joi, 7 noiembrie 2019

Săptămâna patimilor politice

După modificarea Constituţiei de către PSD, începând cu alegerile din 2004 mandatul preşedintelui a fost prelungit cu un an. Astfel toţi, de la primari la consilieri şi parlamentari, sunt aleşi pentru un mandat de patru ani, iar preşedintele este ales pentru un mandat de cinci ani.
Modificarea era operată pentru a fi în beneficiul lui Adrian Năstase. Nu a fost pentru cine s-a pregătit.
PSD nu a câştigat niciodată alegerile prezidenţiale, în schimb a câştigat câteva serii de alegeri parlamentare.
Parte a Executivului, preşedinţii de mandat de cinci ani, Băsescu şi Iohannis, s-au văzut obligaţi să coabiteze cu guverne de culori politice diferite.
Luni, odată cu învestirea guvernului PNL, s-a ajuns de unde s-a plecat în urmă cu 20 de ani, la un preşedinte provenind din partidul care este la guvernare.
Procesul de armonizare politică nu a fost uşor. A fost nevoie de o deturnare a campaniei electorale prezidenţiale. Guvernul PSD a căzut în urma unei moţiuni de cenzură, dar partidele care au votat pentru demiterea guvernului Dăncilă nu au consecvenţe şi nu au reuşit decât după aproape o lună de zile să se adune pentru învestirea unui nou guvern.
În decursul celor 26 de zile s-au făcut tot felul de jocuri politice, pe de o parte în zona fostei opoziţii, pe de altă parte în zona viitoarei opoziţii.
S-ar putea spune că România a avut din 10 octombrie până în 4 noiembrie numai partide de opoziţie. PNL spunea despre guvernul demis că este ilegitim, iar PSD acuza PNL că vrea să intre la guvernare în mod ilegitim întrucât nu avea majoritate parlamentară.
Cuvântul de ordine a devenit „trădare”. Toată lumea vorbea despre trădare. Victor Ponta era acuzat de PSD că a trădat partidul care l-a făcut prim ministru de două ori prin racolarea parlamentarilor social-democraţi şi votarea moţiunii de cenzură. Opoziţia l-a acuzat de trădare pentru că după ce a votat pentru căderea guvernului a refuzat să voteze, cum era logic, pentru învestirea altui guvern. În sfârşit, Ponta însuşi îi acuză de trădare pe cei şapte parlamentari de la Pro România care au votat guvernul Orban, deşi în forurile de conducere ale partidului se luase decizia de a nu vota instalarea unui guvern de centru-dreapta.
Acestea nu sunt singurele trasee ale trădării. Viorica Dăncilă se consideră mai degrabă trădată decât demisă.
Pierzând frâiele guvernării, pierde autoritatea conferită de funcţie. Întrebarea este dacă există posibilitatea să nu intre în turul doi. Cu şase zile înaintea datei alegerilor prezidenţiale ea intră în cursa pentru Cotroceni ca lideră a principalului partid de guvernare.
Perioada 4-10 noiembrie 2019 este pentru unii săptămâna patimilor, pentru alţii a jubilaţiilor. Mutre de înmormântare într-o parte, zâmbete largi cu gura până la urechi în altă parte.
Duminică vine dezlegarea. Până atunci se face predarea-primirea ştafetei de guvernare. Pleacă 24 de miniştri şi se instalează în locul lor 16. Se desfiinţează, prin comasare, opt ministere. Deci se poate vorbi despre o schimbare radicală.
Atenţia opiniei publice este şi în această săptămână distribuită între ce va face guvernul Orban şi campania electorală. Cu cine se va confrunta Klaus Iohannis în turul doi? Cu cât ar putea câştiga dacă intră în turul doi cu Viorica Dăncilă? Dacă intră cu Dan Barna sau cu Mircea Diaconu ce consecinţe politice vor fi în funcţionarea noului guvern, a majorităţii parlamentare?
Sunt întrebări legitime care produc îngrijorări în ambele tabere. Pierderea alegerilor prezidenţiale de candidatul Viorica Dăncilă la un scor uriaş va provoca o adevărată rebeliune în PSD. Se prea poate că, în toiul bătăliei pentru putere, visul lui Victor Ponta de a veni ca un salvator al stângii se va spulbera.
USR, după alegerile de duminică, în funcţie de procentul obţinut de Dan Barna, va afla dacă este în ascensiune sau dacă începe să decadă.
Un rezultat bun al candidatului Mircea Diaconu le va da speranţe celor două partide care l-au susţinut că pot merge împreună la viitoarele alegeri, locale şi parlamentare.
În ceea ce îl priveşte pe Ludovic Orban acesta poate fi pe deplin satisfăcut. Şi-a văzut visul cu ochii. A ajuns prim ministru şi de aici înainte i se deschid toate drumurile, fie spre o guvernare scurtă, dar de succes, fie spre un dezastru total.
Singurul câştigător se profilează a fi Klaus Iohannis. El intră într-o nouă etapă a carierei sale. Poate deveni preşedintele pe care îl aşteaptă România de zeci de ani sau poate reintra în hibernare, limitându-se la bucuriile oferite de accesoriile funcţiei.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu