miercuri, 20 noiembrie 2019

Despre alegeri…

„Eu cred că primul tur de scrutin nu s-a organizat chiar corect. Stau și mă întreb cum liberalii au figurat chiar pe prima poziție a buletinului de vot?! Știu că s-a tras la sorți ordinea pe buletin, dar întrebarea e cum s-a făcut acest lucru?! Însă toate s-au făcut, dar fix pe dos. Și așa, când vine badea Gheorghe la vot, intră în cabină și nedumerit nu știe unde să pună ștampila de vot, așa că o pune pe prima poziție. Vine și lelea Floare, nehotărâtă și ea, se uită în mare pe buletinul de vot, apoi pune ștampila și gata, iar pe poziția unu, poate. Președintele României și-a depășit uneori atribuțiile și cred că a călcat pe Constituție, însă părerea mea este că ar fi trebuit să se limiteze la Constituție. Așa, va avea numai de pierdut. Însă asta nici nu mă doare așa de mult. Altceva mă supără și vreau un răspuns la întrebarea aceasta: Președintele spune că omul trebuie să fie integru, dar dumnealui este integru?! Așa scrie oare în Biblia luterană? Să facă ură și dușmănie între popor și între partidele politice?! În loc să fie moderator și să aplaneze conflictele. El este responsabil cu pacea, înțelegerea, nu cu ura și scandalul. Eu așa cred! Dacă el e președinte, trebuie să fie cu toți și să aplaneze orice conflicte. Și l-aș mai întreba pe Iohannis: domnule președinte, pe ce Biblie ai depus jurământul?! Și ai spus: „așa să-mi ajute Dumnezeu”? Îl băgați pe Dumnezeu de slugă, dar nu ascultați de el…De ce oare?!”, este opinia lui Vasile Rus, 87 de ani, din Valea Chioarului, abonat al ziarului nostru de peste 50 de ani.


Autor: Graiul Maramureşului

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu