Poemul zilei

CHIPUL  MAMEI

Chipul tău rămas icoană în căușul minții mele

Și-a ta vorbă dezmierdată o aud mereu și-acum,

Ce n-aș da să vii tu iară coborând din cer cu stele

Când mi-e dor de tine mamă și-aud pași grăbiți pe drum.

Ca o umbră-ngârbovită să îmi vii ca altădată

Și în poarta casei mele să te-oprești de-o răsuflare,

Că duci ani prea mulți în spate și puterile-ți se gată

De cât toate îmi făcut-ai, de-ai ajuns o lumânare.

Ți-oi deschide largă ușa și în brațe te-oi cuprinde

Să mă strângi ‘natele brațe ca pe pruncul cel iubit,

Să nu vezi cum lăcrimarea de pe pleopa-mi se desprinde

Fiindcă știu câte făcut-ai, să ajung ce ți-ai dorit.

Și vom sta ca altădată povestindu-ne de toate,

Despre mine, despre alții, despre ceia ce-s știuți,

Tu m-asculți ce îți voi spune și în gând le vei socoate

De făcut-am bune, rele, ori mi-s anii sărăcuți.

Și cu vorba-ți liniștită îmi vei da câte-o povață,     

Și-mi vei spune de e bine cum gândesc și cum aș vrea,

Ca să-mi meargă-un pic mai bine cât mai stau în astă viață    

Ce se scurge una-două, dacă-mi treci pe lângă ea.

Când iar seară se va face, în ceresc mi te vei duce

Să îți faci cel veșnicitul în a Raiului grădină,

Eu, gândind încă la tine, mi s-o face visul dulce

Că te știu sub umbra crucii, îmbrăcată în lumină.

                   13.11.2019

       Mircea Dorin Istrate