantul Dell EMC, a afirmat: „Inovația și tehnologia au fost ingredientele principale la un eveniment devenit deja tradițional, organizat de One-IT. Portofoliul de soluții, servicii și echipamente de la Dell EMC au găsit la Baia Mare clienți entuziaști și curioși de ultimele inovații tehnologice, totul completat de o atmosferă prietenoasă și relaxantă”.
Bogdan Sârbu, reprezentant în relația cu Fortinet România, declară: „One-IT este un partener strategic în Maramureș, având competențele necesare pentru a oferi tehnologii complexe clienților săi. Innovation IT este un eveniment de tradiție și suntem încântați să vedem cum crește de la an la an, odată cu piața locală și cu apetența pentru soluții tehnologice complexe și scalabile. Din discuțiile cu invitații, se simte nevoia de educație și de o abordare nouă pentru dobândirea abilităților tehnologice. Drept urmare, împreună cu One-IT, vom include în 2020, un program de workshopuri gratuite pentru oamenii de afaceri din Maramureș.”
În semn de recunoștință și respect pentru fiecare invitat, Nicolae Onțiu, directorul general al One-IT, a declarat: „Innovation IT a ajuns la a cincea ediție, și nu întâmplător. Acest eveniment reunește în fiecare an clienții One-IT, pentru a le arăta recunoștința pentru interesul și deschiderea lor către inovarea tehnologică. Și în acest an, partenerii noștri ne-au surprins cu noi soluții business, care propun simplificarea și eficientizarea afacerilor în diverse domenii. Ne bucurăm de fiecare dată că interesul clienților către tehnologia de ultimă generație este la cote înalte. Dorim să mulțumim tuturor clienților, partenerilor și colaboratorilor pentru că au fost alături de noi și ne-au împărtășit din experiențele, cunoștințele și soluțiile ingenioase, necesare pentru dezvoltarea oricărui business.”
Innovation IT a devenit un eveniment de referință în mediul de afaceri regional, adunând într-un singur loc, branduri de renume în domeniu, dar și clienți ai One-IT (din domenii foarte diverse). Prin intermediul acestui eveniment, importanți oameni de afaceri, au oportunitatea de a descoperi cele mai noi soluții pentru a-și eficientiza și spori fiecare activitate a companiei. Acest eveniment desfășurat anual, reușește să apropie oameni din mediul de business și să deschidă noi uși către viitoare colaborări profesionale.  

Pentru mai multe detalii referitoare la compania One-IT și despre eveniment, vă rugăm să vizitați paginile oficiale www.one-it.ro și www.oneitsmart.com
Contact: Gabriela Onțiu
Tel.: 0727 894 804

E-mail: gabriela@one-it.ro | gabriela@publicom.ro









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu