PS Teodosie, în Pastorala de Crăciun, atac la ucigașii de prunci: „Credincioșii medici și asistenți să stăruie cu curaj în rândul colegilor pentru încetarea practicii barbare a vărsării „pe treizeci de arginți” a sângelui nevinovat”

 

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, transmite, în Pastorala sa de Crăciun, ca medicii și asistenților medicali să aleagă viața și să nu mai accepte uciderea pruncilor nenăscuți. „Uciderea de prunci a devenit un produs social, oferit și consumat, în văzul și cu complicitatea tuturor, de cei care se consideră „păzitori ai vieții”: medici, tați și mame”, afirmă Înaltpreasfințitul Părinte tomitan. „Credincioșii medici și asistenți să stăruie cu curaj în rândul colegilor pentru încetarea practicii barbare a vărsării „pe treizeci de arginți” a sângelui nevinovat.” cere ÎPS Teodosie în Pastorala sa mișcătoare pe care o redăm integral mai jos.

Ӡ TEODOSIE,

prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului,

Clerului și poporului dreptcredincios din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului,

Bucurie de la Domnul Întrupat iar de la noi părintească îmbrățișare!

 

Iubiți fii duhovnicești,

Din Duhul Sfânt și din Fecioara Maria Se naște Cel ce este Același ieri și astăzi și în veci (Evrei 13, 8). Pe „Domnul Cel preaînălțat”, Care S-a pogorât la noi din sânurile Tatălui, Îl aflăm cu emoție în Biserici.

Pruncul plânge în brațele Maicii preacurate știind că „întru ale Sale a venit dar ai Săi nu l-au primit” (Ioan 1, 11). Ni se încredințează Întreg, într-o totală renunțare la Sine, așa cum mărturisește un vechi colind românesc: „Pe Fiul în al Său nume/ Tatăl L-a trimis în lume/ Să se nască/ Și să crească/ Să ne mântuiască”. Nimic din ceea ce cunoaștem sau vom cunoaște vreodată nu se compară cu dragostea Lui sinceră și nevinovată, dătătoare de nemurire și sfințenie. Împreună cu păstorii și magii, ne apropiem de Neprețuitul Dar iar în strigăt de biruință „Leru-i ler!” Îl chemăm prin slujitorii euharistici ai comunității.

Nașterea sfințeniei în familia creștină

Întrucât praznicul Nașterii Domnului este pe drept considerat ziua familiei creștine, se cuvine să aducem vorba și despre această profundă, însă mult lovită, strălucire a sa. Unitatea de rugăciune și ajutor cu ceilalți frați de credință începe din familie. Când vorbim de familie ne referim la rădăcina unei vieți creștine, nu păgâne.

Familia cuprinde în sine Biserica și neamul în măsura în care se arată capabilă de sacrificiu pentru nașterea și educarea unei noi generații, îmbogățite în Dumnezeu .

Durabilitatea în timp a unui neam se probează numai atunci când familia este așezată în fruntea darurilor sale. Din punct de vedere teologic familia nu este numai o simplă convenție socială. Ea depășește timpul și are o semnificație deosebită în planul lui Dumnezeu pentru lumea noastră.

Faptul istoric al dăinuirii Bisericii până în zilele noastre și până la sfârșitul veacurilor se datorează mai întâi purtării de grijă a lui Dumnezeu dar și înțelegerii corecte – transmise din neam în neam, începând cu primii convertiți de pe aceste meleaguri, ucenicii Sfântului Apostol Andrei – a menirii familiei. În desfășurarea istoriei vom rezista doar atât timp cât vom ține poruncile Sfintei Cununii, dintre care prima este iubirea născătoare de prunci .

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază acest lucru: „Unde sunt bărbat și femeie și copii întru unire de cuget și dragoste, legați cu legăturile faptei bune acolo este și Hristos în mijlocul lor – că El nu acoperișuri de aur caută, nici stâlpi strălucitori, nici marmură arătoasă, ci frumusețea sufletului și podoaba cugetului și masă plină de dreptate, încărcată de roadele milosteniei” .

În copil sălășluiește Hristos

Praznicul Nașterii Domnului ne predispune întotdeauna la căutarea binecuvântatei copilării și acest lucru nu înseamnă neapărat o nostalgie de moment. Nici o altă sărbătoare nu ne trimite mai mult decât Crăciunul spre seninul bucuriei pe care l-am putut trăi deplin doar atunci, în zorii nevinovăției. Copii frumoși, din familii smerite, ASTĂZI se înghesuie buluc să-și dea vânt pe pârtiile amintirilor noastre, în refren de colind, cu sunet de clopoței, intonând mesianic „Leru-i ler!” sub privirea îngăduitoare a Pruncului din icoană. Parcă auzim cuvintele Domnului: „Adevărat zic vouă: de nu vă veți întoarce și nu veți fi ca pruncii, nu veți intra în Împărăția Cerurilor” (Matei 18, 2-3).

De la icoana cea mai venerată a unei biserici, Maica Domnului cu Pruncul, suntem învățați să deprindem înțelepciunea întregii vieți. În Pruncul Iisus ne regăsim toți cei credincioși, treziți de chemarea unei vieți noi. La Dumnezeu totul este cu putință (Luca 18, 27) astfel încât vestea cea bună adusă de înger (Luca 2, 11) nu pălește în fața simplității în care „S-a născut Cel făr-de-nceput”. Dimpotrivă, ea anunță ziua cea neînserată a Împărăției lui Hristos, acel „ziurel de ziuă” prezent în inimile și pe buzele curate ale pruncilor colindători.

Purtând în ființa lui suavă pecetea de lumină a Mântuitorului, pruncul devine Apostol credincios iar rugăciunea vieții sale cutremură străfundurile iadului: „Și Lumina luminează în întuneric și întunericul n-a cuprins-o pe ea” (Ioan 1, 5). Fiecare respirație a copilului este un colind tainic oferit sfințeniei Atotțiitorului.

Irod și sfetnicii săi nu pot accepta cu ușurință sfârșitul nopții și sunt dispuși la orice fărădelege pentru a face să înceteze colindul Vieții pe pământ. În calea lor nu stau oștiri înarmate, nici mașinării de luptă, nici tehnicieni pricepuți, ci pruncii colindători care, în ciuda odioasei vărsări de sânge și a nenumăratelor prigoniri la care sunt supuși, nu pot fi împiedicați a se înălța cu curaj în calendarul veșnic, alături de Sfinții 14.000 de Prunci, pomeniți pe 29 decembrie.

Viața și propășirea ei prin urmași este echivalată cu o amenințare la adresa așa-zisei „dezvoltări” sau „emancipări”. Tinerii sunt mai întâi rupți de rude, apoi de Biserică, pentru ca să ajungă îndoctrinați în cultul consumului de orice fel și al plăcerilor de moment. Sunt descurajați de a mai continua actul genezic prin Căsătorie, așa cum l-au primit de la strămoși, din cauza mediului nociv în care se zbate societatea fără de Dumnezeu.

Uciderea de prunci a devenit un produs social, oferit și consumat, în văzul și cu complicitatea tuturor, de cei care se consideră „păzitori ai vieții”: medici, tați și mame.

Familiile cu mai mulți copii sunt considerate vulnerabile, motiv pentru care li se refuză orice ajutor. Adeseori cei cu mulți copii sunt batjocoriți, jigniți, desconsiderați. Asigurarea cu cinste a traiului zilnic și a necesarului pentru educația pruncilor în aceste familii este o mucenicie nevăzută pe care nu o mai respectă nimeni în afară de Hristos. Copiilor din familii numeroase li se refuză adeseori dreptul de a fi tratați egal cu colegii lor. Iată unde un observator obiectiv ar putea identifica adevărata scădere a societății contemporane! Iată unde se află discriminarea reală! Iată unde duce orice fel de compromis cu lumea întunericului!

Singura speranță în această situație dureroasă poate fi, dacă vrem, revenirea cu toată puterea la izvoarele Creștinismului românesc adică la descoperirea legăturii cu Cerul, pe care ne-a predat-o, în zorii etnogenezei, întâiul chemat la Apostolie.

Moștenirea Sfântului Apostol Andrei

Biserica Ortodoxă este una cu Hristos prin Duhul Sfânt . În și prin Biserică, Hristos își exercită puterea cea din veac, dând sens fiecărei ființe . Prin voința Mântuitorului (Matei 28, 19-20) Sfântul Apostol Andrei a ajuns pe aceste plaiuri punând temelie neclintită a Bisericii românești propria sa mărturie și învățătură. Ucenicii săi, dintre care amintim cu evlavie pe Mucenicii de la Dervent (un preot și trei fecioare, arși de vii), ori pe Sfinții Misionari In, Rim și Pin (înghețați în apa unui râu, prăznuiți pe 20 ianuarie), au întins spre miazănoapte năvodul misionar al „pescarului de oameni” (Luca 5, 10) schimbând vechile obiceiuri cu Legea creștină, devenită mai târziu în documente legea românească (jus valachicum) după care ne-am călăuzit până în zilele noastre .

Sub îndrumarea legii creștine, obștile gentilice păgâne, care au supraviețuit până prin secolele II-III , s-au descompus în familii-pereche, primitoare ale Sfintelor Taine. Poate fi considerat momentul cel mai inspirat al istoriei neamului nostru românesc , fiind motivul principal al nașterii noastre deopotrivă ca români și creștini dar și apărarea cea mai tare împotriva invaziilor păgâne ce au continuat…și am putea spune că încă mai continuă. Ucenicii Sfântului Andrei, preoți și credincioși anonimi, au știut să prezinte Creștinismul, nu atât în forme retorice, cât mai ales în forma sa cosmică dar și familială, exprimată cel mai bine în exemplul viețuirii lor și a copiilor lor. Colindul românesc a păstrat în formă nealterată, precum chihlimbarul, tocmai acele momente sfinte ale începutului. Colindătorul este misionarul excepțional, purtând asupra lui binecuvântarea Sfântului Andrei cu care reușește să aprindă foc nou în vatră veche. Alcătuirea obștilor în jurul Bisericii și formarea cetelor de neam, conduse de preoți, luptând și muncind pentru același scop, pe temeiul unic al Sfintelor Taine, au asigurat înveșnicirea neamului român-ortodox. Taina viețuirii noastre înseamnă eternizarea neamului în Hristos prin păzirea sfințeniei familiei și a tradiției sale creștine. Aceasta este moștenirea primită de Sfântul Apostol Andrei, primul colindător al meleagurilor noastre și întemeietorul scaunului mitropolitan al Tomisului.

Îndemn

Îndemnăm cu stăruință arhierească pe toți preoții și monahii din cuprinsul Tronului Sfântului Apostol Andrei să aprindă flacăra rugăciunii în biserici mai mult decât oricând și să descopere fiilor duhovnicești, mai ales prin pilda vieții personale: mila, dreapta judecată și credința (Matei 23, 23). Preoților și monahilor le stă în putere să pregătească generațiile noi de creștini pentru a rezista influențelor străine de duhul Evangheliei ”care amenință să ne desființeze ca neam cu propria noastră ființă” . Acordați, cinstiți slujitori bisericești, atenție sporită față de copii, tineri și de familiile creștine mult încercate. Este timpul potrivit să arătăm Domnului și nouă înșine că dragostea și frățietatea jertfelnică nu sunt „produse expirate” ale unei societăți intrate în descompunere ci lucrări ale harului dumnezeiesc pururea viu și veșnic nou. Călăuziți pe toți fiii parohiilor și mănăstirilor spre întărirea morală și materială a părinților cu mai mulți copii, îngrădind astfel cumplita cădere în deznădejde.

Dreptmăritorilor creștini din pământul apostolic al Dobrogei le adresăm cuvânt de îmbărbătare în lupta pe care o au de dus pentru a propăși în credință, nădejde și dragoste. Vă adresăm îndemnul părintesc de a vă alipi mai mult de parohiile și de preoții dumneavoastră, în ascultare și receptivitate față de chemarea acestora. Faceți cunoscute preoților dumneavoastră durerile și apăsările vieții dar și năzuințele ori ideile misionare, inițiind o comunicare vie și spornică în fapta cea bună.

Creștinii căsătoriți să cinstească sfințenia casei lor, primită de la Domnul, prin cultivarea virtuților morale și prin naștere de prunci, luând aminte la cuvintele exprimate de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful în Apologia I, scrisă în jurul anului 150: „Noi nu expunem, adică nu abandonăm copiii…ca nu cumva vreunul dintre aceștia, nefiind luat să fie crescut de cineva, să moară și, în felul acesta să fim ucigași…Principial, nu ne căsătorim decât pentru a naște copii…”.

 Credincioșii medici și asistenți să stăruie cu curaj în rândul colegilor pentru încetarea practicii barbare a vărsării „pe treizeci de arginți” a sângelui nevinovat.

Tinerilor și copiilor le oferim sfatul de a deprinde încă de mici bucuria de a fi creștini, fii adevărați ai Împărăției lui Dumnezeu și de a înțelege că ei sunt cea mai prețioasă comoară a Bisericii, pândită de mulți spre a fi prădată și risipită. Ne rugăm îngerilor păzitori și sfinților protectori să-i țină în dragostea lui Hristos și în lumina învățăturilor celor folositoare de suflet.

Îmbrățișare arhierească

Sub impresia celor spuse mai sus nu mai avem decât a vă încredința păcii lui Hristos Cel născut în peștera Betleemului cu bucurie duhovnicească dar și cu speranța că în peșterile inimilor noastre va rodi credința prin fapte bune potrivit cu învățătura Sfântului Apostol Andrei. Cu smerenie, plecăm neîncetat genunchiul, pomenindu-vă la rugăciune, în Peștera Sfântului Apostol Andrei, din localitatea Ion Corvin, consemnată de tradiție ca legăn al Creștinismului românesc, cel mai iubit loc de pelerinaj al Dobrogei.

Pentru toate sfintele sărbători și pentru trecerea în noul an de la Domnul vă îmbrățișăm cu căldură și vă binecuvântăm, dând glas cuvintelor Sfântului Ioan Hrisostom: „ De multă bucurie sunt astăzi plin, când văd doritele voastre chipuri. Nu se bucură și nu se veselesc atâta părinții cei iubitori de copii, când îi înconjoară copiii și când le fac multă plăcere cu purtările lor frumoase și cu dragostea lor, cât mă bucur și mă veselesc eu acum , când văd această adunare duhovnicească a voastră strânsă aici cu atâta bună-cuviință și cu dor înflăcărat de a auzi dumnezeieștile cuvinte, când vă văd că ați disprețuit hrana trupească și v-ați grăbit spre cea duhovnicească, arătând prin fapte cuvântul Domnului ce spune: ” .

 

Pentru toți rugător înaintea Domnului Întrupat,

† TEODOSIE,

Arhiepiscopul Tomisului